sâmbătă, 17 iulie 2021

să te cunosc

 


cum cunoşti vîrsta copacului

numărîndu-i inelele

(şi pe care trebuie să-l tai

mai întîi)

aşa încep să te cunosc

abia după ce ai plecat

iubindu-ţi absenţa

învăluitoare


Obiectele din oglindă sînt mai aproape decît par, Casa de Pariuri Literare, 2016



duminică, 4 iulie 2021

nu vrei


să ne mutăm prea sus

la etajul întîi

ar fi perfect

cînd ne vom mişca foarte greu

să n-avem mult de urcat

 

nu mi-ai fi putut spune

mai frumos de atît

că vom îmbătrîni împreună

 

nem akarsz

túl magasra költözni

az első emelet

tökéletes lenne

ne kelljen sok lépcsőt mászni

amikor már nehezen mozgunk

 

ennél szebben

nem is mondhattad volna azt

hogy együtt fogunk megöregedni


traducere în maghiară de Dimény H. Árpád


Obiectele din oglindă sînt mai aproape decît par, Casa de Pariuri Literare, 2016



miercuri, 23 iunie 2021

m-am uitat spre tine

 


și chipul tău

a trecut la mine în degete

din vîrful lor

ochii tăi mă strigau

mîini privitoare

precum coarnele

unui melc

după ploaie




luni, 21 iunie 2021

în locul ei a venit absenţa


un spaţiu gol care îi semăna perfect

s-a aşezat lîngă mine în staţia de autobuz

toată lumea ne privea

de parcă se întîmpla ceva neobişnuit

un domn în vîrstă

a ajutat-o să urce

ne-am aşezat unul lîngă altul

ceilalţi călători ne făceau complice cu ochiul

adolescenţii îşi dădeau coate

bătrînii o atingeau în treacăt

cu umbrele mîinilor

eram perechea ideală

şi ne loveam de ochii curioşilor

cu voluptate


Asigurări de viață, Brumar, 2011


duminică, 23 mai 2021

Iustin

 

Acum vreo 25 de ani, cînd m-a întrebat Mariana Marin ce poeți contemporani îmi plac, primul nume care mi-a venit în minte a fost Iustin Panța. O să-i spun lui Iustin că are un admirator la București, mi-a răspuns ea zîmbind. N-am avut ocazia să-l cunosc decît prin cărțile sale, pe care le căutam în librării imediat ce aflam că au apărut. Știam de prietenia care îl lega de Alexandru Uiuiu, așa că m-am bucurat mult cînd am participat la lansarea cărții Iustin, pe care prietenul lui i-a dedicat-o, o proză despre o poezie, carte apărută în 2017 la editura Charmides. 

Ar fi prea puțin spus că este o carte despre prietenie, povestea unei prietenii care urma să fie pilduitoare, așa cum mi-a scris Alexandru Uiuiu în dedicația de pe prima filă a cărții. Iustin este un personaj extrem de viu, accidentul, de la care se vor împlini în septembrie 20 de ani, este doar un vis urît, discuțiile lor nesfîrșite nu vor putea fi întrerupte de nimeni și de nimic. Am rămas după închiderea cărții, La Garaj, cu coatele pe bar, ascultîndu-i cum fac schimb de cuvinte, părtaș la o poveste care va dura cît literatura.



marți, 11 mai 2021

Făpturile matematicii la Petre Sergescu

Petre Sergescu (1893-1954) a fost un matematician român, prea puțin cunoscut astăzi, în ciuda faptului că a fost renumit în comunitatea științifică europeană. Profesor universitar la Cluj, fondator al revistei Mathematica, organizator al primului congres al matematicienilor români, membru corespondent al Academiei Române, se exilează în 1946 la Paris, împreună cu soția sa, scriitoarea și jurnalista poloneză Marya Kasterska. Personalitatea matematicianului este rememorată în volumul Petre Sergescu și Gândirea matematică, apărut în 2018 la Editura Eikon într-o ediție îngrijită de Magda Stavinschi, care îl prezintă cititorului de astăzi într-o cuprinzătoare biografie. Tot în prima parte a cărții apar evocări ale contemporanilor lui Petre Sergescu, traduse din limba franceză de Dionisie Craifaleanu (1928-2018), unchiul meu care s-a stins din viață la puține zile după apariția cărții (soția lui și mătușa mea, Măriuca Hălălău-Craifaleanu, era fata surorii lui Petre Sergescu, Mioara Sergescu-Hălălău). 

