joi, 3 decembrie 2020

Valéry Giscard D’Estaing


Ascultam aseară la RFI o corespondență de la Paris a lui Matei Vișniec despre cel mai nou roman al lui Valéry Giscard DEstaing, Loin du bruit du monde, lansat în urmă cu o lună. Este primul președinte al Franței de care îmi amintesc, un bărbat înalt și distins, cu alură de aristocrat. Semăna mai mult cu familiile regale europene, cu care nu m-aș fi mirat să se fi înrudit. Chiar și după părăsirea Palatului Élysée, a rămas activ în politică, credincios ideilor sale liberale și de consolidare a unității europene, înființînd împreună cu cancelarul R.F.G., Harald Schmidt, Sistemul Monetar European, instituție precursoare a monedei euro. Azi-noapte am aflat că a murit la aproape 95 de ani, plecînd departe de zgomotul lumii, așa cum premonitoriu și-a intitulat ultimul său roman.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu