joi, 14 august 2014

Matei Brunul




Romanul lui Lucian Dan Teodorovici (Polirom, 2014, colecţia Top 10+) ar putea fi asemuit cu o matrioşkă. O matrioşkă-marionetă în care fiecare manevrează şi este manevrat la rîndul lui de altcineva. Destinul celui născut dintr-o mamă italiană şi un tată român este determinat de capriciile istoriei de la jumătatea secolului trecut. Cu o pierdere de memorie care îi şterge douăzeci de ani din viaţă, de parcă cineva […] i-ar fi tăiat cu un satîr, aşa, o bucată de viaţă. Dar nu oricum, ci la milimetru, ca un măcelar priceput. Harşt, douăzeci de ani de viaţă, să-i porţi sănătos pe ceilalţi, pe-ăştia-i folosim noi, c-avem nevoie. Este un fragment din monologul tovarăşului Bojin, unul dintre marionetiştii marionetistului, alături de Eliza. Ei semnifică atotputernicia statului reprezentat de Partid şi de Securitate, care îi asigură protecţie, o casă, un loc de muncă şi chiar dragoste. Încercările lui Bruno Matei să se redescopere pe sine însuşi ne plimbă prin penitenciarele comuniste din Peninsulă, de la Galaţi sau de la Iaşi. Aici întîlnim bestii ale reeducării după modelul Piteşti sau gardieni omenoşi ca nea Zacornea. Matei Brunul pluteşte adeseori deasupra naraţiunii ca o fiinţă misterioasă. Îmi aduce aminte de Oskar Matzerath, eroul lui Günter Grass din Toba de tinichea, doar că Matei Brunul străbate viaţa alături de Vasilache, păpuşa făcută din lemn şi cîlţi, mai umană decît mulţi oameni.

luni, 4 august 2014

Cum a ratat Timişoreana, pentru 5 ml, o reclamă de milioane




Anul acesta Bucureştiul împlineşte 555 de ani. Municipalitatea a împînzit oraşul cu logo-uri care celebrează această aniversare. Producătorul de bere Timişoreana s-a gîndit să se alăture sărbătorii cu o promoţie la cutiile de 500 ml. Bucureştiul să trăiască, Timişoreana vrea să vă cinstească, spun bănăţenii. Au adăugat 10% gratis, adică 50 ml. Cît de mult ar fi însemnat să adauge 11%. Dozele ar fi avut 555 ml şi legătura cu aniversarea Capitalei ar fi fost de mare efect. Mă gîndesc că banii pe care i-ar fi cheltuit cu cei 5 ml, s-ar fi întors înzecit dacă ar fi colaborat cu un copywriter isteţ. Am fi avut 555 de motive să sărbătorim cu Timişoreana.

duminică, 27 aprilie 2014

Writing Process



I have to thank Alexandru Vakulovski for inviting me to join this game.
He wrote about his writing process here:
Three friends of mine, both writers and bloggers, in whose literature I strongly believe, will answer next week: Gelu Diaconu, Florin Dumitrescu and Vasile Gârneţ.

1) What am I working on?

I write in my mind every day, especially when I travel. So, on my „mind” desk there are new
poems, a collection of short stories and some short plays.

2) How does my work differ from others of its genre?

In a literature which loves to cover hundred and hundred of pages, my favourite is the short style. A confirmation of the fact that this kind of literature has its own group of fans is Alice Munro’s last Nobel prize.

3) Why do I write what I do?

It’s the best coat for me to wear it. 

4) How does your writing process work?
I don’t need special conditions, only to have enough space to be together with myself.

duminică, 19 ianuarie 2014

Corupţia la politicienii români. File de istorie



Lucian Boia, scriind despre elita intelectuală românească în anii primului război mondial în cartea sa Germanofilii, aminteşte despre Alexandru Bogdan-Piteşti, un personaj foarte cunoscut în acei ani, intelectual imaginativ şi generos, dar în acelaşi timp escroc cinic şi pervers. A fost cumpărat de nemţi pentru a le face jocurile în anii neutralităţii, dar i-a cheltuit pentru a cumpăra terenuri, case, automobile şi tablouri. Cînd armata germană ocupă Bucureştiul, este printre primii ridicaţi şi duşi la comandatură. La acuzele că a furat banii nemţilor, iată ce răspuns al lui Bogdan-Piteşti a consemnat I.G. Duca în memoriile sale: Da, domnule ofiţer, e adevărat – sunt un escroc, dar aş vrea să ştiu ce v-aţi închipuit când aţi întreprins acţiunea dvs. de corupţie la noi?Aţi crezut oare că veţi putea cumpăra în România oamenii cinstiţi? V-aţi înşelat amarnic, în această ţară nu puteţi cumpăra decât escroci, decât escroci ordinari ca mine. Problema României de ieri şi de azi este că prea puţini oameni cinstiţi ajung să facă politică.

marți, 24 decembrie 2013

Poveste de Crăciun


Pe suprafaţa tare, din lemn, a căluţului, apăru un semn mic, ca o cruce. Apoi puse jucăria la loc printre hainele îmbătrînite, nepurtate de multă vreme. Închise uşa dulapului şi realiză în clipa aceea că toate poveştile auzite pînă atunci despre existenţa lui Moş Crăciun sînt doar minciuni. Avuseseră dreptate cei ce-i spuseseră că darurile primite sînt de fapt din partea părinţilor. Acest lucru se adeverise. Cum altfel se putea explica prezenţa căluţului de lemn mult dorit, tocmai în săptămîna Crăciunului, bine ascuns privirilor indiscrete în dulapul devenit dintr-o dată ostil? Copilul se simţi trădat şi toată bucuria adunată bob cu bob în timpul anului şi care urma să explodeze rotundă şi întreagă în seara de Ajun se stingea într-o bosumflare tipică vîrstei. Nici împodobirea bradului nu avu darul să-i scadă deziluzia, nici apropierea serii şi nici colindele care se auzeau de afară şi răzbăteau prin ferestrele îngheţate, pline de căldura urătorilor. Cînd fu chemat de părinţi în camera pomului ştia deja ce avea să urmeze. Intră şi văzu de la uşă, printre alte cadouri frumos rînduite sub crengile bradului, căluţul de lemn pe care sperase pînă în această ultimă clipă să nu-l regăsească acolo. Se apropié, dezamăgit de farsa pe care simţea că o trăieşte şi cum copiii nu-şi pot ascunde sentimentele în spatele unei măşti ipocrite, luă cu tristeţe căluţul în braţe. Dar pe lemnul frumos şlefuit, căutînd semnul ştiut, făcut cu mîna lui cu cîteva zile înainte, nu găsi nimic. Rămase nemişcat neştiind ce să creadă. Afară, în dreptul ferestrei, un personaj înaripat, îmbrăcat în alb, îi făcu cu ochiul. Şi întrezări pe cerul acelei nopţi de decembrie depărtîndu-se silueta unei sănii, cea mai frumoasă şi adevărată sanie pe care o văzuse vreodată şi cum probabil nici nu există alta pe lume.

sâmbătă, 19 octombrie 2013

Sorin Theodoru




Era înalt, atletic, cu o mustaţă impozantă, iar cînd intra în clasă ne impunea instantaneu respectul. Niciodată la orele lui nu era gălăgie. Mi-a fost profesor de istorie şi diriginte în liceu. Unul dintre cei mai liberi oameni într-o perioadă cînd a fi liber era un delict. La ore, ne vorbea şi despre istoria care nu se învăţa în mod obişnuit la şcoală, despre regii României, despre partidele politice antebelice, despre Ion Antonescu. Se vorbea pe la colţuri că fusese profesor universitar, dar din cauza faptului că era incomod, fusese trimis (spre norocul nostru) la munca de jos. Era o încîntare să îl ascultăm în orice împrejurare, chiar şi la reprizele de sortat cartofi unde era pus întotdeauna pe glume împreună cu prietenul lui Îngeraş, profesorul de AMA. Am aflat că după 1989 s-a întors acasă în Banat, la Găvojdia, să-şi recapete cele 42 de hectare de pământ ale bunicului său. Nu le-a recuperat, dar a devenit directorul Casei de Copii, continuîndu-şi cariera de profesor pentru care a fost hărăzit. Dacă spun că a fost ca un tată pentru noi, poate suna ca un clişeu, dar cei care l-au cunoscut ştiu că nu este deloc aşa.

