Româna anapoda XXI

O ştire de zilele trecute anunţa un accident în care a fost implicată o maşină care transporta deţinuţi. Aceştia au scăpat nevătămaţi în urma impactului. Nu ni s-a spus dacă au scăpat de tot nevătămaţi şi acum sunt căutaţi de poliţie. Jurnaliştii, a căror nouă limbă de lemn îşi face tot mai mult de cap, ar mai fi putut spune că deţinuţii sunt în afara oricărui pericol, aşa cum tot aud cînd este vorba despre oameni răniţi. Pînă la urmă, este chiar rentabil să fii rănit într-un accident sau într-o altercaţie. Dacă scapi cu viaţă, nu te mai pîndeşte niciun pericol, devii un soi de unbreakable (vezi fimul cu acelaşi titlu, regizat de M. Night Shyamalan). Nu o să-ţi cadă niciodată din senin o cărămidă în cap, nu o să te calce vreo maşină dacă traversezi o autostradă în oră de vîrf, şeful nu o să te concedieze orice prostie ai face, tu rămîi la toate rece. Nemuritor şi rece.

Hardton

Am redescoperit rockul de cînd ascult Rock FM. Astăzi se aude în FM mult mai puţin rock şi era nevoie de un asemenea post de radio, care difuzează inclusiv rock românesc din anii de glorie ’70 şi ’80. Îmi amintesc că în perioada cînd eram licean, îmi plăcea foarte mult o trupă din Tîrgovişte, Hardton. Solista vocală, Georgeta Tudor, era tare de tot. Au apărut cu două cîntece, Destin şi Drumul vieţii, pe compilaţia Rock 7, apoi au dispărut în neant ca şi cum n-ar fi existat niciodată. Povestea completă a trupei, care s-a reunit şi îşi va lansa în curînd primul album, se află pe noul site Hardton. Sper să îi pot asculta şi vedea mai des, pentru că muzica lor merită să fie promovată.

Berzei-Buzeşti

Noul bulevard Uranus se va deschide cu preţul demolării mai multor case de epocă de pe calea Buzeşti şi strada Berzei. Hala Matache, unde făceam piaţa cu bunicul meu,


fostul cinema Feroviar care era vecin cu librăria de unde mi-am cumpărat primele cursuri universitare,


hotelul Marna,


atelierul de legătorie unde mi-am copertat lucrarea de diplomă,


toate acestea vor deveni amintire. Am făcut împreună cu Diana cîteva fotografii în mai 2009. Despre aceeaşi zonă aflaţi şi de la Bucureştii vechi şi noi şi Unknown Bucharest.

Horia Iovu

Am aflat de curînd că decan al Facultăţii de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor, pe care cu onoare am absolvit-o în 1991 pe cînd se numea Chimie Industrială, este profesorul Horia Iovu. Am făcut parte din prima lui generaţie de studenţi, avîndu-l asistent al profesorului Vişan la Chimie Fizică. Era foarte apropiat de noi, discutam despre muzică clasică, despre literatură. Fotografia este făcută în 23 mai 1988.

Unde nu e cap, vai de stadioane

Două exemple despre cum nu trebuie înţeles fotbalul şi sportul în general. Huliganii sîrbi prezenţi la Genova pentru meciul dintre Italia şi Serbia au aruncat cu torţe şi petarde în teren şi spre sectorul tifossilor italieni, arbitrul întrerupînd meciul în minutul 6 şi fluierînd apoi finalul. Nu numai că nu şi-au ajutat echipa, dar Serbia va pierde meciul cu 3-0 şi riscă excluderea din preliminarii. La Bucureşti, suporterii dinamovişti îşi amintesc în săptămîna meciului Dinamo – Steaua de incendierea peluzei stadionului Steaua din 10 mai 1997 şi au scos şi nişte tricouri speciale cu această dată. Purtătorul de cuvînt al Jandarmeriei, Marius Militaru, a declarat că dacă Dinamo vrea astfel celebrarea huliganismului, e o dovadă penibilă de neputinţă. Cînd echipa ta nu are performanţe, aniversezi ce poţi. Iar cînd adversarii cîştigă Cupa Campionilor Europeni, te încui în casă şi plîngi de ciudă. Gest preferabil pînă la urmă piromaniei.

Româna anapoda XX

Genitivul este, se pare, cel mai greu caz al gramaticii. De ce să modificăm cuvintele cu sufixe, de ce să ne încurcăm inutil cînd putem spune din cauza la cumnată sau sora la cumnată? Nu contează că sună ca dracu’, aşa cum spunea un clasic în viaţă. Dacă e mai simplu, să intre în limbă! Iar cauza are de suferit şi din pricina verbului înrudit, a cauza. Nu iau medicamentul cutare, că îmi cauzează! Ce îţi cauzează? Dureri de dinţi, bătături la picioare, eczeme pe mîini, coşuri pe faţă? Mie, aceste schimonosiri permanente ale limbii române îmi cauzează mari neplăceri în zona organelor auditive.

La mulţi ani, Paul Goma!

Paul Goma împlineşte astăzi 75 de ani. Să-i dea Dumnezeu sănătate şi nouă minte să-l înţelegem cum se cuvine.

Despre criză la începuturile lumii noi

Ileana Mălăncioiu, Crimă şi moralitate, Editura Litera, Bucureşti, 1993:

Din criză se întrupează, de fapt, Poezia. Numai grafomanul poate să scrie oricînd şi despre orice. De aceea poetul este o fiinţă infinit mai fragilă decît crede cel care îl arată cu degetul la buletinul de ştiri printre bombe şi crime şi afaceri proaste.

Dacă poezia se face pe cont propriu în sărăcie şi în singurătate, Poetul nu trebuie tratat de persoanele oficiale ca şi cum statul român i-ar fi acordat un avans regesc iar el ar fi fugit cu sacul de aur fără să-şi fi onorat obligaţiile pe care le avea. Oricum, criza lui nu costă pe nimeni nimic în vreme ce pe el îl costă imens. Despre boala sa sufletească nu se poate vorbi aşa. Măcar fiindcă omul nu trăieşte numai cu pîine, ci şi cu Cuvîntul lui Dumnezeu şi al Poetului care se chinuie să ia totul de la-nceput pe cont propriu şi să facă lumea încă o dată şi încă o dată pînă cînd reuşeşte să-i iasă aşa cum ar trebui să fie, nu cum a ieşit (în realitate) după atîtea pierderi de vieţi omeneşti.

Româna anapoda XIX

Lăudabilă iniţiativa ziarului Adevărul de a scoate pe piaţă o serie de filme cu Laurel & Hardy, cunoscuţi la noi ca Stan şi Bran. Venind în sprijinul celor care vor colecţiona cele 8 DVD-uri, primul dintre acestea a fost însoţit de o cutie. Dar ce spun eu cutie? Folosesc cuvinte arhaice, ieşite din uz, pe care nu le mai înţelege nimeni. Să vedem cum sună articolul de promovare din ziar: „Primul DVD, care cuprinde filmele „A Chump at Oxford", „Perfect Day, Bye Bye", „They Go Boom" şi „Leave'em Laughing", va fi însoţit de un box special pentru depozitarea DVD-urilor, care va fi oferit gratuit”. Sună altfel box, nu? Chiar dacă în limba română, conform DEX-ului, box înseamnă fie sportul binecunoscut, fie o armă albă, fie un tip de piele de bovine, nicidecum cutie.

HiFire

Atmosfera pe hi5 poate deveni foarte uşor incendiară. Pînă la a transforma totul în scrum nu este decît un pas. Un grup de cercetători, dorind să prevină asemenea dezastre sociale, au inventat furtunul de incendiu hi5. Acesta poate fi conectat la computer prin USB şi necesită pentru instalare un spaţiu de 1 MB pătrat. În caz de nevoie spargeţi geamul. Sau fereastra, după caz.

Azi

Cătălina a fost entuziasmată de Dicţionarul ideilor primite de-a gata al lui Flaubert. Şi îl aplică de multe ori familiei noastre. De exemplu, doamna X. Trebuie neapărat să ne întîlnim cu ea, ar suna definiţia din dicţionarul Cătălinei şi, Doamne, cît de bine i se potriveşte. Întîlnirea cu doamna X nu este decît unul dintre planurile pe care ni le facem săptămînă de lună şi lună de an. O să mergem la teatru, la concerte, la munte. Tot ce e mai bun stă să vină. Dar pînă să se întîmple toate aceste lucruri minunate, ne trecem timpul în lecţii de trigonometrie, rapoarte de vînzări, bugete, note de plată, supermarketuri, blocaje în trafic. Nu mai vorbesc de lista cărţilor pe care vreau să le citesc. E mîine departe şi azi prea puţin, sună un vers al lui Andrieş. Visez la un azi la capătul căruia să pot spune: Am făcut-o şi pe-asta.

