miercuri, 10 februarie 2016

Moartea unui mare poet

          A murit Mariana Marin! Deschizînd astăzi pagina de internet a „Observatorului cultural”, am aflat această veste care m-a cutremurat. Am pierdut unul din cei mai de seamă scriitori români contemporani.
          Am avut privilegiul de a o cunoaşte pe Mariana Marin. Am locuit pînă de curînd în acelaşi bloc „dintr-un celebru cartier proletar”. Nu am avut curajul să-i bat la uşă înainte de 1989 şi să îi arăt susţinerea pentru disidenţa ei faţă de regimul comunist. Este unul din lucrurile pe care mi le reproşez şi astăzi. Monica Lovinescu îi amintea numele de multe ori în emisiunile sale de la „Europa Liberă”. O admira ca poet şi ca om căruia îi pasă ce se întîmplă în jurul lui. Şi mai ales care ia atitudine. Au fost atît de puţini în vremurile acelea că îi poţi număra pe degete. Mariana Marin a fost unul dintre ei.
          După revoluţie i-am cumpărat cărţile:
Atelierele (1980-1984), Cartea Românească 1990, Mutilarea artistului la tinereţe, Editura Muzeul Literaturii Române 1999, Un război de o sută de ani, Editura Axa Botoşani 2001 (reeditarea volumului de debut apărut în 1981).
Am fost la Mariana Marin acasă să-i arăt textele mele. M-a încurajat în ceea ce făceam şi mi-a dat spre lectură cîteva cărţi de poezie. Printre ele o antologie din poeţii americani. Pe pagina de gardă a „Atelierelor” mi-a scris „în semn de prietenie şi curaj, 17 iunie 1996”.
Zilele trecute, trecînd pe la chioşcul de cărţi şi reviste literare din faţa Muzeului Literaturii Române, am văzut o carte nouă a Marianei Marin. Am intrat şi am răsfoit-o. Era o ediţie de autor, o strîngere între coperţile unui singur volum a tuturor cărţilor sale. Nu credeam atunci să aflu atît de repede despre stingerea sa.
Atunci cînd se duce cineva apropiat, simţi cum moartea ţi-a zburat pe la ureche. Dumnezeu s-o odihnească şi să ierte o societate care nu ştie decît prea tîrziu sau poate niciodată să-şi cinstească adevăratele valori.

10 aprilie 2003

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu