Una dintre cauzele crizei

Aţi observat ce mărci de maşini parchează pe locurile destinate persoanelor cu handicap? Aveţi idee cît costă un Mercedes 4x4, un Audi Q7, un BMW X5 sau un Range Rover? Oamenii ăştia au un venit lunar mai mare decît trei scări de bloc puse una peste alta. Bănuiesc că cea mai mare parte din acest venit o reprezintă indemnizaţia primită de la stat, de nu mai are guvernul Boc pe unde scoate cămaşa. Şi tocmai această indemnizaţie a rămas neschimbată, ca să se adîncească şi mai mult criza.

Constantin Hălălău

Constantin Hălălău s-a născut la 11/23 iunie 1896 în satul Drăgoteşti, comuna Fîntîna Domnească (actualmente comuna Prunişor), judeţul Mehedinţi. Primele două clase primare le-a făcut la şcoala din comuna natală, iar restul la Şcoala primară nr. 2 din Turnu Severin. Studiile liceale le-a urmat la Liceul Traian din Turnu Severin, făcînd parte din prima serie de elevi care a susţinut concurs de admitere, în septembrie 1908, fiind clasificat primul din 120 de elevi admişi. A absolvit secţia reală în 1916. Pasiunea pentru limba şi literatura franceză a fost cultivată de profesorul său, George Oprescu, care peste ani a ajuns profesor universitar de Istoria Artei, membru titular al Academiei Române, autor al unei monografii despre viaţa şi opera lui Théodore Géricault. Traducerea romanului Dragostea mascată sau Nesocotinţă şi fericire al lui Balzac, realizată la 19 ani, pe cînd era elev la Turnu Severin, a fost prima în limba română, cîteva fragmente apărînd în Oglinda literară în 2006-2007.



În septembrie 1918 a dat examen de admitere la Institutul Medico-Militar din Iaşi, unde a fost clasificat primul din 126 de admişi. A început studiile medicale la Facultatea de Medicină din Iaşi şi din decembrie 1918 a trecut la Facultatea de Medicină din Bucureşti. La 1 iulie 1921 devine medic sublocotenent, iar la 1 ianuarie 1924, medic locotenent. În cursul anilor de studenţie, a făcut stagiul în Spitalul Militar Central (Regina Elisabeta) în Serviciul I Chirurgical condus de medicul colonel, apoi general, Mihail Butoianu. A terminat facultatea în iunie 1924 şi a susţinut teza de doctorat pentru titlul de doctor în medicină şi chirurgie în februarie 1928 cu lucrarea Apendicita chistică. S-a căsătorit în anul 1924 cu Ana Năstăsescu, cu care a avut doi băieţi, care au ales aceeaşi profesie: Dan-Constantin, medic primar oftalmolog şi Florin-Nicolae (tatăl meu), profesor universitar de anatomie patologică.



La 15 aprilie 1925 este avansat medic căpitan, numit medic la Şcolile de Geniu (pregătitoare şi specială). La 1 octombrie 1925 este mutat în interes de serviciu la DCS al armatei, iar la 1 aprilie 1929 la Sanatoriul pentru Ofiţeri Elena Eraclide, unde a lucrat ca medic secundar la Serviciul Chirurgical pînă la 1 octombrie 1933 cînd a fost numit Şef al Serviciului Chirurgical. La 1 ianuarie 1937 devine medic maior.



În timpul celui de-al doilea război mondial a efectuat două campanii pe frontul de est. În 1942 a fost comandantul unei ambulanţe în Crimeea, iar în 1943 comandant al unui spital de campanie, străbătînd cîmpurile de luptă pînă în Caucaz, la Krasnodar. Pentru rezultate deosebite în îngrijirea şi tratarea răniţilor, a fost decorat cu Ordinul Regina Maria. După război se întoarce la Spitalul Militar Central, unde intrase prin concurs la 1 octombrie 1937 ca Şef al Serviciului 2 Chirurgie. La 1 aprilie 1946 este avansat medic locotenent colonel, iar în decembrie 1948 este numit Şef al Serviciului Chirurgie la Spitalul Militar Arad. Trecut în rezervă la 10 iulie 1949, dar menţinut concentrat pînă la 1 ianuarie 1950, cînd se anulează trecerea în rezervă. Din decembrie 1949 a fost Comandant al Policlinicii Garnizoanei Bucureşti, iar din 1954 Şef al Serviciului Chirurgie pînă la 28 mai 1958, cînd este trecut definitiv în rezervă, cu gradul de colonel. S-a stins din viaţă la 14 iulie 1988, la vîrsta de 92 de ani.