Una dintre cauzele crizei

Aţi observat ce mărci de maşini parchează pe locurile destinate persoanelor cu handicap? Aveţi idee cît costă un Mercedes 4x4, un Audi Q7, un BMW X5 sau un Range Rover? Oamenii ăştia au un venit lunar mai mare decît trei scări de bloc puse una peste alta. Bănuiesc că cea mai mare parte din acest venit o reprezintă indemnizaţia primită de la stat, de nu mai are guvernul Boc pe unde scoate cămaşa. Şi tocmai această indemnizaţie a rămas neschimbată, ca să se adîncească şi mai mult criza.

Constantin Hălălău

Constantin Hălălău s-a născut la 11/24 iunie 1896 în satul Drăgoteşti, comuna Fîntîna Domnească (actualmente comuna Prunişor), judeţul Mehedinţi. Primele două clase primare le-a făcut la şcoala din comuna natală, iar restul la Şcoala primară nr. 2 din Turnu Severin. Studiile liceale le-a urmat la Liceul Traian din Turnu Severin, făcînd parte din prima serie de elevi care a susţinut concurs de admitere, în septembrie 1908, fiind clasificat primul din 120 de elevi admişi. A absolvit secţia reală în 1916. Pasiunea pentru limba şi literatura franceză a fost cultivată de profesorul său, George Oprescu, care peste ani a ajuns profesor universitar de Istoria Artei, membru titular al Academiei Române, autor al unei monografii despre viaţa şi opera lui Théodore Géricault. Traducerea romanului Dragostea mascată sau Nesocotinţă şi fericire al lui Balzac, realizată la 19 ani, pe cînd era elev la Turnu Severin, a fost prima în limba română, cîteva fragmente apărînd în Oglinda literară în 2006-2007.



În septembrie 1918 a dat examen de admitere la Institutul Medico-Militar din Iaşi, unde a fost clasificat primul din 126 de admişi. A început studiile medicale la Facultatea de Medicină din Iaşi şi din decembrie 1918 a trecut la Facultatea de Medicină din Bucureşti. La 1 iulie 1921 devine medic sublocotenent, iar la 1 ianuarie 1924, medic locotenent. În cursul anilor de studenţie, a făcut stagiul în Spitalul Militar Central (Regina Elisabeta) în Serviciul I Chirurgical condus de medicul colonel, apoi general, Mihail Butoianu. A terminat facultatea în iunie 1924 şi a susţinut teza de doctorat pentru titlul de doctor în medicină şi chirurgie în februarie 1928 cu lucrarea Apendicita chistică. S-a căsătorit în anul 1924 cu Ana Năstăsescu, cu care a avut doi băieţi, care au ales aceeaşi profesie: Dan-Constantin, medic primar oftalmolog şi Florin-Nicolae (tatăl meu), profesor universitar de anatomie patologică.



La 15 aprilie 1925 este avansat medic căpitan, numit medic la Şcolile de Geniu (pregătitoare şi specială). La 1 octombrie 1925 este mutat în interes de serviciu la DCS al armatei, iar la 1 aprilie 1929 la Sanatoriul pentru Ofiţeri Elena Eraclide, unde a lucrat ca medic secundar la Serviciul Chirurgical pînă la 1 octombrie 1933 cînd a fost numit Şef al Serviciului Chirurgical. La 1 ianuarie 1937 devine medic maior.



În timpul celui de-al doilea război mondial a efectuat două campanii pe frontul de est. În 1942 a fost comandantul unei ambulanţe în Crimeea, iar în 1943 comandant al unui spital de campanie, străbătînd cîmpurile de luptă pînă în Caucaz, la Krasnodar. Pentru rezultate deosebite în îngrijirea şi tratarea răniţilor, a fost decorat cu Ordinul Regina Maria. După război se întoarce la Spitalul Militar Central, unde intrase prin concurs la 1 octombrie 1937 ca Şef al Serviciului 2 Chirurgie. La 1 aprilie 1946 este avansat medic locotenent colonel, iar în decembrie 1948 este numit Şef al Serviciului Chirurgie la Spitalul Militar Arad. Trecut în rezervă la 10 iulie 1949, dar menţinut concentrat pînă la 1 ianuarie 1950, cînd se anulează trecerea în rezervă. Din decembrie 1949 a fost Comandant al Policlinicii Garnizoanei Bucureşti, iar din 1954 Şef al Serviciului Chirurgie pînă la 28 mai 1958, cînd este trecut definitiv în rezervă, cu gradul de colonel. S-a stins din viaţă la 14 iulie 1988, la vîrsta de 92 de ani.

