Proezia lui Mircea Țuglea

 

Pe vremea cînd umblam prin librării să văd noutățile despre care nu puteam afla altfel, am răsfoit o carte cu nume ciudat, Proezia, scrisă de un autor necunoscut mie la acea dată, Mircea Țuglea, carte apărută la editura Pontica. Eram la Cartea Românească din strada Luigi Cazzavillan, unde au lucrat Mircea Nedelciu și Florin Iaru. N-am luat-o atunci, am zis că voi reveni, dar n-am mai găsit-o. Așa cum se întîmplă în adolescență cînd îți place o colegă de clasă, te uiți la ea pe furiș, te rușinezi cînd privirile vi se intersectează, îți spui că sigur mîine o inviți la film, iar mîine o vezi de mînă cu un coleg mai îndrăzneț. Iată că după 30 de ani mă reîntîlnesc cu cartea, de data asta nu mai ratez ocazia și o cumpăr, are autograful autorului și s-a întors la noi din Franța. Între timp, Mircea Țuglea nu mai este, dar uite că proezia lui continuă să trăiască, deși „scriind totul dispare”.