Iustin Panţa sau echilibrul absent

Am aflat despre poezia lui Iustin Panţa din primul lui volum, „Obiecte mişcate”, apărut la Editura Eminescu în 1991. Cartea luase premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor. Ceea ce m-a frapat de la bun început a fost alternanţa dintre poezie şi proză, cele două planuri ale textelor sale care se întrepătrund şi se completează ca instrumentele dintr-o orchestră. Partidele de coarde şi de alămuri cîntînd împreună o simfonie.

Odată cu apariţia celui de-al doilea volum, „Lucruri simple sau echilibrul instabil” (Editura Euphorion, Sibiu, 1992), se deschide ciclul „echilibrelor” lui Iustin Panţa. Continuat cu „Familia şi Echilibrul indiferent” (Editura Arhipelag, Tîrgu-Mureş, 1995) şi „Banchetul – echilibrul stabil” (Editura Albatros, 1998).

În întîiul cuvînt înainte al „Familiei”, Iustin Panţa justifică, în manieră ludică, amestecul de poezie şi proză prezent şi în acest volum: „Autorul acestor rînduri trebuie să ştii că, mai întîi de toate a dat viaţă unui puşti, unui puradel, acum de cîţiva anişori, a cărui îndeletnicire preferată este joaca nevinovată cu manuscrisele tatălui. Aşa că într-o bună zi, copilul a luat două manuscrise şi le-a amestecat după cum i-a fost voia. Ca dovadă şi cele două titluri ale cărţii: unul înainte de „şi” altul după „şi”. (...) Editorul, necitind, fireşte, manuscrisul, l-a trimis la tipar, bazîndu-se pe un oarecare prestigiu şi pe o şi mai oarecare omenie a autorului.” Iar în al doilea cuvînt înainte, îşi mărturiseşte profesiunea de credinţă: „Şi ca să revenim la literatură: mai pot exista cele două blocuri (militare, îmi iau libertatea s-o spun) dintre poezie şi proză? Eu cred că „războiul rece” a contenit şi pe tărîmul acesta. Cînd genul epic şi cel liric vor fi constrînse (constrînse? cine ştie, ele poate se atrag, se seduc de mult) să se împrietenească, nu va fi exclus mariajul lor, să copuleze deci – atunci fi-va de văzut: dolofani vor fi pruncii?”

Între timp, în 1994 apărea la Editura Litera volumul „Limitele puterii sau mituirea martorilor”, scris în colaborare cu Mircea Ivănescu, poetul, sibian şi el prin adopţie, căruia Iustin Panţa i-a datorat foarte mult.

„Manual de gînduri care liniştesc / Manual de gînduri care neliniştesc” (Editura Cartea Românească, 2000) este ultima apariţie editorială antumă a lui Iustin Panţa, victima unui cumplit accident rutier în toamna anului 2001, cînd încă nu împlinise 37 de ani.

Prima carte postumă a poetului este „Cealaltă obişnuinţă”, apărută în 2002 la Editura Dacia din Cluj, o selecţie care cuprinde şi ciclul inedit cu acelaşi titlu.

Anul trecut, Editura Vinea l-a omagiat pe poet printr-o antologie de autor în două volume care păstrează titlul volumului de debut, „Obiecte mişcate”. Astfel, poezia lui Iustin Panţa se impune definitiv în literatura română, împlinind proorocirea lui Mircea Martin de pe coperta cărţii de debut: „Un poet de care se va vorbi, sînt sigur, şi în mileniul următor.”

Lucrurile simple rămase în urma femeii iubite, eşarfa vişinie, bomboniera, vaza din sticla albă (leit-motive ale poeziei lui Iustin Panţa) te urmăresc mult timp după ce ai pus cărţile înapoi în bibliotecă. Îţi dai seama că-ţi lipsesc. Cum lipsesc şi cărţile pe care, probabil, le-ar mai fi scris.

Ianuarie 2004