Neajunsurile unei libertăţi pripite

Vasile Alecsandri îi scria în 1880 lui Ion Ghica despre moartea unui prieten din copilărie, unul dintre robii ţigani ai familiei scriitorului de la Mirceşti, Vasile Porojan. În această epistolă, Alecsandri îşi aminteşte momentul eliberării din robie a ţiganilor de pe moşie, după moartea părinţilor săi. Ce s-a întîmplat după euforia de moment: „Peste şase luni, s-au întors cu toţii la Mirceşti, goi, bolnavi, morţi de foame, îngheţaţi de ger şi au căzut în genunchi cu rugăminte ca să-i primesc iar robi ca în vremile cele bune, după cum spuneau ei… Această întoarcere de bună voie la sclavie, m-a făcut a cugeta mult asupra modului de a libera popoarele ce sunt sclave din născare şi m-am convins că precât e de neomenos faptul de a lipsi pe un om de libertate, pe atât e de necumpătat faptul de a libera deodată pe un sclav fără a-l pregăti la fericirea ce-l aşteaptă şi a-l feri de neajunsurile unei libertăţi pripite.”