Mihai Hălălău (1859-1942) sau Tata Moșu’, așa cum îi spuneau cei mai tineri din familie, a fost
străbunicul meu. Era un bărbat mândru, care a știut întotdeauna să păstreze un
echilibru între dragostea pentru soția lui, Anica, dragostea părintească pentru
cei patru copii ai săi și datoria față de comunitatea în care trăia. În podul
casei părintești s-a păstrat până spre mijlocul secolului XX hrisovul domnesc
prin care familia Hălălău primea pământ, hrisov purtând semnătura și pecetea
lui Mihai Vodă. Pământul s-a tot împărțit între urmași, așa că averea lui Mihai
era de doar vreo opt pogoane, aflată mai mult în pădure. Cu toate acestea,
simțul de proprietate asupra pământului rămăsese foarte puternic, așa că atunci
când au existat încercări de a-i deposeda de dreptul lor, Tata Moșu’ a fost
unul dintre cei care și-a reprezentat comunitatea în procese, recâștigându-i
drepturile. Când s-a pus problema înființării unei școli în Drăgotești, Mihai
Hălălău a donat o parte din pământul său și pe acel teren s-a construit școala
din sat. A fost căsătorit cu Anica Pantazescu, o femeie dintr-o bucată, mai
mare cu doi ani decât el, cu care a avut patru copii, trei băieți și o fată: Ioan
(Nițoi), Marița, Ștefan (Fănică) și Constantin (Costin), bunicul meu.
.png)
Postări
