Electrecord 90

 

Prin 1993 sau 1994, îmi amintesc că la magazinul Simfonia se făcea o lichidare de stoc din depozitul Electrecord, ultimele discuri de vinil lăsînd loc mai modernelor CD-uri aflate în plin avînt. Am reușit atunci să-mi iau Concertul pentru două viori de Bach, în interpretarea lui David și Igor Oistrach, disc pe care îl căutam de multă vreme. Magazinul, aflat lîngă librăria Eminescu, s-a închis în scurt timp, iar despre Electrecord nu știu să mai fi scos viniluri, ultimul pe care l-am cumpărat eu fiind un Best of al lui Alexandru Andrieș.

Electrecord mi-a devenit prieten din 1978, cînd am primit de la Moș Crăciun un pick-up polonez Unitra. În acea perioadă, părinții cumpărau discurile și așa mi s-a format gustul atît pentru muzica modernă, cît și pentru cea clasică. Datorită lor, dar și Electrecordului i-am putut asculta acasă pe Valentin Gheorghiu, Silvia Marcovici, Radu Lupu sau Dan Grigore, să-i văd cu ochii minții dirijînd pe Ionel Perlea sau pe George Georgescu. Dar și pe Ella Fitzgerald, Frank Sinatra, The Tumbleweeds (o trupă olandeză de country). Tot atunci am descoperit corul Madrigal și minunata muzică medievală în care mare maestru era Palestrina. Unul dintre primele discuri de muzică românească a fost al lui Mircea Vintilă, țin minte că tot fredonam prin casă Bade Ioane. 

După ce am intrat la liceu, am început să cumpăr discuri singur și să-mi alcătuiesc o colecție valoroasă de rock românesc. Primul dintre ele, Pseudofabulă, al celor de la Roșu și Negru, apoi Iris, Compact, Celelalte Cuvinte, Sfinx, Post Scriptum, colecția de Formații Rock, iar după Revoluție reeditarea LP-urilor Phoenix. Am devenit fan de la primul lui disc, Interioare, al lui Alexandru Andrieș, știu și astăzi, muzică și versuri, albumul cap-coadă. 

Așa că îmi pare tare rău că nu am putut ajunge sîmbătă cînd s-a lansat cartea Electrecord 90 de ani. Cordul muzicii românești, apărută la Casa de Pariuri Literare și cooordonată de Doru Ionescu. Mi-ar fi plăcut să văd studiourile unde celebrul maestru de sunet Freddy Negrescu înregistra cele mai bune voci din muzica românească, inclusiv studioul Tomis care astăzi îi poartă numele. Pentru că Electrecord este un brand cultural nu numai de București, ci al întregii Românii.

am auzit pentru prima dată în viață de moarte

într-un cîntec al lui dan spătaru

măicuța mea

nu aveam decît trei-patru ani

plîngeam în hohote

cînd îl auzeam la radio

 

în seara de vară

cînd se recitau poeme scrise de poeți

care muriseră foarte tineri

nu știam că moartea pe care o vedeam plutind

deasupra adunării aceea de oameni

avea să treacă peste numai cîteva ore

pe la mama

 

după ce am închis apelul

de care mă temeam cel mai mult

și pe care speram

în ciuda tuturor evidențelor

să nu-l primesc niciodată

am început să fredonez

încet

în minte

cîntecul lui dan spătaru

 

și ochii mei

se umpleau de lacrimi

și creierul meu

se umplea de remușcări

 

rupeau din mine

bucăți de viață

viață pe care nu i-o mai puteam prelungi

tocmai celei care îmi dăduse 

cu atîta dragoste

viață

Brel

 

