Raiul și iadul

Am văzut recent două expoziții care ne arată cele două fețe, diametral opuse, ale oamenilor. În expoziția de la Muzeul Național al Țăranului Român, Colecția Mușat. O geografie spirituală a incoanei pe sticlă transilvănene, apare omul care își propune apropierea de Dumnezeu prin pictura religioasă. Iconari ca Simion Poienaru din Laz, Ursu Broina din Stoboru sau Matei Popa din Vale au căutat în reprezentarea divinității să exprime ce este mai bun și mai înălțător în sufletul omenesc. Dragoste, bunătate, puritate. Aspirația către rai, ca formă de supraviețuire într-o lume, atunci și acum, cu multe cărări întortocheate.

Dar nu la mare distanță de zona aceasta a Făgărașului există Piteștiul. Unde s-a desfășurat, probabil, cel mai îngrozitor experiment din istoria europeană a comunismului. Memorialul Închisoarea Pitești, organizat de niște oameni entuziaști ca Alin Mureșan, Lucian Vasile și Maria Axinte, ne povestește fapte îngrozitoare, pe care o minte normală nu le poate înțelege. Experimentul pus la cale de Alexandru Nicolschi alias Boris Grünberg și aplicat de  Eugen Țurcanu a coborît în cele mai întunecate unghere cunoscute vreodată. Acolo a fost iadul. Cînd am citit în 1990 cartea lui Virgil Ierunca, Fenomenul Pitești, mi-a fost foarte greu să duc lectura pînă la capăt.

Simion Poienaru și Eugen Țurcanu. Oameni ai aceleiași Românii.