Neajunsurile unei libertăţi pripite

Vasile Alecsandri îi scria în 1880 lui Ion Ghica despre moartea unui prieten din copilărie, unul dintre robii ţigani ai familiei scriitorului de la Mirceşti, Vasile Porojan,. În această epistolă, Alecsandri îşi aminteşte momentul eliberării din robie a ţiganilor de pe moşie, după moartea părinţilor săi. Ce s-a întîmplat după euforia de moment: „Peste şase luni, s-au întors cu toţii la Mirceşti, goi, bolnavi, morţi de foame, îngheţaţi de ger şi au căzut în genunchi cu rugăminte ca să-i primesc iar robi ca în vremile cele bune, după cum spuneau ei… Această întoarcere de bună voie la sclavie, m-a făcut a cugeta mult asupra modului de a libera popoarele ce sunt sclave din născare şi m-am convins că precât e de neomenos faptul de a lipsi pe un om de libertate, pe atât e de necumpătat faptul de a libera deodată pe un sclav fără a-l pregăti la fericirea ce-l aşteaptă şi a-l feri de neajunsurile unei libertăţi pripite.”

Româna anapoda XXIV

Genul epistolar a îmbogăţit literatura română cu foarte multe pagini extraordinare. Scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri sau corespondenţa dintre Veronica Micle şi Mihai Eminescu sunt doar două exemple elocvente. Nu trebuie însă să fii scriitor pentru a trimite scrisori. Felul cum începi o scrisoare anunţă relaţia pe care o ai cu destinatarul ei. Dulcea mea Doamnă, Eminul meu iubit, îşi scriau Veronica şi Eminescu, Iubite amice, i se adresa Ghica lui Alecsandri. Pînă astăzi, în corespondenţa scrisă, s-au păstrat apelative ca Stimate Domn, Dragii mei sau Iubiţi colegi. Numai că astăzi avem la dispoziţie computerul. Este mult mai simplu şi mai rapid să trimiţi o scrisoare electronică. Adică, un e-mail. Care este tot o scrisoare şi care trebuie să respecte toate regulile referitoare la scrierea unei scrisori, aşa cum sînt ele învăţate în primele clase primare. E-mailul nu este o convorbire telefonică pe care s-o începi cu Salut! sau Bună ziua! De aceea îi rog pe cei care îmi trimit e-mailuri să mi se adreseze mai bine cu Băi, Florine. Nu este tocmai politicos, dar măcar este corect.

Harta gastro-bahică a Bucureştiului

Ca locuri de întîlnire ale bucureştenilor, restaurantele sau cîrciumile au supravieţuit pînă astăzi, deşi multe dintre ele nu mai există. Mai deunăzi căutam liceul Ion Creangă, iar ca punct de reper ni s-a spus Budapesta, adică intersecţia dintre Mărăşeşti cu Dimitrie Cantemir. Localul a dispărut de ani buni, acolo este acum un magazin Domo, dar probabil că numele capitalei maghiare îi va rămîne încă mult timp de acum încolo. Pentru locuitorii Titanului punctele centrale sînt Alba, Miniş (astăzi Carrefour), Diham (trecut prin stadiul de Sheriff’s), Rucăr. Piaţa Iancului este cunoscută ca Mediaş (acum InterMacedonia), Drumeţul este şi astăzi locul de întîlnire al suporterilor Stelei din Drumul Taberei, iar Cina însemna pentru mulţi Piaţa Palatului. Anii din urmă încearcă să impună noi branduri, cum ar fi Mc-ul de la Unirii sau Dristor Kebap. Ultimul ameninţă deja supremaţia Budapestei. Pînă la înlocuirea definitivă, trecem printr-o perioadă de simbioză. Descrierea exactă care ni s-a făcut locului în care se află liceul Ion Creangă a fost de fapt Dristor Kebap Budapesta.

mă uit pe youtube

la gherasim luca

cum recită pasionat

încerc să salvez

mi se spune că nu am cum

gherasim luca

nu mai poate fi salvat

Licitaţie pentru Tudor Jalbă-Şoimaru

Tudor nu este un copil bolnav, el are potenţialul de a învăţa orice. Metoda este totul. Are 3 ani şi a fost diagnosticat cu o formă de autism care poate fi ameliorată cu ajutorul terapiei zilnice. Povestea lui o puteţi afla pe propriul site. Ceea ce vreau să vă rog este să veniţi duminică 27 ianuarie 2013, dimineaţa la ora 10, la locul de joacă Riţa Veveriţa din cartierul Titan, intrarea Horbotei nr. 12, bl. 2, parter, sectorul 3, la un Talcioc Urban Caritabil. Detalii mai găsiţi pe Jurnal de Talcioc Urban şi pe Facebook. Orice obiect donat îi va mări şansele de recuperare.