Iliescu şi minerii. Sfîrşitul iluziilor

În data de 14 iunie 1990 aveam examen. Eram student la Chimie Industrială, în vechiul sediu al Politehnicii, inaugurat în 1886 şi situat în strada Polizu. Dacă minerii ştiau că lîngă Gara de Nord sunt studenţi tocmai buni de bătut, probabil că ar fi devastat facultatea. Aşa, s-au dus la Universitate, ghidaţi de oamenii puterii de atunci şi de azi. Tata m-a dus cu maşina şi ca să ocolim centrul (ştiam de la TVR de violenţele din centru), am luat-o pe departe, pe la Casa Scînteii. Minerii erau însă şi pe-acolo. Nu ne-au oprit, nu am mîncat bătaie pentru că tata avea ochelari şi eu părul mare, dar imaginea lor mi-a rămas. Ca şi a femeilor bucureştene care aplaudau de pe margine. Pînă atunci, nu vedeam în FSN şi Ion Iliescu un pericol pentru democraţie. Iluziile mele au durat aproape 6 luni. Colegii de facultate mai realişti decît mine s-au trezit mai devreme. Eu credeam că oricine ar fi venit la putere în locul lui Ceauşescu, nu putea fi decît bun. Ion Iliescu m-a ajutat să deschid ochii. A fost o lovitură primită în moalele capului care m-a vindecat atunci de toate iluziile revoluţiei. În toamna aceluiaşi an, Grupul de Dialog Social în colaborare cu APADOR-CH, a editat un raport asupra evenimentelor din iunie 1990. Justiţia, însă, nu a făcut lumină pînă acum şi nici nu va face vreodată. Ion Iliescu lansează cărţi şi sfidează pe toată lumea, în timp ce morţii neidentificaţi de la cimitirul Străuleşti aşteaptă în van să li se facă dreptate. Mărturii ale victimelor, confesiuni ale minerilor, precum şi alte poveşti cutremurătoare, găsiţi pe blogul Simonei Tache.

Efectele crizei

Multora dintre bugetari le vine să se urce pe pereţi din cauza măsurilor anti-criză luate de administraţia centrală. Însă în unele instituţii ale statului, pînă şi acest lucru le este interzis funcţionarilor publici. Păi cum să se caţere ei pe pereţi, dacă nu au voie să-şi folosească picioarele pentru asta? Curată discriminare, atîta timp cît pentru a hotărî scăderea salariilor şi a pensiilor, picioarele au fost folosite la greu.

Ziua României

Mai multe aici

Polonia mea

Mama este născută în Cernăuţi. Originea multietnică era ceva obişnuit în Bucovina, provincie aflată la graniţe de imperii. Bunica bunicului meu, care a murit foarte tînără, era poloneză. La fel, bunica mamei, Parascheva Teresia Laskiewicz. A rămas văduvă în 1914, la 38 de ani, avînd patru copii. Bunica mea, Michalina (Lily), Elisabeth, Ştefania, stabilită în Bucureşti din 1937 în urma căsătoriei cu Vasile Paraschivescu şi Adolf, singurul băiat. Drama pe care o trăieşte ciclic poporul polonez nu a ocolit nici familia Laskiewicz. Elisabeth avea să moară în 1919 la Hamburg, împreună cu copilul pe care abia îl născuse. Adolf a plecat pe front în 1940 şi nimeni nu a mai ştiut nimic despre el, străbunica mea murind în 1958 cu rana neînchisă că şi-a pierdut fiul. În anii ’70, Ştefi primeşte o scrisoare din Varşovia, de la Adolf care se stabilise acolo după terminarea războiului. Bucuria a fost imensă. Stabilesc să se întîlnească la Bucureşti. Înainte de plecare, Adolf se vaccinează împotriva variolei (în România apăruseră atunci cîteva cazuri), face o complicaţie şi moare înainte să-şi mai revadă surorile pe care le regăsise după 30 de ani. Fotografia este făcută la 1 ianuarie 1923 la Foto Riviera din Cernăuţi. De la stînga la dreapta Ştefi (20 de ani), Teresia (46 de ani) şi Lily (21 de ani).