Iliescu şi minerii. Sfîrşitul iluziilor

În data de 14 iunie 1990 aveam examen. Eram student la Chimie Industrială, în vechiul sediu al Politehnicii, inaugurat în 1886 şi situat în strada Polizu. Dacă minerii ştiau că lîngă Gara de Nord sunt studenţi tocmai buni de bătut, probabil că ar fi devastat facultatea. Aşa, s-au dus la Universitate, ghidaţi de oamenii puterii de atunci şi de azi. Tata m-a dus cu maşina şi ca să ocolim centrul (ştiam de la TVR de violenţele din centru), am luat-o pe departe, pe la Casa Scînteii. Minerii erau însă şi pe-acolo. Nu ne-au oprit, nu am mîncat bătaie pentru că tata avea ochelari şi eu părul mare, dar imaginea lor mi-a rămas. Ca şi a femeilor bucureştene care aplaudau de pe margine. Pînă atunci, nu vedeam în FSN şi Ion Iliescu un pericol pentru democraţie. Iluziile mele au durat aproape 6 luni. Colegii de facultate mai realişti decît mine s-au trezit mai devreme. Eu credeam că oricine ar fi venit la putere în locul lui Ceauşescu, nu putea fi decît bun. Ion Iliescu m-a ajutat să deschid ochii. A fost o lovitură primită în moalele capului care m-a vindecat atunci de toate iluziile revoluţiei. În toamna aceluiaşi an, Grupul de Dialog Social în colaborare cu APADOR-CH, a editat un raport asupra evenimentelor din iunie 1990. Justiţia, însă, nu a făcut lumină pînă acum şi nici nu va face vreodată. Ion Iliescu lansează cărţi şi sfidează pe toată lumea, în timp ce morţii neidentificaţi de la cimitirul Străuleşti aşteaptă în van să li se facă dreptate. Mărturii ale victimelor, confesiuni ale minerilor, precum şi alte poveşti cutremurătoare, găsiţi pe blogul Simonei Tache.

Efectele crizei

Multora dintre bugetari le vine să se urce pe pereţi din cauza măsurilor anti-criză luate de administraţia centrală. Însă în unele instituţii ale statului, pînă şi acest lucru le este interzis funcţionarilor publici. Păi cum să se caţere ei pe pereţi, dacă nu au voie să-şi folosească picioarele pentru asta? Curată discriminare, atîta timp cît pentru a hotărî scăderea salariilor şi a pensiilor, picioarele au fost folosite la greu.

Ziua României

Mai multe aici

Polonia mea

Mama este născută în Cernăuţi. Originea multietnică era ceva obişnuit în Bucovina, provincie aflată la graniţe de imperii. Bunica bunicului meu, care a murit foarte tînără, era poloneză. La fel, bunica mamei, Parascheva Teresia Laskiewicz. A rămas văduvă în 1914, la 38 de ani, avînd patru copii. Bunica mea, Michalina (Lily), Elisabeth, Ştefania, stabilită în Bucureşti din 1937 în urma căsătoriei cu Vasile Paraschivescu şi Adolf, singurul băiat. Drama pe care o trăieşte ciclic poporul polonez nu a ocolit nici familia Laskiewicz. Elisabeth avea să moară în 1919 la Hamburg, împreună cu copilul pe care abia îl născuse. Adolf a plecat pe front în 1940 şi nimeni nu a mai ştiut nimic despre el, străbunica mea murind în 1958 cu rana neînchisă că şi-a pierdut fiul. În anii ’70, Ştefi primeşte o scrisoare din Varşovia, de la Adolf care se stabilise acolo după terminarea războiului. Bucuria a fost imensă. Stabilesc să se întîlnească la Bucureşti. Înainte de plecare, Adolf se vaccinează împotriva variolei (în România apăruseră atunci cîteva cazuri), face o complicaţie şi moare înainte să-şi mai revadă surorile pe care le regăsise după 30 de ani. Fotografia este făcută la 1 ianuarie 1923 la Foto Riviera din Cernăuţi. De la stînga la dreapta Ştefi (20 de ani), Teresia (46 de ani) şi Lily (21 de ani).

O campanie cu suflet

În socialism se spunea Reclama e sufletul comerţului. Cu completarea iar comerţul sufletu’. Cam aşa şi cu politica.



Doamnele care se întrec mîine pentru un loc în Parlament, într-un colegiu electoral din sectorul 4, au pus mult suflet pentru a cîştiga simpatia alegătorilor.



Inclusiv lîngă City Mall, care este sufletul oraşului.



Biletul norocos îl va trage fie Liliana Mincă, fostă şefă a Loteriei, fie Teo cea cu nume de siglă de partid. Rămîne de văzut care dintre ele îşi va trage sufletul în fotoliul de deputat.

Orice asemănare cu echipa de acum 20 de ani este pur întîmplătoare

Pe 19 aprilie 1989, Steaua termina la egalitate, 1-1, returul de la Istanbul cu Galatasaray şi se califica cu scorul general de 5-1 în finala Cupei Campionilor Europeni. Ieri, o echipă care poartă întîmplător acelaşi nume a pierdut cu 1-5 meciul din Giuleşti cu Rapid. Ilie Dumitrescu, autor a două goluri în dubla cu turcii, comentează obosit la Digi Sport rezultatul. Cristi Tănase suspină după bomba sexy.

Asociaţia Foştilor Refugiaţi AFOR 1940-1947

Pînă la data de 15 mai aveţi posibilitatea să redirecţionaţi 2% din impozitul pe 2009 către organizaţii nonprofit. Vă recomand Asociaţia Foştilor Refugiaţi AFOR 1940-1947, care se constituie ca o organizaţie cuprinzând pe foştii refugiaţi din toate teritoriile României ocupate în 1940 şi 1944, adică nordul Transilvaniei, Basarabia, nordul Bucovinei, Herţa, Cadrilater, precum şi pe foştii refugiaţi din nordul Moldovei (detalii aici). În acest an, asociaţia îşi propune organizarea mai multor manifestări care să comemoreze împlinirea a 70 de ani de la marele refugiu românesc. Pentru toţi cei care doresc să sprijine acest demers o pot face completînd formularul alăturat şi trimiţîndu-l, împreună cu o copie a fişei fiscale primite de la angajator, administraţiei financiare de pe raza teritorială, printr-o scrisoare recomandată sau direct prin depunere la registratură. Codul de identificare fiscală este 25340180, iar contul RO88 BREL 0002 0002 5079 0100 deschis la Libra Bank. Vă mulţumesc!

Kondolencje

Româna anapoda XVIII

Şansa este ceva pozitiv. Venind din franţuzescul chance care înseamnă noroc, nici nu s-ar putea altfel. Vorbim de şanse egale pentru toţi, şanse de a rămîne în viaţă pentru supravieţuitorii unui accident, şanse de reuşită la un examen. În meteorologie, există şanse să iasă soarele după mai multe zile mohorîte sau şanse de ploaie după o perioadă de secetă. Cînd îi aud însă pe prezentatorii TV vorbind că nu sînt şanse de ploaie în regiuni lovite de inundaţii, este ca şi cum s-ar spune că există şanse de avalanşe la munte sau şanse de uragan în Caraibe. Pentru cei loviţi de calamităţi naturale, şansele de ploaie ar echivala cu reducerea şanselor de supravieţuire. În acest caz, folosirea cuvîntului probabilităţi le-ar lăsa măcar impresia că nu sînt luaţi peste picior.

27 martie

Cum se face Guvernul de cacao

Pentru curioşii care se întreabă cu ce se mai ocupă Guvernul Boc, iată şi răspunsul: ciocolată cu cremă de mentă. Obţinută prin frecare, bineînţeles.

