marți, 29 iunie 2010

Una dintre cauzele crizei


Aţi observat ce mărci de maşini parchează pe locurile destinate persoanelor cu handicap? Aveţi idee cît costă un Mercedes 4x4, un Audi Q7, un BMW X5 sau un Range Rover? Oamenii ăştia au un venit lunar mai mare decît trei scări de bloc puse una peste alta. Bănuiesc că cea mai mare parte din acest venit o reprezintă indemnizaţia primită de la stat, de nu mai are guvernul Boc pe unde scoate cămaşa. Şi tocmai această indemnizaţie a rămas neschimbată, ca să se adîncească şi mai mult criza.

joi, 24 iunie 2010

Constantin Hălălău



Constantin Hălălău s-a născut la 11/24 iunie 1896 în satul Drăgoteşti, comuna Fîntîna Domnească (actualmente comuna Prunişor), judeţul Mehedinţi. Primele două clase primare le-a făcut la şcoala din comuna natală, iar restul la Şcoala primară nr. 2 din Turnu Severin. Studiile liceale le-a urmat la Liceul Traian din Turnu Severin, făcînd parte din prima serie de elevi care a susţinut concurs de admitere, în septembrie 1908, fiind clasificat primul din 120 de elevi admişi. A absolvit secţia reală în 1916. Pasiunea pentru limba şi literatura franceză a fost cultivată de profesorul său, George Oprescu, care peste ani a ajuns profesor universitar de Istoria Artei, membru titular al Academiei Române, autor al unei monografii despre viaţa şi opera lui Théodore Géricault. Traducerea romanului Dragostea mascată sau Nesocotinţă şi fericire al lui Balzac, realizată la 19 ani, pe cînd era elev la Turnu Severin, a fost prima în limba română, cîteva fragmente apărînd în Oglinda literară în 2006-2007.



În septembrie 1918 a dat examen de admitere la Institutul Medico-Militar din Iaşi, unde a fost clasificat primul din 126 de admişi. A început studiile medicale la Facultatea de Medicină din Iaşi şi din decembrie 1918 a trecut la Facultatea de Medicină din Bucureşti. La 1 iulie 1921 devine medic sublocotenent, iar la 1 ianuarie 1924, medic locotenent. În cursul anilor de studenţie, a făcut stagiul în Spitalul Militar Central (Regina Elisabeta) în Serviciul I Chirurgical condus de medicul colonel, apoi general, Mihail Butoianu. A terminat facultatea în iunie 1924 şi a susţinut teza de doctorat pentru titlul de doctor în medicină şi chirurgie în februarie 1928 cu lucrarea Apendicita chistică. S-a căsătorit în anul 1924 cu Ana Năstăsescu, cu care a avut doi băieţi, care au ales aceeaşi profesie: Dan-Constantin, medic primar oftalmolog şi Florin-Nicolae (tatăl meu), profesor universitar de anatomie patologică.



La 15 aprilie 1925 este avansat medic căpitan, numit medic la Şcolile de Geniu (pregătitoare şi specială). La 1 octombrie 1925 este mutat în interes de serviciu la DCS al armatei, iar la 1 aprilie 1929 la Sanatoriul pentru Ofiţeri Elena Eraclide, unde a lucrat ca medic secundar la Serviciul Chirurgical pînă la 1 octombrie 1933 cînd a fost numit Şef al Serviciului Chirurgical. La 1 ianuarie 1937 devine medic maior.



În timpul celui de-al doilea război mondial a efectuat două campanii pe frontul de est. În 1942 a fost comandantul unei ambulanţe în Crimeea, iar în 1943 comandant al unui spital de campanie, străbătînd cîmpurile de luptă pînă în Caucaz, la Krasnodar. Pentru rezultate deosebite în îngrijirea şi tratarea răniţilor, a fost decorat cu Ordinul „Regina Maria”. După război se întoarce la Spitalul Militar Central, unde intrase prin concurs la 1 octombrie 1937 ca Şef al Serviciului 2 Chirurgie. La 1 aprilie 1946 este avansat medic locotenent colonel, iar în decembrie 1948 este numit Şef al Serviciului Chirurgie la Spitalul Militar Arad. Trecut în rezervă la 10 iulie 1949, dar menţinut concentrat pînă la 1 ianuarie 1950, cînd se anulează trecerea în rezervă. Din decembrie 1949 a fost Comandant al Policlinicii Garnizoanei Bucureşti, iar din 1954 Şef al Serviciului Chirurgie pînă la 28 mai 1958, cînd este trecut definitiv în rezervă, cu gradul de colonel. S-a stins din viaţă la 14 iulie 1988, la vîrsta de 92 de ani.

marți, 15 iunie 2010

Iliescu şi minerii. Sfîrşitul iluziilor


În data de 14 iunie 1990 aveam examen. Eram student la Chimie Industrială, în vechiul sediu al Politehnicii, inaugurat în 1886 şi situat în strada Polizu. Dacă minerii ştiau că lîngă Gara de Nord sunt studenţi tocmai buni de bătut, probabil că ar fi devastat facultatea. Aşa, s-au dus la Universitate, ghidaţi de oamenii puterii de atunci şi de azi. Tata m-a dus cu maşina şi ca să ocolim centrul (ştiam de la TVR de violenţele din centru), am luat-o pe departe, pe la Casa Scînteii. Minerii erau însă şi pe-acolo. Nu ne-au oprit, nu am mîncat bătaie pentru că tata avea ochelari şi eu părul mare, dar imaginea lor mi-a rămas. Ca şi a femeilor bucureştene care aplaudau de pe margine. Pînă atunci, nu vedeam în FSN şi Ion Iliescu un pericol pentru democraţie. Iluziile mele au durat aproape 6 luni. Colegii de facultate mai realişti decît mine s-au trezit mai devreme. Eu credeam că oricine ar fi venit la putere în locul lui Ceauşescu, nu putea fi decît bun. Ion Iliescu m-a ajutat să deschid ochii. A fost o lovitură primită în moalele capului care m-a vindecat atunci de toate iluziile revoluţiei. În toamna aceluiaşi an, Grupul de Dialog Social în colaborare cu APADOR-CH, a editat un raport asupra evenimentelor din iunie 1990. Justiţia, însă, nu a făcut lumină pînă acum şi nici nu va face vreodată. Ion Iliescu lansează cărţi şi sfidează pe toată lumea, în timp ce morţii neidentificaţi de la cimitirul Străuleşti aşteaptă în van să li se facă dreptate. Mărturii ale victimelor, confesiuni ale minerilor, precum şi alte poveşti cutremurătoare, găsiţi pe blogul Simonei Tache.

vineri, 4 iunie 2010

Efectele crizei


Multora dintre bugetari le vine să se urce pe pereţi din cauza măsurilor anti-criză luate de administraţia centrală. Însă în unele instituţii ale statului, pînă şi acest lucru le este interzis funcţionarilor publici. Păi cum să se caţere ei pe pereţi, dacă nu au voie să-şi folosească picioarele pentru asta? Curată discriminare, atîta timp cît pentru a hotărî scăderea salariilor şi a pensiilor, picioarele au fost folosite la greu.