Gândirea matematică, lucrare premiată în 1928 de către Academia Română, este reprodusă în partea a doua a volumului. Redenumind noțiunile făpturi matematice, Petre Sergescu face o declarație de dragoste unei științe în aparență rece și abstractă, dar care în ochii lui capătă viață și ne ajută să-i înțelegem importanța în evoluția societății omenești din antichitate și pînă astăzi. Cu alte cuvinte, matematica are ca obiect de studiu făpturile abstracte care formează substratul comun al întregii firi și, deci, al întregii științe. Cartea este un lung excurs care trece de la Euclid și Newton la Descartes, Pascal și alte minți luminate, ajungînd pînă la Cauchy, Laplace sau Fourier, personaje care fac credibilă povestea transformării matematicii de-a lungul secolelor și îl confirmă pe autor ca pe un specialist în istoria științei. Volumul se adresează, așadar, nu numai pasionaților și cunoscătorilor de matematică, dar și celor interesați de evoluția ideilor științifice și filosofice pe drumul lung al cunoașterii.



sâmbătă, 27 martie 2021

Basarabia, ma sœur

 


Parafrazînd titlul conferinţei susţinute de Gabriel Liiceanu în 1997, Sebastian, mon frère, nu vreau să cad în păcatul folosirii excesive a sintagmei fraţii noştri de peste Prut. Este doar un pretext pentru a vorbi despre cîteva personaje feminine ale acestei provincii româneşti, personaje reale, pe care le cunosc şi care prin existenţa lor îmi susţin argumentaţia. Cinci personaje care fac mai mult decît toate manualele de istorie integrată ale regimului comunist de la Chişinău.

Mama mea din Basarabia. Cînd am cunoscut-o pe mama, am avut senzaţia unui déjà vu. Căldura cu care m-a primit, dragostea pe care i-o simt în glas de cîte ori vorbim la telefon, îmi dau senzaţia că port cu mine afecţiunea dumneaei de cînd m-am născut. Se pregăteşte cum nu se poate mai bine atunci cînd mergem la Cosăuţi. Brînză cu smîntînă, răcitură de curcan, şubă, salate de tot felul, ciorbă, pîrjoale, friptură de porc cu cartofi, pîine de casă, cozonac. Probabil că nu doarme toată noaptea pentru a ne pregăti mîncare cum se cuvine după un drum lung. Îţi place, dragul mamii? mă întreabă şi ochii i se umezesc de bucurie că sîntem acolo, măcar şi cîteva zile.

Victoria. Este sora pe care n-o avusesem niciodată şi pe care mi-am dorit-o mereu. Ştiu, în mod neoficial, că a pus o vorbă bună pentru mine, cînd o curtam pe Diana. Pasiunea ei pentru muzică a făcut-o să strîngă o mulţime de discuri de vinil, LP-uri cu muzică clasică, în special de la Melodia, iar cînd a plecat cu familia în Germania, ni le-a dăruit cu generozitate. Am ascultat-o cîntînd la Petrof-ul din apartamentul de la Telecentru, cu pasiune şi talent. Aşa cum cîntase şi Diana la Iaşi Sonetul lui Doga. Este unul dintre cei mai constanţi şi avizaţi cititori ai mei.

Nana Anica. Sora mamei. Locuieşte la cîţiva metri de şcoală şi de casa părinţilor. I se citeşte bunătatea pe faţă. Poartă întotdeauna pe cap un batic înflorat, strălucind de curăţenie. Ziarele ajung întîi la ea şi după ce le citeşte, i le aduce tatei şi comentează împreună ce s-a mai petrecut în politică. M-am gîndit mereu că o fotografie a Nanei Anica ar putea figura pe un album dedicat Moldovei. Este o frumuseţe atît de tristă în ochii ei, ca a ţăranilor pe care i-a filmat Octavian Paler în Lisa natală.

Jenia. Verişoară cu noi, om bun de să-l pui la rană. Probabil de aceea a devenit farmacistă. Este o bucurie să ne revedem de fiecare dată şi să povestim şi să rîdem. Cu Jenia, oricît de supărat ai fi atunci cînd o vezi, uiţi de tot amarul şi cînţi odată cu ea, şi cu mama, şi cu tata, şi cu Nana Anica, şi cu Larisa. Cînd îţi face un dar, se bucură la fel de mult ca tine, cel care primeşte şi faptul că îţi place ce ţi-a adus, o face fericită. Rămîne cu noi întotdeauna pînă seara tîrziu, întrebîndu-ne cu dor nemărturisit ce mai e nou pe la Bucureşti şi visînd probabil la ziua cînd ne va întoarce vizita.

Cristina şi lecţia de românism. Fata unei bune prietene a Dianei, Vica. Am plecat împreună cu ea şi cu Cătălina să căutăm pamperşi. Am ieşit printre blocuri pe Ştefan cel Mare, acolo unde speram să găsim o farmacie deschisă (era duminică seara). Am avut noroc şi am intrat tustrei, dar farmacista ne-a întîmpinat în rusă. N-am înţeles nimic şi atunci, Cristina, foarte hotărîtă, aproape a somat-o pe rusoaică să vorbească româneşte şi a determinat-o să ne servească, chiar dacă a mai strecurat nişte cifre chirilice în răspunsul ei. Într-un Chişinău în care folosirea limbii române tinde să devină un act de curaj, a fost o victorie mică, dar importantă. Educaţia pe care o primeşte de la părinţii ei face ca viitorul să sune ceva mai bine.