O campanie cu suflet

În socialism se spunea Reclama e sufletul comerţului. Cu completarea iar comerţul sufletu’. Cam aşa şi cu politica.



Doamnele care se întrec mîine pentru un loc în Parlament, într-un colegiu electoral din sectorul 4, au pus mult suflet pentru a cîştiga simpatia alegătorilor.



Inclusiv lîngă City Mall, care este sufletul oraşului.



Biletul norocos îl va trage fie Liliana Mincă, fostă şefă a Loteriei, fie Teo cea cu nume de siglă de partid. Rămîne de văzut care dintre ele îşi va trage sufletul în fotoliul de deputat.

Orice asemănare cu echipa de acum 20 de ani este pur întîmplătoare

Pe 19 aprilie 1989, Steaua termina la egalitate, 1-1, returul de la Istanbul cu Galatasaray şi se califica cu scorul general de 5-1 în finala Cupei Campionilor Europeni. Ieri, o echipă care poartă întîmplător acelaşi nume a pierdut cu 1-5 meciul din Giuleşti cu Rapid. Ilie Dumitrescu, autor a două goluri în dubla cu turcii, comentează obosit la Digi Sport rezultatul. Cristi Tănase suspină după bomba sexy.

Asociaţia Foştilor Refugiaţi AFOR 1940-1947

Pînă la data de 15 mai aveţi posibilitatea să redirecţionaţi 2% din impozitul pe 2009 către organizaţii nonprofit. Vă recomand Asociaţia Foştilor Refugiaţi AFOR 1940-1947, care se constituie ca o organizaţie cuprinzând pe foştii refugiaţi din toate teritoriile României ocupate în 1940 şi 1944, adică nordul Transilvaniei, Basarabia, nordul Bucovinei, Herţa, Cadrilater, precum şi pe foştii refugiaţi din nordul Moldovei (detalii aici). În acest an, asociaţia îşi propune organizarea mai multor manifestări care să comemoreze împlinirea a 70 de ani de la marele refugiu românesc. Pentru toţi cei care doresc să sprijine acest demers o pot face completînd formularul alăturat şi trimiţîndu-l, împreună cu o copie a fişei fiscale primite de la angajator, administraţiei financiare de pe raza teritorială, printr-o scrisoare recomandată sau direct prin depunere la registratură. Codul de identificare fiscală este 25340180, iar contul RO88 BREL 0002 0002 5079 0100 deschis la Libra Bank. Vă mulţumesc!

Kondolencje

Româna anapoda XVIII

Şansa este ceva pozitiv. Venind din franţuzescul chance care înseamnă noroc, nici nu s-ar putea altfel. Vorbim de şanse egale pentru toţi, şanse de a rămîne în viaţă pentru supravieţuitorii unui accident, şanse de reuşită la un examen. În meteorologie, există şanse să iasă soarele după mai multe zile mohorîte sau şanse de ploaie după o perioadă de secetă. Cînd îi aud însă pe prezentatorii TV vorbind că nu sînt şanse de ploaie în regiuni lovite de inundaţii, este ca şi cum s-ar spune că există şanse de avalanşe la munte sau şanse de uragan în Caraibe. Pentru cei loviţi de calamităţi naturale, şansele de ploaie ar echivala cu reducerea şanselor de supravieţuire. În acest caz, folosirea cuvîntului probabilităţi le-ar lăsa măcar impresia că nu sînt luaţi peste picior.