Prozele scurte din Poem cu oameni mari și mici, cartea semnată de Ramona Micu, apărută în 2021 la Casa de Pariuri Literare, cuceresc de la primele pagini. Este atîta naturalețe în firul poveștilor, încît simți nevoia să împărtășești bucuria lecturii cu cei dragi de lîngă tine, așa cum am făcut eu cu Diana, căreia i-am citit fragmentele care m-au impresionat cel mai mult. Personajele sînt foarte puternice, se iau la trîntă cu viața și durerile ei, fie că este vorba de copii sau bătrîni. Întîlnim un bestiar extrem de divers, oameni-pietre, cu privirea tăioasă, oameni-flori, cu zâmbet larg și miros de primăvară, oameni-stâlpi, impasibili, cum îi numește chiar Ramona Micu, oameni pe care i-am întîlnit de multe ori în viața reală. Minunate sînt povestirile în care se strecoară cu atîta firesc fantasticul ca în Misterioasa dispariței a fetei cu ochii verzi, cele în care umorul amintește de sitcomurile americane ca în Ați sunat la numărul 07xx sau cele în care tragicul este atît de bine temperat, încît nu cade în melodramă nicio secundă ca în De rămas-bun. Stilul acestui volum aparține cu siguranță unui scriitor format, care cu această carte de debut mă face pe mine ca cititor să am așteptări foarte mari de la următoarele cărți pe care, cu siguranță, le va scrie Ramona Micu.
Postări
