Dionisie Craifaleanu

Dionisie Craifaleanu (14 februarie 1928, București – 5 iulie 2018, București) a fost unul dintre cei mai de seamă profesori universitari ai Institutului Politehnic Bucureşti, doctor inginer în specialitatea Rezistenţa materialelor.

S-a născut la 14 februarie 1928 în Bucureşti. Familia Craifaleanu era stabilită în secolul al XIX-lea în satul Craifalău (a cărui denumire a fost schimbată la mijlocul secolului următor în Crăieşti), situată aproape de Reghin. Tatăl său, Aurel Craifaleanu (1884-1938), a fost profesor universitar, doctor în chimie la Berlin (1914), întemeietorul biochimiei în România (1920). Mama, Ştefania Chisanovici (1899-1983), a fost funcţionară.

A absolvit liceul Sfîntul Sava din Bucureşti în 1946. În 1951 devine inginer mecanic în urma absolvirii Institutului Politehnic Bucureşti, Facultatea de Mecanică, Secţia Maşini de Forţă, specialitatea Motoare cu combustie internă. După terminarea facultăţii, se angajează la Uzinele Timpuri Noi ca inginer proiectant, apoi la Institutul de Proiectări de Uzine Metalurgice (IPROMET) şi la Ministerul Industriei Grele, Direcţia Generală de Mecanică Fină.

Din 1953 a fost angajat în cadrul catedrei de Rezistenţa materialelor de la Institutul Politehnic Bucureşti ca asistent universitar. În 1959 a absolvit la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Matematică-Fizică, specialitatea Mecanică. În 1962 susţine examenul pentru postul de şef de lucrări la aceeaşi catedră. În 1968 devine doctor inginer în specialitatea Rezistenţa materialelor, susţinând teza Contribuţii la studiul stabilităţii barelor solicitate la răsucire. În 1971 susţine examenul de conferenţiar la aceeaşi catedră. În 1990 a susţinut examenul pentru postul de profesor la aceeaşi catedră, activând până la pensionare, în 1998. Între 1992 şi 2001 a fost profesor la Departamentul de predare în limba franceză din Institutul Politehnic Bucureşti, însumând 48 de ani de activitate neîntreruptă în învăţământul superior.

A fost coautor la mai multe tratate universitare cum sunt Complemente de Rezistenţa Materialelor, 1991, Cours de Résistance des Matériaux, Sollicitations Simples et Sollicitations Composées, 1993, Cours de Résistance des Matériaux, Chapitres Spéciaux, 1993, Problèmes de Résistance des Matériaux, Sollicitations Simples, 1994, Problèmes de Résistance des Matériaux, Sollicitations Composées et Chapitres Spéciaux, 1994, Noţiuni de Rezistenţa Materialelor, 1999.

A publicat numeroase articole în reviste şi anuare ştiinţifice. A susţinut numeroase comunicări ştiinţifice la diferite simpozioane de specialitate. A elaborat proiecte pentru construirea unor aparate pentru încercarea materialelor la rezistenţă, folosite de studenţi la lucrările de laborator. A fost coautor la mai multe contracte de cercetare ştiinţifică aplicate în industrie. A deţinut un certificat de inovator pentru construirea unor maşini speciale pentru încercări la fluaj.