După douăzeci de ani

Aveam 25 de ani. Nu cunoşteam personal pe nimeni din lumea literară. Trimisesem cîteva texte la Adevărul Literar şi Artistic, sperînd să mă remarce cineva. Val Vâlcu, titularul poştei redacţiei mi-a răspuns în termeni mai mult decît politicoşi, ca să  nu spun entuziaşti, şi m-a invitat la redacţie pentru un debut cinstit, gospodăresc. Mi-a spus să mă gîndesc la un pseudonim şi cum n-am găsit nimic potrivit, m-a botezat el Vameşu, după titlul uneia dintre poeziile publicate. Acum, la 20 de ani distanţă, pot spune că literatura mi-a dat viaţă, dragoste, prieteni. Cine-şi poate dori mai mult?

Ce ar trebui să prevadă noua Constituţie

În primul rînd, trebuie pusă în discuţie forma de guvernămînt. Republica actuală este contestabilă, ca moştenitoare a republicii comuniste impuse cu pistolul în 1947. Revenirea la monarhia constituţională ar fi cea mai potrivită alegere. În mod normal nu ar fi necesar un referendum, atîta timp cît nici renunţarea la monarhie nu s-a făcut prin consultare populară. Dacă s-ar face un referendum în rîndul unei populaţii rămase la stadiul istoriei învăţate în şcoala comunistă, acesta ar da cîştig de cauză republicii.

Chiar şi aşa, trebuie eliminată ambiguitatea referitoare la atribuţiile preşedintelui. Traian Băsescu, al cărui comportament politic a compromis definitiv instituţia prezidenţială, a fost beneficiarul unei Constituţii gîndite în 1991 pentru Ion Iliescu. O struţo-cămilă semiprezidenţială care a permis derapajele (la limita legii) ale celor doi preşedinţi. Prin urmare, cred că soluţia este o republică parlamentară, care ar reda prestigiul unei instituţii fundamentale a statului de drept, Parlamentul. Referendumul din 2009 a pus problema Parlamentului într-un mod tendenţios, Traian Băsescu subliniind caracterul toxic al acestuia. A fost cel mai grav atac din ultimii ani la instituţiile statului, tocmai al celui care striga mai tare că este apărătorul acestora. Dacă la acel referendum s-ar fi pus întrebarea dacă mai avem nevoie de Parlament, astăzi am fi avut un regim prezidenţial autoritar.

Parlamentul trebuie să rămînă bicameral, dar cu atribuţii diferite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor şi cu mai puţini membri, în conformitate cu scăderea populaţiei. Preşedintele ar fi ales de către camerele reunite ale Parlamentului, iar funcţia sa ar fi de reprezentare, ca în Germania sau Italia, fără a putea impune după bunul plac miniştri, prim-miniştri, procurori,  judecători sau şefi de sală. Vom intra astfel în normalitate, chiar dacă se vor supăra bizonii pentru că nu-şi vor mai putea alege singuri tătucul.

Străzile au amintiri cu scriitori

Din notele mele de lectură: Gib I. Mihăescu mort la 41 de ani, după un sejur la mare. Sicriul purtat pe umeri de Cezar Petrescu, Nichifor Crainic, Pamfil Şeicaru şi Ovidiu Papadima. La înmormântare s-a prezentat la Drăgăşani şi Cella Delavrancea, ca admiratoare a scriitorului. Recunoaşterea valorii. Solidaritatea de breaslă. Unde mai întâlneşti azi aşa ceva? Ion Lazu, autorul acestor rînduri, este contrazis chiar de Ion Lazu, care a avut iniţiativa de a fixa plăci memoriale pe casele unde aceştia au locuit. 160 la număr, faţă de 60 cîte pusese Uniunea Scriitorilor în ultimii 60 de ani. Odiseea plăcilor memoriale (Editura Biblioteca Bucureştilor, 2012) este periplul pe care Ion Lazu l-a făcut de-a lungul şi de-a latul Bucureştiului, lovindu-se adeseori de amnezia, răutatea sau indiferenţa vecinilor, a noilor proprietari sau chiar a familiilor scriitorilor. Alteori, schimbarea înfăţişării oraşului a făcut ca unele locuri să dispară definitiv. Din generaţia de dinainte de al doilea război abia de putem pune câteva plăci, nu numai oamenii se trec ci dispar şi casele, se şterg urmele. Rezolvarea tuturor detaliilor acţiunii a însemnat nu numai străzi bătute cu piciorul, dar şi ore petrecute în faţa computerului pentru găsirea celor mai bune şi ieftine soluţii practice. Lansez pe e-mail comenzi către vreo 25 de firme găsite pe net, în Pagini Aurii, ca să obţin cea mai bună ofertă pentru plăcile de marmoră albă tip Carara, lustruite pe faţă şi pe muchii, 150 la număr, de dimensiunile 40/60 cm şi grosimea 3 cm, cu patru perforaţii de 10 mm diametru, cu cca 85 litere de 3 cm pentru text şi 6 cm înălţime pentru numele scriitorilor, cu 3 mm adâncime, profil în V. Ion Lazu a făcut toate aceste lucruri pe bază de voluntariat. Singurul beneficiu a fost scrierea cărţii de faţă. Dedicată implicit lor. Celor ce au scris şi au mizat o viaţă întreagă pe litera tipărită, li se cuvine cu precădere litera scrisă […] pe o placă de marmoră.

