În data de 14 iunie 1990 aveam examen. Eram student la Chimie Industrială, în vechiul sediu al Politehnicii, inaugurat în 1886 şi situat în strada Polizu. Dacă minerii ştiau că lîngă Gara de Nord sunt studenţi tocmai buni de bătut, probabil că ar fi devastat facultatea. Aşa, s-au dus la Universitate, ghidaţi de oamenii puterii de atunci şi de azi. Tata m-a dus cu maşina şi ca să ocolim centrul (ştiam de la TVR de violenţele din centru), am luat-o pe departe, pe la Casa Scînteii. Minerii erau însă şi pe-acolo. Nu ne-au oprit, nu am mîncat bătaie pentru că tata avea ochelari şi eu părul mare, dar imaginea lor mi-a rămas. Ca şi a femeilor bucureştene care aplaudau de pe margine. Pînă atunci, nu vedeam în FSN şi Ion Iliescu un pericol pentru democraţie. Iluziile mele au durat aproape 6 luni. Colegii de facultate mai realişti decît mine s-au trezit mai devreme. Eu credeam că oricine ar fi venit la putere în locul lui Ceauşescu, nu putea fi decît bun. Ion Iliescu m-a ajutat să deschid ochii. A fost o lovitură primită în moalele capului care m-a vindecat atunci de toate iluziile revoluţiei. În toamna aceluiaşi an, Grupul de Dialog Social în colaborare cu APADOR-CH, a editat un raport asupra evenimentelor din iunie 1990. Justiţia, însă, nu a făcut lumină pînă acum şi nici nu va face vreodată. Ion Iliescu lansează cărţi şi sfidează pe toată lumea, în timp ce morţii neidentificaţi de la cimitirul Străuleşti aşteaptă în van să li se facă dreptate. Mărturii ale victimelor, confesiuni ale minerilor, precum şi alte poveşti cutremurătoare, găsiţi pe blogul Simonei Tache.
Postări
In acel an o tara intreaga a crezut pentru un moment ca s-a schimbat regimul politic si social. Insa la scurt timp toti ne-am dat sema ca totul a fost o mascarada bine ticluita de oameni pusi pe imbogatire. Va amintiti referendulde aparea proprietatii particulare dorit de politicienii pusi pe furturi din avutul national. Apar 'baronii" care traiesc si se dezvolta astazi si mai tare. Rusine, la puscarie cu penalii.
RăspundețiȘtergere