duminică, 13 octombrie 2013

Expert în blues şi nu numai






Un nou album semnat de Alexandru Andrieş a devenit o obişnuinţă a fiecărei toamne. Anul acesta nu face excepţie de la regulă. A apărut “Blues Expert” din colaborarea firmei de producţie “Black Crow Music Production” şi a casei de discuri “A&A Records”. De altfel, începînd cu albumul “Verde-n faţădin 1998, toate produsele Andrieş au apărut cu concursul celor două companii.
         Din nou, se întîlnesc pe acest disc muzicieni de primă mînă, care cîntă cu plăcere şi un extrem profesionalism în acelaşi timp. Impresia pe care o dă ascultarea acestui album este de lucru forte bine pus la punct. Selecţia cîntecelor a făcut-o probabil Maria Ioana Mîntulescu, aşa cum o face încă de la debutul discografic al lui Andrieş, cu excelentele „Interioare” din 1984. Şi a ales şi de data asta foarte bine.
         Împătimiţii de Andrieş vor recunoaşte în „Sînt un derbedeu” cîntecul „Blues cu compresor” apărut pe caseta video „Cît de departe” (1993) şi filmat într-un concert la Teatrul Odeon. „Îmi place vinul...” este o nouă variantă la mai vechile „Îmi place Lia” (de pe „Vecinele mele 1,2,3”, 1992) sau „Îmi place Gelu” (de pe „Azi”, 1990), cu o interpretare de zile mari a aceleiaşi Maria Ioana Mîntulescu. „Tudy de la Bucureşti” este un omagiu pentru unul dintre cei mai vechi colaboratori ai lui, bateristul Tudy Zaharescu, instrumentist de excepţie venit şi el din zona jazzului ca şi Eugen Tegu, Cristian Soleanu, Mircea Tiberian sau George Baicea. Nu se poate să nu-ţi aminteşti de „Blues pentru claviaturi” (tot de pe „Vecinele mele 1,2,3”), melodie dedicată lui Harry Tavitian.
         Mass media i-a făcut publicitate cîntecului „A.M. Blues”, o ironie subtilă adresată vedetei de televiziune Andreea Marin. Ca şi în cazul cîntecului „Fără titlu” (apărut pe single-ul „Nimic nou pe frontul de est”, 1993 şi cîntat în concert la „Cerbul de aur”), cu vădit mesaj antiprezidenţial, se mai scrie despre Andrieş, presa ignorîndu-l în genere în detrimentul unor „artişti” mult mai bine văzuţi (şi din păcate ascultaţi) de către publicul larg.
         Andrieş cîntă însă în continuare şi o face foarte bine. La anul se împlinesc 30 de ani de cînd a urcat prima dată pe scenă şi 20 de la apariţia acelor minunate „Interioare”  (probabil cel mai bun produs muzical al său). Va fi o sărbătoare pentru toţi iubitorii de muzică bună.
         De pe copertă, Mişu din Lipscani ne îndeamnă să ascultăm acest disc de ascultare şi înveselire. Mai ales că „nici un fel de animal, fie el domestic sau sălbatic, nu a avut de suferit în timpul înregistrărilor la Blues Expert”. Ba chiar cred că s-au simţit bine.

Octombrie 2003

duminică, 22 septembrie 2013

Lussac. De Lussac




Îl ascultam pe Cristian Teodorescu la Radio România Cultural cum povestea că şi-a ascuns primele poezii, renegîndu-le. Mi-am adus aminte de primii mei ani de liceu, cînd sub influenţa lui Alexandre Dumas, am început să scriu un roman de capă şi spadă. Titlul lui, similar cu numele eroului principal, era Henri de Lussac. Era perioada cînd învăţam la chimie despre legile gazelor, enunţate de Gay-Lussac şi Boyle-Mariotte, savantul francez împrumutîndu-i numele mai tînărului său conaţional. Henri urma să participe la un turnir pentru a deveni cavaler. Acţiunea se petrecea în timpul domniei unuia dintre mulţii regi care au purtat numele de Ludovic. Am scris într-un caiet studenţesc cîteva capitole, am desenat chiar şi blazonul familiei de Lussac, după care chimia avea să cîştige pentru o vreme bătălia cu literatura.