Enel faţă cu revoluţia industrială

Este posibil ca un consumator casnic de energie electrică să consume în 15 zile 4.677 kWh? Vorbesc de un consumator casnic care nu are o fabrică pe balcon. Şi care în cele 15 zile anterioare şi în cele 15 zile ulterioare a consumat mai puţin de 100 kWh. Celor de la Enel Energie Muntenia nu li s-a părut suspect şi au emis această factură aberantă. Pot da vina pe o eroare de calculator, dar bănuiesc că oamenii care tipăresc facturile ar fi trebuit să-şi dea seama de greşeală. Pot da vina de asemenea pe schimbarea contorului, pe greaua moştenire de la RENEL sau pe orice alt motiv. Adevărul este că Enel nu se află alături de tine, aşa cum se laudă în partea de jos a facturii, ci alături de realitate, de logică şi de bun simţ. Nu şi-au cerut scuze pentru stresul pe care l-au provocat trimiţînd o factură de 1.938 de lei. Cît despre opririle permanente ale curentului electric, acestea sunt cauzate de numeroşii industriaşi ascunşi prin blocuri, care supraîncarcă reţeaua. Şi care apoi contestă facturile. Ce tupeu!

Proclamaţia de la Timişoara

La aproape 3 luni de la căderea lui Ceauşescu, pe 11 martie 1990, a apărut, şi tot la Timişoara, primul document cu adevărat important al Revoluţiei. Chiar dacă punctul 8 cu privire la lustraţie nu a fost aplicat niciodată (din cauza F.S.N.-ului şi a lui Ion Iliescu), momentul a avut o importanţă foarte mare. Marius Mioc şi Dorin Tudoran explică pe larg acest lucru.

Caţavencu înainte şi după Academie

Am citit Caţavencu cu regularitate pînă acum 3 ani. De cînd nu mai este tata cu care să comentez articolele, nu am mai luat revista decît ocazional. Şi numărul din 7 martie 2007 a rămas necitit pînă astăzi. În 1990, cînd apariţiile de ziare şi reviste noi se ţineau lanţ şi lumea făcea cozi la chioşcuri ca să le cumpere, a apărut Caţavencu din iniţiativa a trei tineri ingineri: Liviu Mihaiu, Sorin Vulpe şi Doru Buşcu. Citez din istoria oficială a Academiei Caţavencu din primul ei almanah, apărut în 1995: Ceilalţi au venit, unul cîte unul, unde le era locul. Nu mai scriseseră nici unul nimic în afară de jurnale de pubertate, formulare de CEC sau bileţele în uşă. Inginerii erau ingineri, Mardale era sticlar cu facultate, Toma, psiholog la aviatori, doar Morar ce mai făcuse niscai scrieri în dulcele stil clasic. Anii ’90 şi ’91 au însemnat ani buni pentru Caţavenci, apărînd pe piaţă şi al doilea săptămînal, Caţavencu Internaţional. Tot atunci îmi amintesc că a apărut prima schismă, o parte din redactori (printre ei, Mihai Antonescu) plecînd să facă o altă revistă, Ceauşescul, care n-a avut decît cîteva apariţii. Au mai plecat de-a lungul anilor Th. Denis Dinulescu, Emil Berdeli, Nae Şovu, Felix Anton Rizea (Dumnezeu să-l ierte), Ioan Viştea. Apoi, în toamna lui 1991, grosul redacţiei înfiinţează Academia Caţavencu, cu Mircea Dinescu în frunte. Plecarea lui Dinescu din 2000 şi asocierea cu Vîntu de acum cîţiva ani n-au modificat spiritul Caţavencu de la începuturi. Aşa că nu ştiu cum va fi evoluţia revistei după cea de-a treia schismă de zilele trecute. Citez din nou din istoria oficială a Academiei Caţavencu: Caţavencu a devenit un fenomen. Care, ca orice fenomen, se va duce dracului într-o zi. Însă ziua aceea o vom ţine cît mai departe de noi şi de voi.

Primul meu cutremur

4 martie 1977. Vineri seara. Eram cu părinţii în bucătărie cînd a început. Nu mai ştiu care dintre ei a strigat Cutremur şi cum am ajuns sub tocul uşii de la intrare. Locuiam la etajul 9 şi îmi amintesc frînturi de imagini cu casele de pe partea cealaltă a străzii apropiindu-se de noi, amestecîndu-se cu mâncarea aruncată din frigider şi cu ţipetele venite din toate părţile. Era o spaimă nedefinită, pentru că nu împlinisem 10 ani şi moartea era încă o necunoscută. Nu ştiu cît a durat, ştiu doar că mi-am înfipt unghiile atît de tare în coapsele tatei, încît i-am dat sîngele.