25 februarie 2008

joi, 25 martie 2021

La mulți ani, Ana Blandiana!

 

Decembrie 1984. În revista Amfiteatru apar cîteva poezii de Ana Blandiana care produc un cutremur în societatea românească. Revista este repede retrasă de pe piaţă, iar poetei i se interzice să mai publice. Tata a văzut revista la institut şi a transcris poemele. Mi le-a citit seara şi le-a pus apoi între filele antologiei Ora de nisip, apărută în 1983 la editura Eminescu, unde stau şi astăzi. Am cunoscut-o apoi la Alianţa Civică, în 1991. În acea perioadă a dat un interviu în care i s-a pus şi întrebarea cum îşi vede cariera de om politic. Eu nu sînt un om politic, ci un luptător şi nu am carieră, ci destin. Îi datorăm Anei Blandiana nu numai o operă literară remarcabilă, dar şi Memorialul de la Sighet, unde împreună cu Romulus Rusan a făcut un extraordinar muzeu, care ne ajută să nu uităm ce a însemnat comunismul pentru noi. La mulţi ani, Ana Blandiana!




joi, 11 martie 2021

Cartea cu tați

 


Am răspuns cu entuziasm invitației primite de la Robert Bălan, inițiatorul proiectului, și mi-am povestit aventura de a fi tată în această splendidă carte, apărută la editura Trei. Douăsprezece proze și o piesă de teatru vă spun experiențele de viață ale autorilor, cu sinceritate, umor și duioșie. Nu numai pentru că mă laud și eu cu copiii mei, vă recomand călduros cartea, veți petrece clipe minunate în compania ei.


duminică, 21 februarie 2021

Stan și Bran

 


Am învățat să rîd de mic copil, rîdeam cu bucurie atunci cînd îmi vedeam părinții, iar mai tîrziu, cînd începusem să înțeleg cîte ceva din lumea înconjurătoare, nu-mi aduc aminte de vreo zi din acea perioadă a vieții mele în care să nu fi rîs. Printre cei care mi-au adus bucuria rîsului din toată inima, atunci cînd uiți de orice supărare, sînt Stan Laurel și Oliver Hardy sau Stan și Bran cum i-a botezat cineva în limba română și cum le-a și rămas numele pînă astăzi. Mă uitam cu tata la televizor la minunatele lor scurt-metraje și nu ne mai puteam opri din rîs. Făceau parte din momentele tată-fiu pe care mi le amintesc pînă astăzi cu duioșie. Cînd s-a tradus la noi biografia celebrului cuplu de comici, cartea lui John Mc Cabe apărută în 1977 la editura Meridiane în traducerea lui Constantin Papadopol Calimah, cu un cuvînt înainte al Manuelei Gheorghiu, tata a făcut rost de ea și cînd mi-a adus-o, am sărit în sus de bucurie. La sfîrșit era trecută filmografia lor și bifam cu mîndrie filmele pe care le vedeam, difuzate în fiecare sîmbătă după-amiază la TVR. 



Tata mi-a făcut și un semn de carte special, decupînd caricaturile celor doi dintr-o revistă, lipindu-le apoi de o parte și de alta a cartonului colorat. Pur și simplu îi iubeam amîndoi pentru umorul lor, căldura și umanitatea personajelor, pentru arta lor actoricească desăvîrșită. Big Business (1929), The Perfect Day (1929), Below Zero (1930), The Music Box (1932) sau County Hospital (1932) sînt capodopere pe care le revăd oricînd fără să mă plictisesc și rîd la toate gagurile, chiar dacă le știu pe de rost. 


Finalul cărții ni-l arată pe Stan mulțumit de viața pe care o avusese: Mai mult ca orice, se mîndrea cu dragostea și îngrijirea ce i-o acorda soția sa Ida, care îl veghea cu acea solicitudine specială de care avea atîta nevoie. A împărtășit cu el toate amintirile și probabil că ea a fost cea care i-a dedicat fără să-și dea seama cel mai potrivit epitaf. Relatînd odată întîmplări din viața dusă alături de Stan, ea mi-a vorbit de multe lucruri și a încheiat scurt cu ceea ce părea a fi o reflecție concludentă: „Și, mai ales, a spus ea, ce-am mai rîs împreună!”. Pe 23 februarie se împlinesc 56 de ani de cînd Stan Laurel a devenit nemuritor.