joi, 25 februarie 2016

Legea morală a domnului Manolescu


Am citit cu stupefacţie un fragment dintr-un dialog mai amplu dintre Daniel Cristea-Enache şi Nicolae Manolescu (intitulat cu perifidie Legea morală!), în care are loc o demascare în cel mai pur stil stalinist. Cel supus judecăţii este Paul Cernat, care  a susţinut din punct de vedere estetic cea mai recentă carte de poezie a lui Marius Ianuş. Nu cred că i se poate imputa lui Paul Cernat, un onest intelectual de stînga, o simpatie cît de mică pentru mişcarea legionară. Şi totuşi, cei doi critici fac un adevărat caz, ajungînd să vorbească despre posibilul caracter de fenomen al urâtei afaceri Ianuş-Cernat. Din păcate, atitudinea lui Nicolae Manolescu nu este singulară în ultima vreme. Conduce discreţionar Uniunea Scriitorilor, cheltuieşte banii publici primiţi de la Ministerul Culturii fără a da cuiva socoteală, s-a înconjurat numai de yesmen şi îi discreditează pe toţi cei care nu îi împărtăşesc părerile. Mai mult, alcătuieşte liste negre aşa cum făcea Corneliu Vadim Tudor imediat după Revoluţie. Iar limbajul mafiot folosit în dialogul cu D.C.-E. l-ar face invidios chiar şi pe Giovanni Becali: E nevoie, sunt convins, doar de puţin timp până când nu vom mai auzi de un ins certat cu logica şi cu bunacuviinţă ca Ianuş. Nu atât de uşor de neutralizat este Cernat. Nicolae Manolescu, criticul liberal din anii celui mai negru ceauşism, vorbeşte despre neutralizarea unui adversar literar! Dar ticăloşia merge mai departe, desfiinţînd literar, exact cum au procedat securiştii cu Paul Goma, pe scriitorii incomozi pentru actuala conducere a U.S.R. Se foloseşte de Alex Ştefănescu pentru a-l ataca pe Ştefan Agopian. Alex Ştefănescu, care a scris elogios despre romanul lui Codin Maticiuc, celebrul Poponeţ! Se foloseşte de Mircea Mihăieş pentru a pune eticheta de antisemit pe Grupul pentru Reforma U.S.R. Scrie el însuşi o cronică negativă la Solenoid-ul lui Mircea Cărtărescu, pentru a-l pedepsi că s-a autorecuzat de la Premiul Eminescu. Ultima ispravă a venit la şedinţa extraordinară de marţi a Consiliului U.S.R.: Comisia de Monitorizare, Suspendare şi Excludere formată din Mircea Mihăieş (Preşedinte), Adrian Alui Gheorghe, Gabriel Coşoveanu, Daniel Cristea-Enache, Răzvan Voncu (membri) a prezentat raportul privind încălcările statutului U.S.R. de către unii membri ai U.S.R. şi a propus o serie de măsuri. Consiliul a dezbătut propunerile Comisiei şi a hotărât prin vot următoarele sancţiuni: excludere din U.S.R., pentru grave încălcări ale statutului şi ale deontologiei (Dan Mircea Cipariu, Grigore Şoitu); avertisment, pentru comentarii antisemite (Daniel Vorona) şi găzduire de comentarii antisemite (Paul Cernat); avertisment, pentru prejudicii morale şi de imagine aduse U.S.R. (Florin Iaru); suspendare din funcţia de preşedinte de Filială, pentru prejudicii morale şi de imagine aduse U.S.R. (Peter Sragher). Legea morală a lui Nicolae Manolescu este aşadar eliminarea scriitorilor care au altă părere decît a domniei sale. Urât mai îmbătrânesc bărbaţii din literatura română! spune Claudiu Komartin. Aş adăuga că dintr-un mare şi respectat critic literar, Nicolae Manolescu a ajuns un om foarte mic. Pentru cei care nu am trăit terifianţii ani 50, face un remake. La fel de abject ca originalul.

miercuri, 10 februarie 2016

Moartea unui mare poet



        A murit Mariana Marin! Deschizînd astăzi pagina de internet a „Observatorului cultural”, am aflat această veste care m-a cutremurat. Am pierdut unul din cei mai de seamă scriitori români contemporani.
          Am avut privilegiul de a o cunoaşte pe Mariana Marin. Am locuit pînă de curînd în acelaşi bloc „dintr-un celebru cartier proletar”. Nu am avut curajul să-i bat la uşă înainte de 1989 şi să îi arăt susţinerea pentru disidenţa ei faţă de regimul comunist. Este unul din lucrurile pe care mi le reproşez şi astăzi. Monica Lovinescu îi amintea numele de multe ori în emisiunile sale de la „Europa Liberă”. O admira ca poet şi ca om căruia îi pasă ce se întîmplă în jurul lui. Şi mai ales care ia atitudine. Au fost atît de puţini în vremurile acelea că îi poţi număra pe degete. Mariana Marin a fost unul dintre ei.
          După revoluţie i-am cumpărat cărţile:
Atelierele (1980-1984), Cartea Românească 1990, Mutilarea artistului la tinereţe, Editura Muzeul Literaturii Române 1999, Un război de o sută de ani, Editura Axa Botoşani 2001 (reeditarea volumului de debut apărut în 1981).
Am fost la Mariana Marin acasă să-i arăt textele mele. M-a încurajat în ceea ce făceam şi mi-a dat spre lectură cîteva cărţi de poezie. Printre ele o antologie din poeţii americani. Pe pagina de gardă a „Atelierelor” mi-a scris „în semn de prietenie şi curaj, 17 iunie 1996”.
Zilele trecute, trecînd pe la chioşcul de cărţi şi reviste literare din faţa Muzeului Literaturii Române, am văzut o carte nouă a Marianei Marin. Am intrat şi am răsfoit-o. Era o ediţie de autor, o strîngere între coperţile unui singur volum a tuturor cărţilor sale. Nu credeam atunci să aflu atît de repede despre stingerea sa.
Atunci cînd se duce cineva apropiat, simţi cum moartea ţi-a zburat pe la ureche. Dumnezeu s-o odihnească şi să ierte o societate care nu ştie decît prea tîrziu sau poate niciodată să-şi cinstească adevăratele valori.

10 aprilie 2003