skip to main |
skip to sidebar
Matei Brunul
Romanul lui Lucian Dan Teodorovici (Polirom, 2014, colecţia Top 10+) ar putea fi
asemuit cu o matrioşkă. O matrioşkă-marionetă
în care fiecare manevrează şi este manevrat la rîndul lui de altcineva.
Destinul celui născut dintr-o mamă italiană şi un tată român este determinat de
capriciile istoriei de la jumătatea secolului trecut. Cu o pierdere de memorie
care îi şterge douăzeci de ani din viaţă, de
parcă cineva […] i-ar fi tăiat cu un satîr, aşa, o bucată de viaţă. Dar nu
oricum, ci la milimetru, ca un măcelar priceput. Harşt, douăzeci de ani de
viaţă, să-i porţi sănătos pe ceilalţi, pe-ăştia-i folosim noi, c-avem nevoie.
Este un fragment din monologul tovarăşului Bojin, unul dintre marionetiştii
marionetistului, alături de Eliza. Ei semnifică atotputernicia statului
reprezentat de Partid şi de Securitate, care îi asigură protecţie, o casă, un
loc de muncă şi chiar dragoste. Încercările lui Bruno Matei să se redescopere
pe sine însuşi ne plimbă prin penitenciarele comuniste din Peninsulă, de la Galaţi sau de la
Iaşi. Aici întîlnim bestii ale reeducării
după modelul Piteşti sau gardieni omenoşi ca nea Zacornea. Matei Brunul
pluteşte adeseori deasupra naraţiunii ca o fiinţă misterioasă. Îmi aduce aminte
de Oskar Matzerath, eroul lui Günter Grass din Toba de tinichea, doar că Matei Brunul străbate viaţa alături de Vasilache, păpuşa făcută din lemn şi cîlţi, mai umană decît
mulţi oameni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu