Ileana Mălăncioiu, Crimă şi moralitate, Editura Litera, Bucureşti, 1993:
Din criză se întrupează, de fapt, Poezia. Numai grafomanul poate să scrie oricînd şi despre orice. De aceea poetul este o fiinţă infinit mai fragilă decît crede cel care îl arată cu degetul la buletinul de ştiri printre bombe şi crime şi afaceri proaste.
Dacă poezia se face pe cont propriu în sărăcie şi în singurătate, Poetul nu trebuie tratat de persoanele oficiale ca şi cum statul român i-ar fi acordat un avans regesc iar el ar fi fugit cu sacul de aur fără să-şi fi onorat obligaţiile pe care le avea. Oricum, criza lui nu costă pe nimeni nimic în vreme ce pe el îl costă imens. Despre boala sa sufletească nu se poate vorbi aşa. Măcar fiindcă omul nu trăieşte numai cu pîine, ci şi cu Cuvîntul lui Dumnezeu şi al Poetului care se chinuie să ia totul de la-nceput pe cont propriu şi să facă lumea încă o dată şi încă o dată pînă cînd reuşeşte să-i iasă aşa cum ar trebui să fie, nu cum a ieşit (în realitate) după atîtea pierderi de vieţi omeneşti.
Postări
Buna ziua, dorim sa va facem o propunere comerciala! Daca sunteti interesat trimiteti un e-mail la office@falvorotarybids.ro
RăspundețiȘtergereMăi să fie!
RăspundețiȘtergerePoeţii suferinţei definesc poezia ca o suferinţă, poeţii plăcerii definesc poezia ca o plăcere. Iată dilema reală: pe cine să credem? Pe nimeni. Şi asta este poate definiţia reală a poeziei: unicul loc în afara proşicontraspionajului şi a teoriilor conspiraţioniste unde nu te poţi încrede în nimeni, pentru că (cel puţin teoretic) poezia te face cumva naiv. Dar cui îi pasă de aceste definiţii de când cei mai mulţi poeţi au şi uitat că poezia poate fi şi nobilă, pentru că ne-am proletariazat mai ceva ca pe vremea lui Ceau! De vină? Guvernul, existenţa etc...
Ileana Mălăncioiu nu cere decît ca poeţii să-şi trăiască destinul lăsaţi în pace.
RăspundețiȘtergere