vineri, 31 mai 2019

O Europă în care putem crede



A trecut aproape neobservată în presa românească (cu excepția notabilă a Dilemei Vechi, unde a scris Sever Voinescu), Declarația de la Paris, intitulată O Europă în care putem crede, document al unor intelectuali europeni îngrijorați de soarta continentului nostru. Întrunite la Paris în mai 2017 și dînd publicității textul Declarației în octombrie 2017, aceste personalități fac un apel la recuperarea tradițiilor și a spiritului adevăratei Europe. Documentul atinge subiecte de multe ori tabu in dezbaterea publică, punînd degetul pe rănile provocate în conștiința europeană contemporană de perfida corectitudine politică.

Se vorbește mult despre unitatea europeană, dar, în același timp, în ultimii 25 de ani am asistat la multe mișcări secesioniste care au avut și au darul de a slăbi statele europene. Aceste mișcări sînt întemeiate pe teorii false despre ceea ce dau și ceea ce primesc de la administrația centrală. Despre ce solidaritate putem vorbi la Liga Nordului din Italia, care visează la un stat independent numit Padania? Catalonia a reușit să meargă mai departe decât Țara Bascilor și să convoace de curînd un referendum cu privire la independența provinciei. Există în continuare conflicte mocnite în fosta Iugoslavie. Independența Kosovo nu este recunoscută de către toate statele Uniunii Europene, iar federalismul Bosniei-Herțegovina ascunde și el relații intertenice tensionate între bosniacii musulmani, sîrbi și croați. Conflictul din Cipru rămîne pînă astăzi nerezolvat, nici măcar aderarea părții de sud a insulei la Uniunea Europeană nefiind un factor care să determine reunificarea țării. În fine, Brexit-ul va adînci neînțelegerile dintre provinciile Marii Britanii. Scoția a avut deja un referendum pentru independență, idee respinsă la limită, iar la consultarea cu privire la Brexit a votat pentru rămînerea în cadrul Uniunii Europene. La fel ca Irlanda de Nord, unde se aud tot mai tare vocile care cer unirea cu Republica Irlanda.

Declarația de la Paris încearcă să găsească soluții pentru toate aceste probleme. Să identifice elementele care ne unesc, făcînd apel la moștenirea istorică pe care statele europene o au în comun. Declarația este un document de inspirație conservatoare, care nu se opune progresului, dar nici nu evită să ne arate capcanele deschiderii cu orice preț. Progresiștii falsei Europe seamănă foarte mult cu domnul Nae Cațavencu (Mi s-a făcut imputarea că sunt foarte, că sunt prea, că sunt ultra-progresist... că sunt liber-schimbist... că voi progresul cu orice preţ. (scurt şi foarte retezat.) Da, da, da, de trei ori da! (aruncă roată priviri scânteietoare în adunare. Aplauze prelungite.) Da! (cu putere din ce în ce crescândă.) Voi progresul şi nimic alt decât progresul). Sînt intoleranți, nu acceptă alte păreri, sînt posesorii adevărului absolut. Progresul acesta utopic și tiranic, care trece peste orice pentru a încerca să ajungă la o fericire fantasmagorică, îmi amintește de socialismul utopic din secolul al XIX-lea și de falansterul de la Scăieni al lui Theodor Diamant. (3. The false Europe is utopian and tyrannical).

Uniunea Europeană se află într-un moment critic al existenței sale. Ieșirea Marii Britanii, derapajele autoritariste ale Ungariei și Poloniei (România nefiind departe de situația acestora), ascensiunea extremei drepte din Austria (mai ales) și din Germania sînt tot atîtea amenințări și provocări. Falia între vestul care a construit unitatea europeană și estul care încearcă prin integrare să recupereze timpul furat de perioada comunistă se adîncește în loc să se reducă. Problema migrației refugiaților din Orientul Apropiat, dar și din alte zone de conflict ale lumii, nu poate fi ascunsă sub preșul corectitudinii politice. Trăim o criză cum Europa nu a mai cunoscut de la al doilea război mondial. O criză identitară, în primul rînd, pe care nu o putem depăși cu lozincile globalizării (17. Multiculturalism is unworkable). Octavian Paler scria în 1993 în Don Quijote în Est: Eu nu cred că există un european „de nicăieri”. Nu există decât europeni „de undeva”. Europeni din Franța. Europeni din germania. Europeni din România. Dacă nu ești european „de undeva”, nu ești nimic. Prin urmare, semnatarii declarației nu se opun primirii migranților, numai că imigrația fără asimilare înseamnă colonizare. Obiectivul nostru, al europenilor de undeva, trebuie să fie integrarea noilor veniți și adaptarea lor la modul de viață al societății europene (12. Europe is a shared project).