FesTiuk! 2 la Rockstadt

La două zile după sfîrşitul lumii, dacă nu sunteţi prea obosiţi, vă invit la FesTiuk! 2 organizat de Mihail Vakulovski la Rockstadt în Braşov. Sper ca lecturile scurte şi strălucitoare, aşa cum scrie şi pe afiş, să fie un motiv suficient să petreceţi o seară plăcută de duminică. Ne vedem acolo!

Din nou despre intelectuali

Cine se mai îndoia că intelectualii nu ar avea şi ei slăbiciuni omeneşti, că n-ar fi în stare să-şi trădeze principiile sau că lor nu li se pot aplica vorbele lui Miron Costin, bietul om sub vremuri, cartea lui Lucian Boia, Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950 (ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Humanitas, 2012), le va spulbera orice iluzie. Povestea începe odată cu venirea pe tron a regelui Carol al II-lea, a cărui admiraţie pentru artişti a făcut ca perioada sa de domnie să fie una de înflorire a culturii. Ascensiunea extremei drepte în Europa spre sfîrşitul deceniului patru al secolului trecut, apoi începerea războiului, scurta guvernare legionară, regimul autoritarist al mareşalului Antonescu au reprezentat tot atîtea pietre de încercare pentru caracterele mai slabe, pentru oportunişti sau pentru cei care înţelegeau prin cariera ştiinţifică şi universitară însăşi viaţa. Aflăm cum intelectualii îşi puneau reciproc piedici pentru ocuparea unor posturi în învăţămîntul superior sau pentru intrarea în Academie, cum se făceau epurări pe criterii etnice, cum se atacau unii pe alţii în presa vremii. Instaurarea regimului comunist avea să pună capăt oricăror polemici. Puşcăriile s-au umplut cu indezirabili, în timp ce adaptabilii ocupă funcţii bine remunerate. Sînt 120 de personaje în cartea lui Lucian Boia, o nesfârşită varietate de caractere, de opţiuni, de destine individuale. Fiecare intelectual are propriul profil şi propria poveste. Conjunctura istorică ne determină destinul, aşa că nu ar fi rău să ni-i închipuim pe unii dintre cei care au norocul să se manifeste într-o lume liberă, cum ar fi reacţionat prinşi în capcanele istoriei.

Iustin Panţa la Gaudeamus 2012

Am reîntîlnit un prieten drag la tîrgul de carte. Un om care mi-a devenit prieten citindu-l şi pe care din păcate nu am apucat să-l cunosc personal. Iustin Panţa. Editura Charmides, prin grija lui Gavril Ţărmure şi Alexandu Uiuiu, au editat cartea de poeme care trebuia să însemne debutul lui Iustin Panţa în 1986, Intenţiile tăcerii. Alexandru Uiuiu spune în prefaţă că Iustin Panţa îşi publică acum cartea de debut. Temător, emoţionat, intră în competiţie cu tinerii poeţi ai acestui timp, se adresează gustului public al acestor ani. Să îi dorim şansă tînărului poet. Cu emoţie şi la îndemnul Dianei, care a filmat, am citit şi eu două poeme din cartea lui Iustin Panţa. Aici, Încercare de a fi mai tînăr.

ceasul meu de perete

şi-a luat mai întîi

o pauză

acum arată

ora japoniei

stau întins

într-un şezlong

o gheişă îmi va aduce

ceai verde cu ghimbir

apoi îl voi citi

în tihnă

pe kenzaburō ōe

Hai la sala de lectură!

Nu mă aflu printre cei care pot citi în orice condiţii. Am nevoie de linişte, de o ambianţă propice lecturii. Cînd m-am aşezat să citesc Biblidioteca lui Mihail Vakulovski (Casa de Pariuri Literare, 2012), am sperat să am parte de astfel de condiţii. Aş! Ba vine Dia care mă întreabă cîte-n lună şi-n stele, ba mă cheamă Vali şi Nadia în depozit, ba vine Dana să mă întrebe dacă nu am văzut-o pe Dia, ba au început să curgă cititorii, sunt prezenţi şi Sandra Brown, şi varianta braşoveană a lui Zenga în costum, în adidaşi şi cu şapcă, şi bătrîna care comandă numai cărţi foarte vechi, […] şi profu’ zen, care a intrat vorbind la telefon. Nu mai spun că toată treaba cu cartea de muncă mă stresează pînă peste cap, nu înţeleg cum de nu pot primi măcar o amărîtă de adeverinţă de la fostul loc de muncă. Doamna Tolev nu vrea să mă angajeze fără carte de muncă, ce folos cu diploma, cu doctoratul, aici la Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu”, contează doar vechimea în muncă. Sper să se rezolve pînă la urmă toate, ca să mă bucur în tihnă de lectură. Am auzit că e o carte foarte bună.