Româna anapoda XVII

Deşi se trag din daci, care aşa cum am învăţat la istorie erau cei mai viteji dintre traci, românii devin foarte fricoşi cînd vine vorba de exprimarea în limba maternă. De teamă să nu facă o cacofonie, adaugă complet aiurea conjuncţia şi. Dacă vrei să eviţi o exprimare de tipul ca consilier, poţi spune în calitate de consilier, dar în nici un caz ca şi consilier. Nu mai vorbesc că am auzit formulări gen ca şi participant, care ies din orice logică. Cu alte cuvinte, mai bine o cacofonie sănătoasă, decît o exprimare găunoasă.

Una dintre ultimele zile ale casei de la numărul 38 de pe strada Maria Rosetti

A scris Radu Oltean pe blogul său despre crima din strada Maria Rosetti. Am fotografiat şi eu astăzi cît a mai rămas din casă.

chişinău cu sufletul la gură

alerg prin oraşul ăsta cu străzi tăiate drept
imitaţie de graniţe africane sau nord-americane
să poată circula tancurile în voie îmi spuneai
31 august bucureşti kogălniceanu
cozile născute dimineaţa la cinci
în faţa departamentului de tehnologii informaţionale
studioul silviei din clădirea ulim-ului
întîlnirea de la casa diamant
radmila purtînd bantik la şcoală
visele lui andrei gamarţ înrămate în gardul bunicii
şi expuse apoi la sala brîncuşi
procesul lui kafka ju(de)cat la teatrul naţional
librăria din hol

alerg prin oraşul care mă asaltează cu accentele lui ruseşti
puşkin şciusev чистая линия
veteranii sovietici depun coroane de flori la statuia lui lenin
supravieţuitorii moldoveni de la cernobîl
la ştefan cel mare
sala cu orgă construită pentru fata lui bodiul
retransmite în rutiere muzica moscovei
paznicul patriot de la parcarea din telecentru
mă întreabă de românia mare
şi nu primeşte decît cinci lei moldoveneşti
neconvertibili

alerg prin oraşul unde zebrele nu sînt animale ocrotite
şi pietonii traversează strada
ca la ruleta rusească
непогода

Copii bolnavi într-o ţară pe moarte

Am auzit astăzi la Europa FM că importatorii de medicamente nu mai vor să aducă citostaticele necesare copiilor bolnavi de cancer pe motiv că afacerea nu este rentabilă. În România sînt 5.000 de copii suferinzi de această boală. Costul total al tratamentului ar însemna 60.000 de euro pe an. Nu poate da statul român aceşti bani? Chiar nu mai au nici un Dumnezeu cei ajunşi în funcţii de decizie? Se plătesc sume imense regilor asfaltului şi drumurile arată mai rău decît după război, se alocă bani pentru tot felul de sărbători insignifiante, dar aducătoare de voturi în campaniile electorale, se cheltuiesc bani publici pentru reclame turistice pe CNN, dar pînă şi turiştii români preferă Bulgaria. Şi nu avem 60.000 de euro pentru copiii bolnavi de cancer? Există Asociaţia P.A.V.E.L. (Primind Ajutor, Viaţa Este Luminoasă). Oamenii de acolo fac lucruri extraordinare, dar fără implicarea autorităţilor care să susţină financiar tratamentele medicale, este foarte greu. Iustin Panţa spunea într-un cuvînt înainte al unei cărţi de poezie: Diavolul nu este rău, este nesimţit. Aşa şi cu statul român. Care va muri de nesimţirea care i-a cuprins ca un cancer întregul corp de funcţionari.

Ion Lazu în revista Memoria

În cel mai recent număr (dublu) al revistei Memoria, scriitorul Ion Lazu face un lucru mai rar întîlnit breslei căreia îi aparţine. A iniţiat ridicarea unui monument în amintirea scriitorilor încarceraţi sub regimul comunist. Nu este uşor. Scriitorii sînt împărţiţi şi după moartea lor. Grupurile sînt transcendente morţii. În plus, criza a fost motivul perfect pentru ca această iniţiativă lăudabilă să fie îngropată în faşă. Articolul domnului Lazu reprezintă o trecere în revistă a scriitorilor care nu au acceptat să se alinieze directivelor noului regim comunist. Unii au plătit cu viaţa, alţii cu tinereţea. Astăzi plătesc pentru criză. Din fericire, altă idee a lui Ion Lazu a fost pusă în practică, plăci memoriale pentru marii scriitori dispăruţi. E de sperat că tenacitatea scriitorului va învinge invidia confraţilor şi nepăsarea autorităţilor şi acest monument va deveni realitate.

