În vara lui 1975, am primit
de la tata o fotografie. Era echipa Stelei care se pregătea pentru începerea
sezonului 1975-1976, cu un antrenor nou, Emerich Jenei. Tata îl știa de cînd
jucase pentru Steaua și îl aprecia foarte mult. Un om educat, serios și care
știa mult fotbal, dar nu se bătea cu pumnul în piept pentru asta. La capătul
acelui sezon, primul pe care l-am urmărit cap-coadă, Steaua avea să facă
eventul. Primul după mulți ani. Au urmat multe alte trofee, inclusiv Cupa
Campionilor Europeni. Jenei a rămas același model de modestie, cu mult bun
simț, un domn așa cum rar întîlnești, nu numai în fotbal. Vă dați seama ce
șansă am avut?! I-am pregătit pe Puiu Iordănescu, pe Marcel Răducanu, pe Bölöni,
pe Gică Hagi, pe Lăcă, pe Belo, pe Gică Popescu, pe Dan Petrescu, pe Chivu, pe
Mutu, pe Adi Ilie... Doamne, tot ce a avut mai bun fotbalul românesc în ultima
jumătate de secol a trecut prin mâna mea! Am avut aproape întotdeauna
fotbaliști formidabili la dispoziție. Și, poate, am avut și eu ceva fler, ceva
inspirație... Voi ați văzut antrenori mari cu jucători slabi? În special la
Steaua și la națională, am lucrat cu oameni de calitate. Și pe gazon, și în
afara lui. Fără acești oameni extraordinari, probabil că aș fi rămas un anonim.
Astăzi, la dispariția lui, am citit texte impresionante semnate de Raluca
Lazarovici-Vereș, Andrei Crăciun, Cosmin Manolache, Sergi Lopez. Este un semn
că amintirile pe care ni ne lasă îl fac nemuritor.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu