cîtă viață

 

în casele însemnate 

cu numele celor care le-au locuit 

le aud pașii 

vocile

anii în care au stat acolo 

curg ca imaginile de pe fereastra vagonului de tren 

îmi vine să-mi scot pălăria 

și să-i salut

ai scos din dulap

 

globul pămîntesc

din care am învățat

la geografie

țările lumii

 

uniunea sovietică

e tot roz

și tot mare

 

iar locurile

în care visam atunci

să ajung

sînt toate acolo

la fel de departe

am auzit pentru prima dată în viață de moarte

într-un cîntec al lui dan spătaru

măicuța mea

nu aveam decît trei-patru ani

plîngeam în hohote

cînd îl auzeam la radio

 

în seara de vară

cînd se recitau poeme scrise de poeți

care muriseră foarte tineri

nu știam că moartea pe care o vedeam plutind

deasupra adunării aceea de oameni

avea să treacă peste numai cîteva ore

pe la mama

 

după ce am închis apelul

de care mă temeam cel mai mult

și pe care speram

în ciuda tuturor evidențelor

să nu-l primesc niciodată

am început să fredonez

încet

în minte

cîntecul lui dan spătaru

 

și ochii mei

se umpleau de lacrimi

și creierul meu

se umplea de remușcări

 

rupeau din mine

bucăți de viață

viață pe care nu i-o mai puteam prelungi

tocmai celei care îmi dăduse 

cu atîta dragoste

viață

strada ca pielea

îi cad straturi în fiecare an

cu tot cu oamenii

în trecere

recunosc tot mai puțini

se uită la mine

cu mirare

tot mai mulți

să te cunosc

 

cum cunoşti vîrsta copacului

numărîndu-i inelele

(şi pe care trebuie să-l tai

mai întîi)

aşa încep să te cunosc

abia după ce ai plecat

iubindu-ţi absenţa

învăluitoare

Te connaître

comme l’on connaît l’âge de l’arbre,

au nombre de ses anneaux

(mais que l’on doit couper

d’abord)

ainsi commence-je à te connaître

seulement après ton depart

en aimant ton absence

enveloppante

Traducere în franceză de Irina Enache de la Cosmose Club Littéraire, Paris, ianuarie 2023

Obiectele din oglindă sînt mai aproape decît par, Casa de Pariuri Literare, 2016

nu vrei

să ne mutăm prea sus

la etajul întîi

ar fi perfect

cînd ne vom mişca foarte greu

să n-avem mult de urcat

 

nu mi-ai fi putut spune

mai frumos de atît

că vom îmbătrîni împreună

 

nem akarsz

túl magasra költözni

az első emelet

tökéletes lenne

ne kelljen sok lépcsőt mászni

amikor már nehezen mozgunk

 

ennél szebben

nem is mondhattad volna azt

hogy együtt fogunk megöregedni

traducere în maghiară de Dimény H. Árpád

Obiectele din oglindă sînt mai aproape decît par, Casa de Pariuri Literare, 2016

m-am uitat spre tine

 

și chipul tău

a trecut la mine în degete

din vîrful lor

ochii tăi mă strigau

mîini privitoare

precum coarnele

unui melc

după ploaie

în locul ei a venit absenţa

un spaţiu gol care îi semăna perfect

s-a aşezat lîngă mine în staţia de autobuz

toată lumea ne privea

de parcă se întîmpla ceva neobişnuit

un domn în vîrstă

a ajutat-o să urce

ne-am aşezat unul lîngă altul

ceilalţi călători ne făceau complice cu ochiul

adolescenţii îşi dădeau coate

bătrînii o atingeau în treacăt

cu umbrele mîinilor

eram perechea ideală

şi ne loveam de ochii curioşilor

cu voluptate

Asigurări de viață, Brumar, 2011

La mulți ani, Ana Blandiana!

 

Decembrie 1984. În revista Amfiteatru apar cîteva poezii de Ana Blandiana care produc un cutremur în societatea românească. Revista este repede retrasă de pe piaţă, iar poetei i se interzice să mai publice. Tata a văzut revista la institut şi a transcris poemele. Mi le-a citit seara şi le-a pus apoi între filele antologiei Ora de nisip, apărută în 1983 la editura Eminescu, unde stau şi astăzi. Am cunoscut-o apoi la Alianţa Civică, în 1991. În acea perioadă a dat un interviu în care i s-a pus şi întrebarea cum îşi vede cariera de om politic. Eu nu sînt un om politic, ci un luptător şi nu am carieră, ci destin. Îi datorăm Anei Blandiana nu numai o operă literară remarcabilă, dar şi Memorialul de la Sighet, unde împreună cu Romulus Rusan a făcut un extraordinar muzeu, care ne ajută să nu uităm ce a însemnat comunismul pentru noi. La mulţi ani, Ana Blandiana!

Un poem de Louise Glück

Am căutat poeme scrise de Louise Glück după momentul anunțării cîștigătorului Premiului Nobel pentru Literatură. Mi-a plăcut chiar primul pe care l-am găsit, el deschide o colecție de poeme apărută în 2004, și l-am tradus în română.

O închipuire

Am să-ți spun ceva: în fiecare zi

mor oameni. Și ăsta e doar începutul.

