Polonia mea

Mama este născută în Cernăuţi. Originea multietnică era ceva obişnuit în Bucovina, provincie aflată la graniţe de imperii. Bunica bunicului meu, care a murit foarte tînără, era poloneză. La fel, bunica mamei, Parascheva Teresia Laskiewicz. A rămas văduvă în 1914, la 38 de ani, avînd patru copii. Bunica mea, Michalina (Lily), Elisabeth, Ştefania, stabilită în Bucureşti din 1937 în urma căsătoriei cu Vasile Paraschivescu şi Adolf, singurul băiat. Drama pe care o trăieşte ciclic poporul polonez nu a ocolit nici familia Laskiewicz. Elisabeth avea să moară în 1919 la Hamburg, împreună cu copilul pe care abia îl născuse. Adolf a plecat pe front în 1940 şi nimeni nu a mai ştiut nimic despre el, străbunica mea murind în 1958 cu rana neînchisă că şi-a pierdut fiul. În anii ’70, Ştefi primeşte o scrisoare din Varşovia, de la Adolf care se stabilise acolo după terminarea războiului. Bucuria a fost imensă. Stabilesc să se întîlnească la Bucureşti. Înainte de plecare, Adolf se vaccinează împotriva variolei (în România apăruseră atunci cîteva cazuri), face o complicaţie şi moare înainte să-şi mai revadă surorile pe care le regăsise după 30 de ani. Fotografia este făcută la 1 ianuarie 1923 la Foto Riviera din Cernăuţi. De la stînga la dreapta Ştefi (20 de ani), Teresia (46 de ani) şi Lily (21 de ani).