Brăila

În cursul anului trecut am făcut mai multe drumuri la Brăila şi am avut astfel ocazia să văd aproape toate punctele importante ale oraşului. Brăila are o stradă pietonală care merge pînă în Piaţa Traian, la Teatrul Maria Filotti şi care adună laolaltă clădiri mai vechi şi mai noi, restaurate sau în paragină. Casa în care s-a născut Ana Aslan,



Biserica Sf. Nicolae,



Hotelul Pescăruş,



clădirea superbă a Teatrului Maria Filotti,



statuia lui Traian şi ceasul din 1909 aflate în grădina publică din Piaţa Traian,





Biserica Sf. Mihai şi Gavril care a fost iniţial moschee şi care este una dintre puţinele biserici fără turlă din România,



Biserica Greacă,



faleza Dunării.



Îmi mai rămîn de descoperit casele memoriale ale lui Panait Istrati şi Nae Ionescu, sînt sigur doar de existenţa primeia.

Româna anapoda XVI

Îmi place de Vito. Danny de Vito. Nu ştiu dacă are origini aristocrate, dar este un actor foarte bun. Îmi mai place Willis. Bruce Willis. Tot foarte bun. Dar nu pot spune îmi place de Willis, pentru că nu am date despre arborele lui genealogic şi nici el nu şi-a adăugat înaintea numelui particula cu pricina. Conului Alecu Paleologu îi plăcea mult de Montagne. Îi mai plăcea şi Sadoveanu, despre care a scris o carte. Cu siguranţă nu l-ai fi putut auzi că îi place de Sadoveanu. Aşa cum lui Alexandru Andrieş îi place Tamara, nu de Tamara. Aşa că îi sfătuiesc pe băieţii care vor să agaţe vreo fată cu magicele cuvinte îmi place de tine, să scrie mai bine o manea. Pe care s-o cînte de Vito. Adi de Vito. Sau de Minune. Sau cum l-o mai chema.

featuring eric clapton

criminalul în serie
mă mai are doar pe mine pe listă
îl văd în blocul de vizavi
cum îşi curăţă seară de seară
arma
stă în faţa oglinzii
îşi rimelează îndelung genele
îşi acoperă cu pudră
urmele prafului de puşcă
probează una după alta
rochiile de bal
vom fi cea mai frumoasă pereche
în seara aceasta

she puts on her make up
and brushes her long blonde hair

îmi apare mai întîi pe piele
ca o iritaţie
apoi îşi marchează teritoriul
cu pînză fină de păianjen
mă aşteaptă
fiecare mişcare pe care o face
este doar pentru mine
imaginea se suprapune perfect
peste conturul trupului meu obosit
mi se face brusc frică

and then she asks me “Do I look all right?”
and I say “Yes, you look wonderful tonight”

Iubirea e pe 14 februarie, lansarea pe 28 ianuarie

Alcătuirea unei antologii nu e lucru uşor. O ştiu din proprie experienţă. Pe deasupra, implică şi riscuri. Se pot strica prietenii şi apar de peste tot oameni supăraţi că nu au fost selectaţi. Rămîne însă satisfacţia pe care o ai cînd vezi cartea tipărită. Andrei Ruse şi Răzvan Ţupa ne invită joi 28 ianuarie 2010, seara la şapte în Otherside, pe Brezoianu 4, să ne bucurăm împreună de apariţia antologiei de poeme de dragoste Iubirea e pe 14 februarie. 56 de poeţi din toate generaţiile cu 56 de texte pentru toate gusturile. Vă aştept!

Româna anapoda XV

Atunci cînd spui în jur de şi nu ai motive serioase să scrii primele două cuvinte împreună, aproximezi, rotunjeşti. În tribune sînt în jur de 10.000 de spectatori care înjură. La reuniunea de la Bucureşti şi-au anunţat participarea în jur de 50 de şefi de stat şi de guvern. Nu ştim sigur cîţi vor veni, dar putem aproxima la 50, număr rotund. Însă putem fi şi extrem de precişi. În prima zi a anului, au fost şapte cazuri de toxinfecţie alimentară la spitalul din oraşul X. Nu în jur de şapte, că am fi spus şase sau opt. Nu e ruşinos să fim exacţi. Chiar dacă zece e un număr rotund, nu vom spune că avem în jur de zece degete la mîini.

La mulţi ani! Prosit Neujahr!