Zilnic, în casele de pompe funebre, se nasc văduve noi,

noi orfani. Stau cu mîinile împreunate,

încercînd să se decidă în privința noii vieți.

Apoi, la cimitir, unii dintre ei

pentru prima oară. Le e teamă să plîngă,

alteori să nu plîngă. Cineva se apleacă,

șoptindu-le ce să facă mai departe, ceea ce ar putea însemna

rostitul cîtorva vorbe ori

aruncarea unor bulgări de pămînt peste mormîntul deschis.

Și după toate astea, fiecare se întoarce acasă,

iar casa este deodată plină de vizitatori.

Văduva stă pe canapea, foarte solemnă,

așa că oamenii se aliniază pentru a se apropia de ea,

uneori îi iau mîna, alteori o îmbrățișează.

Ea găsește cîte ceva de spus fiecăruia,

mulțumindu-le, mulțumindu-le că au venit.

În inima ei, ar vrea să plece.

Vrea să fie înapoi la cimitir,

înapoi în rezerva de spital. Știe

că nu e posibil. Dar e singura ei speranță,

dorința să se întoarcă. Doar puțin,

nu atît de demult cum ar fi căsnicia, primul sărut.

A Fantasy

I’ll tell you something: every day

people are dying. And that's just the beginning.

Every day, in funeral homes, new widows are born,

new orphans. They sit with their hands folded,

trying to decide about this new life.

Then they're in the cemetery, some of them

for the first time. They're frightened of crying,

sometimes of not crying. Someone leans over,

tells them what to do next, which might mean

saying a few words, sometimes

throwing dirt in the open grave.

And after that, everyone goes back to the house,

which is suddenly full of visitors.

The widow sits on the couch, very stately,

so people line up to approach her,

sometimes take her hand, sometimes embrace her.

She finds something to say to everbody,

thanks them, thanks them for coming.

In her heart, she wants them to go away.

She wants to be back in the cemetery,

back in the sickroom, the hospital. She knows

it isn't possible. But it's her only hope,

the wish to move backward. And just a little,

not so far as the marriage, the first kiss.

Poeți În Cântători

Am postat pe canalul meu de Youtube o înregistrare de la lectura pe care am avut-o la Trei Bețivi Bar în data de 18 decembrie 2019, alături de violonista Marina Pingulescu, în cadrul evenimentului Poeți În Cântători, organizat de Călin Torsan.

https://www.youtube.com/watch?v=8NBuomDaAL8

Psalm

drumul spre cruce

şi hula 
Doamne

ispita renunţării
trădarea

şi iubirea
Doamne

iubirea fără de margini

pîinea noastră cea de toate zilele

şi urma stigmatelor

Doamne

fetiţa cu chibrituri

stătea nemişcată

minute în şir

pe scenă

m-am gîndit

cum m-aş simţi

în pielea ei

şi a început

să mă mănînce

foarte tare

nasul

club A, 30 august 2013

mă uit pe youtube

la gherasim luca

cum recită pasionat

încerc să salvez

mi se spune că nu am cum

gherasim luca

nu mai poate fi salvat

ceasul meu de perete

şi-a luat mai întîi

o pauză

acum arată

ora japoniei

stau întins

într-un şezlong

o gheişă îmi va aduce

ceai verde cu ghimbir

apoi îl voi citi

în tihnă

pe kenzaburō ōe

la toamnă

o să repet clasa a doua

aşa cum alţii repetă

cîte un an de facultate

bileţelele cu tabla înmulţirii

o să împînzească casa

numerele prime vor sta ascunse

să nu ne încurce la memorare

toată activitatea

o să semene întrucîtva

cu tragerea loto

al nostru va fi

potul cel mare

apoi vom ieşi în parc

şi vom culege frunze uscate

pentru ierbar

obiectele din oglindă sînt mai aproape decît par

sau decît ai putea crede

privind în ea ca printr-o

fereastră

este un peisaj în mişcare

au ralenti

bătrînii dansează cadril

în timp ce lama îşi face loc

printre firele albe

ca un explorator prin junglă

dincolo

există tinereţe fără bătrîneţe

şi viaţă fără de moarte

spaima este o amintire
încuiată în sertar

ducem acolo

doar senzaţii

apăsarea

pînă cînd pielea

rămîne curată şi

netedă

întorc obrazul

şi merg mai departe

joi seara

ţipătul
biletul de intrare în lume
rămăsese în urmă
scris cu zîmbetul pe buze
tîrgul dintîi
somnul inconştient
al acceptării

florin/răzvan

la cinci şi un sfert
sîngele de florin
mi se pune în mişcare
oraşul doarme
ies tiptil pe străzi
şi trag fermoarul în urma mea

la barieră
mărfarul face manevre
mă gîndesc că şase ani trec repede
dar mi se par o veşnicie
cele cîteva minute de aşteptare

instalaţia de fabricat hîrtie de mică
prin procedeul hidraulic
licenţă cogebi belgia
mica va străluci ziua întreagă
peste remorca de gunoi
şi peste staţia cu
apă demineralizată

în trei doi doi
am locul meu rezervat
îmi scot hainele de răzvan
de sub scaun
apoi adorm şi visez
pahare berzelius
şi erlenmeyer

refugii

naivi
căutăm mereu
o consolare în cîte ceva
fugim de noi
speriaţi
că adevărul
ne va schimonosi faţa