sâmbătă, 14 septembrie 2013

Din nou despre "Toba de tinichea"


Eram parcat pe Calea Moşilor din Chişinău, citeam Toba de tinichea, vizavi era un autoservice, reclamă îi făcea un mecanic de tablă care ţinea în mîini, aţi ghicit, o tobă de tinichea! Chiar totul este literatură?

sâmbătă, 31 august 2013

fetiţa cu chibrituri



stătea nemişcată
minute în şir
pe scenă

m-am gîndit
cum m-aş simţi
în pielea ei
şi a început
să mă mănînce
foarte tare
nasul

club A, 30 august 2013

miercuri, 24 iulie 2013

Note de lectură


Două vorbe despre Oskar Matzerath, eroul Tobei de tinichea, romanul care l-a făcut celebru pe Günter Grass. Copilul s-a oprit din creştere la trei ani şi priveşte acum viaţa de pe margine. Este un foarte bun observator, dar de multe ori se rezumă doar la această ipostază. Grass alternează povestirea la persoana I cu cea la persoana a III-a, accentuînd senzaţia de ieşire din pielea personajului şi transformarea într-un comentator neutru al faptelor. Eu însumi cînd citesc, mă transpun într-un spectator mirat de cîte se întîmplă în jurul lui Oskar, ca şi în jurul meu. Ajuns la jumătatea acestei cărţi minunate, tradusă impecabil de Nora Iuga, mă ascund de lumea agitată de afară într-o poveste în care fiecare poartă după sine propria tobă.

duminică, 7 aprilie 2013

Neajunsurile unei libertăţi pripite


Vasile Alecsandri îi scria în 1880 lui Ion Ghica despre moartea unui prieten din copilărie, unul dintre robii ţigani ai familiei scriitorului de la Mirceşti, Vasile Porojan,. În această epistolă, Alecsandri îşi aminteşte momentul eliberării din robie a ţiganilor de pe moşie, după moartea părinţilor săi. Ce s-a întîmplat după euforia de moment: Peste şase luni, s-au întors cu toţii la Mirceşti, goi, bolnavi, morţi de foame, îngheţaţi de ger şi au căzut în genunchi cu rugăminte ca să-i primesc iar robi ca în vremile cele bune, după cum spuneau ei… Această întoarcere de bună voie la sclavie, m-a făcut a cugeta mult asupra modului de a libera popoarele ce sunt sclave din născare şi m-am convins că precât e de neomenos faptul de a lipsi pe un om de libertate, pe atât e de necumpătat faptul de a libera deodată pe un sclav fără a-l pregăti la fericirea ce-l aşteaptă şi a-l feri de neajunsurile unei libertăţi pripite.

sâmbătă, 23 martie 2013

Româna anapoda XXIV


Genul epistolar a îmbogăţit literatura română cu foarte multe pagini extraordinare. Scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri sau corespondenţa dintre Veronica Micle şi Mihai Eminescu sunt doar două exemple elocvente. Nu trebuie însă să fii scriitor pentru a trimite scrisori. Felul cum începi o scrisoare anunţă relaţia pe care o ai cu destinatarul ei. Dulcea mea Doamnă, Eminul meu iubit, îşi scriau Veronica şi Eminescu, Iubite amice, i se adresa Ghica lui Alecsandri. Pînă astăzi, în corespondenţa scrisă, s-au păstrat apelative ca Stimate Domn, Dragii mei sau Iubiţi colegi. Numai că astăzi avem la dispoziţie computerul. Este mult mai simplu şi mai rapid să trimiţi o scrisoare electronică. Adică, un e-mail. Care este tot o scrisoare şi care trebuie să respecte toate regulile referitoare la scrierea unei scrisori, aşa cum sînt ele învăţate în primele clase primare. E-mailul nu este o convorbire telefonică pe care s-o începi cu Salut! sau Bună ziua! De aceea îi rog pe cei care îmi trimit e-mailuri să mi se adreseze mai bine cu Băi, Florine. Nu este tocmai politicos, dar măcar este corect.