Proezia lui Mircea Țuglea

 

Pe vremea cînd umblam prin librării să văd noutățile despre care nu puteam afla altfel, am răsfoit o carte cu nume ciudat, Proezia, scrisă de un autor necunoscut mie la acea dată, Mircea Țuglea, carte apărută la editura Pontica. Eram la Cartea Românească din strada Luigi Cazzavillan, unde au lucrat Mircea Nedelciu și Florin Iaru. N-am luat-o atunci, am zis că voi reveni, dar n-am mai găsit-o. Așa cum se întîmplă în adolescență cînd îți place o colegă de clasă, te uiți la ea pe furiș, te rușinezi cînd privirile vi se intersectează, îți spui că sigur mîine o inviți la film, iar mîine o vezi de mînă cu un coleg mai îndrăzneț. Iată că după 30 de ani mă reîntîlnesc cu cartea, de data asta nu mai ratez ocazia și o cumpăr, are autograful autorului și s-a întors la noi din Franța. Între timp, Mircea Țuglea nu mai este, dar uite că proezia lui continuă să trăiască, deși „scriind totul dispare”.

Oprim hate-ul din online!

Mi-a atras atenția o pagină de Instagram numită oprim.hateul.din.online. Oamenii ăștia își dedică o bună parte din timpul lor cu selecția comentariilor pline de ură de pe internet și ni-i arată pe cei care stau în spatele lor. Oameni de tot felul, femei și bărbați, tineri și mai puțin tineri, dar avînd toți suflet mic și urît. Nu sînt boți, sînt oameni cît se poate de reali, pe unii dintre ei poate i-am văzut pe stradă sau în magazine, pe alții poate îi cunoaștem, ne sînt vecini sau colegi de serviciu. Așa arată aproape jumătate din populația României. Să sperăm că toți aceștia vor putea fi cu adevărat opriți și nu vor deveni niciodată o masă critică în stare să ne scrie pe case că sîntem altfel decît ei și apoi să ne înfigă cuțitul.