Dar care ar fi fundamentele Europei în viziunea semnatarilor Declarației? Schimbările pe care lumea le cunoaște în acest început de mileniu au tendința să șteargă cu buretele multe dintre moștenirile de secole ale civilizației europene. Statul-națiune definește cel mai bine Europa. Unitatea în diversitate nu trebuie să presupună pierderea suveranității și a identității naționale. Deficitul de democrație pe care îl provoacă superbirocratizarea de la Bruxelles este o realitate pe care nu ne permitem să o ignorăm. Este o utopie să credem că poate exista o lume multiculturală fără frontiere. Restaurarea adevăratului liberalism, care pune în centrul doctrinei sale individul, este una dintre soluțiile propuse pentru însănătoșirea climatului public (25. We must restore a true liberalism).

Declarația face referire și la rădăcinile creștine ale Europei. Există astăzi tendința de a nega caracterul creștin al națiunilor europene, de a duce în derizoriu credința și de a pune în prim-plan ateismul liber-cugetător (9. Christianity encouraged cultural unity). Numai că acești adeversari ai credinței sînt adversari doar ai religiei creștine, în timp ce alte credințe religioase nu fac obiectul niciunei campanii de denigrare. Scriam pe blog încă în 2007 că în proiectul Constituţiei europene, care era în acea vreme în dezbatere, nu se va face nicio referire la rădăcinile creştine ale Europei. Angela Merkel, cancelarul de atunci și de acum al Germaniei, nu a reuşit să îi convingă pe adepţii corectitudinii politice că nu este nicio ofensă adusă altor confesiuni. Deşi religia majoritară în toate cele statele Uniunii Europene este creştinismul. Or, virtuțile noastre, cu care ne place să ne mîndrim în fața lumii, vin tocmai din creștinism: echitatea, compasiunea, mila, iertarea, împăcarea, caritatea (10. Christian roots nourish Europe).

Orice analiză demografică subliniază sporul negativ al populației pe care îl cunosc toate țările europene. Cum va arăta viitorul Europei, dacă europenii au tot mai puțini copii? De aceea, declarația de la Paris scoate în evidență rolul căsătoriei și al familiei. Discuțiile care au loc astăzi în România despre definirea familiei, discuții care au stîrnit polemici violente și valuri de emoție, se află pe un drum greșit. Ele s-ar canaliza mai bine spre promovarea unor politici sociale care să încurajeze creșterea și educația copiilor (33. Marriage and family are essential).   

Revenirea la tradițiile care au construit istoria Europei și care reprezintă cheia de boltă a civilizației europene, găsirea elementelor comune care ne unesc, fără a șterge diferențele dintre noi, continuarea proiectului european, așa cum a fost gîndit la sfîrșitul celui de-al doilea război mondial, sînt responsabilități ale generației de azi, dacă vrem ca mîine să mai putem vorbi de o Europă așa cum am moștenit-o și noi de la generațiile trecute. Nu trebuie să irosim șansa pe care o avem și libertatea de a acționa așa cum ne dictează propriile conștiințe, atîta timp cît această libertate mai există într-o lume în care schimbarea nu este neapărat spre bine.

Cine sînt semnatarii declarației?

Phillipe Bénéton (1946, Franța), politolog francez, profesor la Universitatea din Rennes și la Institutul Catolic de Studii Superioare. Lucrările sale se referă la filosofia politică, în particular conservatorismul, problematica egalității, democrația liberală, chestiunea opiniei dominante care reprezintă noua morală. A scris despre Machiavelli, Erasmus din Rotterdam și Thomas Morus.

Rémi Brague (1947, Franța), filosof francez, profesor de filosofie medievală arabă și iudaică și specialist în filosofie greacă. Predă filosofie greacă, romană și arabă la Universitatea Paris I Panthéon-Sorbonne și la Universitatea Ludwig-Maximilian din München. Este membru al Institutului Franței, al Academiei de Științe Morale și Politice. Marele premiu de filosofie al Academiei Franceze în 2009, premiul Ratzinger pentru teologie în 2012, cavaler al Legiunii de Onoare în 2013, titular al catedrei Etienne Gilson în 2014. Dintre cărțile sale, au apărut în limba română:

-          Europa, calea romană, traducere de G. Chindea, Ed. Idea, Cluj, 2002
-          Înțelepciunea lumii. Istoria experienței umane a universului, traducere de C. Dumitru, postafață V. Ciomoș, Ed. Tact, Cluj, 2012
-          Capodopera lui Dumnezeu și alte eseuri, traducere de Ana Lăcan, Ed. Ratio et Revelatio, Oradea, 2016

Chantal Delsol (1947, Franța), filosof francez, istoric politic și romancier. Fondator în 1993 al Institutului de Cercetare Hannah Arendt. Este catolică practicantă și se descrie pe sine ca pe un liberal-conservator.

Roman Joch (1971, Cehia), politician ceh, publicist și comentator politic. Se descrie ca liberal-conservator.

Lánczi András (1956, Ungaria), filosof conservator maghiar, politolog, profesor la Universitatea Corvinus din Budapesta, rector al Institutului de Studii Politice.