Am primit recent de la doi oameni dragi, parte de acum din aceeași mare familie româno-franceză, un disc al lui Jacques Brel, mai exact ultimul lui disc antum, Les Marquises, apărut la Barclay în 1977, numit după insulele aparținînd Polineziei Franceze unde, la fel ca Paul Gauguin, va fi înmormîntat. A fost primul lui disc cu cîntece noi după zece ani, iar muzica și poezia se împletesc atît de armonios, încît uiți de tot și de toate ascultîndu-l. Era bolnav deja și știa că o să moară (se va întîmpla un an mai tîrziu, în 1978) și nu va afla niciodată cum e să îmbătrînești. Mourir, cela n'est rien / Mourir, la belle affaire! / Mais vieillir, oh, oh vieillir. Tot albumul e un strigăt care mi-a adus aminte de Freddie Mercury în Innuendo din 1991. Nathalie și Hervé l-au găsit într-un anticariat, era ultimul exemplar, iar cel/cea care îl avusese înaintea mea notase pe copertă cîteva cuvinte: Ne te crois pas pauvre / Parce que tes rêves ne sont pas réalisés /  Est vraiment pauvre / Celui qui ne connaît pas le rêve. Am aflat că îi aparțin scriitoarei austriece cu origini cehe Marie von Ebner-Eschenbach, una dintre cele mai valoroase scriitoare de limbă germană din secolul al XIX-lea. I se potrivesc foarte bine lui Jacques Brel care a visat atît de frumos și ne-a făcut și pe noi, cei care îi iubim arta, să învățăm să visăm. Merçi beaucoup, mes chers!

strada ca pielea

îi cad straturi în fiecare an

cu tot cu oamenii

în trecere

recunosc tot mai puțini

se uită la mine

cu mirare

tot mai mulți

Oameni mari și mici

Prozele scurte din Poem cu oameni mari și mici, cartea semnată de Ramona Micu, apărută în 2021 la Casa de Pariuri Literare, cuceresc de la primele pagini. Este atîta naturalețe în firul poveștilor, încît simți nevoia să împărtășești bucuria lecturii cu cei dragi de lîngă tine, așa cum am făcut eu cu Diana, căreia i-am citit fragmentele care m-au impresionat cel mai mult. Personajele sînt foarte puternice, se iau la trîntă cu viața și durerile ei, fie că este vorba de copii sau bătrîni. Întîlnim un bestiar extrem de divers, oameni-pietre, cu privirea tăioasă, oameni-flori, cu zâmbet larg și miros de primăvară, oameni-stâlpi, impasibili, cum îi numește chiar Ramona Micu, oameni pe care i-am întîlnit de multe ori în viața reală. Minunate sînt povestirile în care se strecoară cu atîta firesc fantasticul ca în Misterioasa dispariței a fetei cu ochii verzi, cele în care umorul amintește de sitcomurile americane ca în Ați sunat la numărul 07xx sau cele în care tragicul este atît de bine temperat, încît nu cade în melodramă nicio secundă ca în De rămas-bun. Stilul acestui volum aparține cu siguranță unui scriitor format, care cu această carte de debut mă face pe mine ca cititor să am așteptări foarte mari de la următoarele cărți pe care, cu siguranță, le va scrie Ramona Micu.

Contrafort își încetează apariția

Din 1994, revista Contrafort este un pilon în viața culturală din Basarabia și din România. De fiecare dată cînd merg la Chișinău, caut revista la chioșcuri și asta îmi dă un sentiment de siguranță, face parte din acel acasă pe care îl regăsesc de fiecare dată acolo. Vasile Gârneț și Vitalie Ciobanu m-au invitat adeseori să public în revistă și m-au susținut atunci cînd mi-a apărut vreo carte nouă. Așa că nu-mi vine să cred că lumina din redacția Contrafortului se va stinge și revista își va înceta apariția. Să-mi spună cineva că nu este adevărat!

Ceea ce nu ni se poate lua

 

M-am convins încă o dată aseară că muzica este una dintre cele mai minunate forme de manifestare ale umanității, ea transmite stări care rămîn cu noi pînă la sfîrșit, ne dă ceea ce nimeni nu ne poate lua niciodată. Concertul susținut de London Philarmonic Orchestra la Sala Palatului în cadrul Festivalului George Enescu a fost de o frumusețe inegalabilă. Muzicienii conduși de Edward Gardner au transmis atîta bucurie sălii, cum numai marii artiști o pot face. Uvertura operei Tannhäuser de Wagner, Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră de Enescu, avându-l ca solist pe Nicolas Altstaedt și Simfonia a doua de Sibelius au fost interpretate exemplar, atingînd perfecțiunea. Au fost și bisuri, mai întîi un dialog al violoncelelor în care l-am recunoscut pe Bach, Kristina Blaumane alăturîndu-i-se lui Nicolas Altstaedt într-un moment în care emoția a atins limita cerului, iar în finalul concertului, Dansul ungar nr. 5 de Brahms a încununat cum nu se poate mai bine o seară încîntătoare.

Robingo

Au trecut 25 de ani de la participarea mea la un concurs televizat de cultură generală. Robingo era singurul concurs de acest fel de la TVR, iar puținele televiziuni particulare nu aveau încă în grilă așa ceva. Audiența, deci, era foarte mare duminică seara. Am intrat cu mari emoții în Studioul 1, dar odată început concursul, m-am concentrat și am încercat să răspund cît mai bine. Dacă nu ați citit încă Pe cont propriu (sau ați făcut-o deja), pentru a afla ce s-a întîmplat, în premieră în format video, urmăriți videoclipul realizat de Felix.

https://www.youtube.com/watch?v=M2NdAnanENw

Muzeul Poezie[i]

Reîntîlnirea cu farmecul Iașiului mi-a dat ocazia să vizitez Muzeul Poezie(i), o realizare care va fi cu greu egalată. Un muzeu care depășește granițele unei expoziții, fiind el însuși o formă de artă, dintre cele mai rafinate. Muzeul Poezie(i) este un experiment pentru care realizatorii lui ar merita un premiu special. Nimic nu este întîmplător în așezarea exponatelor, în fiecare colț al muzeului vei găsi semnificații multiple, iar la ieșire, copleșit de frumusețea care te-a însoțit la fiecare pas, vei fi tentat să exclami Așa ceva nu există! Lucian Dan Teodorovici și Ion Barbu au izbutit un lucru extraordinar, pentru care recunoștința iubitorilor de poezie ar trebui să fie infinită. Am un motiv personal de mîndrie să admir pantofii Dianei lîngă cei ai Norei Iuga și să mă bucur că poezia pe care o scrie este consacrată în această bijuterie de muzeu. Muzeul Național al Literaturii Române mai găzduiește și alte expoziții extrem de interesante, cum sînt cele dedicate lui Caragiale, Junimii, Boemei Ieșene, lui Emil Brumaru și lui Mircea Cărtărescu, adevărate opere de artă care așteaptă să fie și ele descoperite și savurate. Nicoleta Dabija este un ghid minunat, o scriitoare îndrăgostită de Iași și de scriitorii lui, pe care aș asculta-o iar și iar, admirîndu-i generozitatea cu care le cultivă posteritatea legendelor literare ieșene. Abia aștept să ne întoarcem la Iași și să vizităm și celelalte muzee găzduite de Casa Muzeelor, Muzeul Pogromului de la Iași, Muzeul Teatrului Evreiesc în România și Muzeul Copilăriei în Comunism.

să te cunosc

 

cum cunoşti vîrsta copacului

numărîndu-i inelele

(şi pe care trebuie să-l tai

mai întîi)

aşa încep să te cunosc

abia după ce ai plecat

iubindu-ţi absenţa

învăluitoare

Te connaître

comme l’on connaît l’âge de l’arbre,

au nombre de ses anneaux

(mais que l’on doit couper

d’abord)

ainsi commence-je à te connaître

seulement après ton depart

en aimant ton absence

enveloppante

Traducere în franceză de Irina Enache de la Cosmose Club Littéraire, Paris, ianuarie 2023

Obiectele din oglindă sînt mai aproape decît par, Casa de Pariuri Literare, 2016