Doina Cornea

I-am auzit pentru prima oară numele la Europa Liberă, pe cănd eram elev de liceu. Profesoara de la Univeristatea Babeș-Bolyai din Cluj era una dintre vocile, din păcate puține, ale opoziției la politica lui Nicolae Ceaușescu. Memoriile pe care i le-a expediat în anii ’80 au fost strînse în volumul Scrisori deschise și alte texte, apărut în 1991 la Humanitas. M-am bucurat să o văd la televizor în zilele lui decembrie 1989, cînd făcea iarăși excepție printre atîția activiști de partid. A fost printre primii care s-au retras din FSN, încă din 23 ianuarie 1990, intuind parcursul grupării conduse de Ion Iliescu pînă la ceea ce înseamnă azi PSD. Mizeriile aruncate după această retragere ar necesita un proces separat de cele ale Revoluției și Mineriadei. Tot felul de oameni de bine o înfierau cu mînie proletară, ducînd calomnia la un nivel inimaginabil. Doina Cornea și-a continuat lupta pentru construirea unei societăți democratice în România, fără să urmărească vreun avantaj personal. A contribuit în 1991 la constituirea Convenției Naționale pentru Instaurarea Democrației, însemnînd coagularea unei opoziții unite care avea să cîștige în 1996 alegerile locale, parlamentare și prezidențiale. Doina Cornea rămîne un reper în ceea ce privește verticalitatea și tenacitatea de a-și apăra și susține principiile, indiferent de consecințe. Distincțiile și premiile pe care le-a primit în România și în străinătate vin să recunoască meritele imense pe care Doina Cornea le-a avut în răsturnarea dictaturii comuniste. Dumnezeu să o odihnească în pace!