Ryszard Legutko (1949, Polonia) este un filosof și politician polonez, profesor de științe umaniste, publicist, autor de cărți socio-politice, traducător și comentator al operei lui Platon.

Pierre Manent (1949, Franța), politolog și universitar francez. El predă filosofia politică la École des Hautes Études en Sciences Sociales și la Centre de recherches politiques Raymond Aron. Este, de asemenea, profesor invitat la Colegiul Boston, la Departamentul de Științe Politice. După absolvirea École Normale Supérieure, a devenit asistent al lui Raymond Aron la Collège de France. Este unul dintre fondatorii publicației trimestriale Commentaire unde scrie și astăzi cu regularitate. Manent este o figură cheie a filozofiei politice contemporane franceze, iar lucrarea sa a ajutat la redescoperirea tradiției liberale franceze. Manent este eurosceptic și liberal clasic și a fost numit de publicația The Weekly Standard ca fiind cel mai profund dintre filosofii eurosceptici. Dintre cărțile sale apărute în limba română:

-          Istoria intelectuală a liberalismului, editura Humanitas, 1992, 2003, 2013, traducere de Mona și Sorin Antohi
-          O filozofie politică pentru cetățean, editura Humanitas, 2003, traducere de Mona Antohi
-          Cum de putem trăi împreună. 16 lecții de filozofie politică pe înțelesul oricui, editura Humanitas, 2003, 2017, traducere de Mona Antohi
-          Metamorfozele cetăţii. Eseu despre dinamica Occidentului, editura Humanitas, 2012, traducere de Mona Antohi
-          Musulmanii, obstacolul inedit. Situaţia Franţei, editura Addenium, 2016, traducere de Cristian Preda

Janne Haaland Matlary (1957, Norvegia), politolog norvegian, scriitor și politician, care a reprezentat anterior Partidul Creștin Democrat. Din 2012 este membră a Partidului Conservator. Este profesor de politică internațională la Universitatea din Oslo și a fost secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe în perioada 1997-2000.

Dalmacio Negro Pavón (1931, Spania), profesor universitar spaniol, membru al Academiei Regale Spaniole de Științe Morale și Sociale. Este avocat, deține o diplomă de licență în filosofie, cât și un doctorat în științe politice. În prezent, este profesor emerit de științe politice la Universitatea CEU San Pablo din Madrid.

Roger Scruton (1944, Marea Britanie), filosof și scriitor englez specializat în estetica și filosofia politică, în special în promovarea ideiilor conservatoare tradiționale. Editor al revistei Salisbury Review, revista politică conservatoare, din 1982 până în 2001. A scris peste 50 de cărți despre filosofie, artă, muzică, politică, literatură, cultură, sexualitate și religie. Dintre cărțile sale apărute în limba română:

-          Spinoza, editura Humanitas, 1996, 2006, colecția Maeștrii spiritului, traducere de Diana Arghirescu
-          Kant, editura Humanitas, 1998, 2006, colecția Maeștrii spiritului, traducere de Laurențiu Staicu
-          Vestul și restul, editura Humanitas, 2003, traducere de Dan Rădulescu
-          Cultura modernă pe înțelesul oamenilor inteligenți, editura Humanitas, 2011, 2017, traducere de Dragoș Dodu
-          Beau, deci exist. O călătorie filozofică în lumea vinurilor, editura Humanitas, 2014, 2017, traducere de Teodora Nicolau
-          Despre natura umană şi Dorinţa sexuală. O cercetare filozofică urmează să apară în 2018 tot la editura Humanitas

Robert Spaemann (1927, Germania), filosof romano-catolic german. Este membru al școlii Ritter. Se concentrează pe etica creștină. Este cunoscut pentru munca sa în bioetică, ecologie și drepturile omului. Deși nu este încă tradus pe scară largă în alte limbi, este cunoscut pe plan internațional, iar opera sa este foarte apreciată de Papa Benedict al XVI-lea.

Bart Jan Spruyt (1964, Olanda), istoric olandez, jurnalist și scriitor conservator. Ca una din principalele voci ale conservatorismului intelectual, Spruyt a contribuit la fondarea Fundației Edmund Burke, grupul conservator olandez. Începând cu septembrie 2009, Spruyt predă cultură și istorie la Colegiul Wartburg din Rotterdam.

Matthias Storme (1959, Belgia), avocat, universitar și filosof conservator belgian. În prezent, este profesor universitar la Universitatea din Leuven și la Universitatea din Anvers. Prelegerile sale cuprind subiecte de drept civil, legea falimentului, legea comparativă, procedura civilă și dreptul comunitar european. În afara școlii de drept, predă un curs despre Religia comparativă. De asemenea, scrie pentru mai multe reviste academice și politice.

Textul Declarației, inclusiv în limba română, aici: https://thetrueeurope.eu/

Articol apărut în Observator Cultural nr. 907 din ianuarie 2018

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu