joi, 9 iunie 2011

Fără judeţe, deci fără judecată


Emil Boc ar fi trebuit să dea Capacitatea odată cu fiica sa. La Istorie. Ca s-o pice. Şi pînă la toamnă să pună mîna să înveţe că tradiţia judeţelor în România nu este de sorginte comunistă, ci este veche de peste 600 de ani, din 1392 de cînd avem prima atestare documentară a judeţului Vîlcea. În interbelic erau chiar 71 de judeţe, cu 30 mai multe decît acum. Şi nu se mai supăra nicio Europă. Aşa că să ne lase cu argumentul acesta mincinos pentru reîmpărţirea României în zone de influenţă a baronilor pedelişti şi pentru umplerea teşcherelei doamnei Udrea. Mîine o să ne spună că şi Senatul este o invenţie comunistă şi de aceea trebuie desfiinţat. Şi tot comuniste sunt şi spitalele prea multe. Şi asistenţa sanitară pentru care contribuim degeaba cu bani capitalişti.

5 comentarii:

  1. In perioada interbelica n-avea ce Europa sa se supere pe noi, ca nu exista Uniunea Europeana. Oricum, impartirea pe regiuni n-a fost ideea PDL, initial a fost un plan al PSD iar Europa doreste impartirea pe regiuni pentru ca in acest fel sunt mai simplu de urmarit traseele fondurilor europene. Unele din ele ajung la clientii PSD, cum ar fi firmele sustinute din umbra de Liviu Dragnea. Nu e vorba numai de PDL. Nu stiu de ce lumea se incapatâneaza sa 'dovedeasca' faptul ca numai PDL fura.

    RăspundețiȘtergere
  2. pentru ca deocamdata ei sunt la putere. de ani buni. si cine-i la putere fura mai mult.

    ps. macar daca respectau regiunile istorice mai era o logica: una regional - identitara. asta cu judetele dobrogene Constanta si Tulcea ingloband in regiunea lor sudul Moldovei m-a umplut de uimire. din ce puţ al gandirii au scos-o?

    RăspundețiȘtergere
  3. Aşa cum există regiunile transfrontaliere care accesează fonduri europene, aşa ar putea şi judeţele existente să se grupeze, făr o reîmpărţire administrativă care ar costa foarte mult pe fiecare dintre noi. Cît despre furat, aşa este, nu numai PDL fură.

    RăspundețiȘtergere
  4. esti foarte prost si informat

    RăspundețiȘtergere
  5. fără prea mult ''judeţ''(judecată)... acum multi ani ma intrebam ce inteles avea denumirea unei strazi - vlad judeţul...

    RăspundețiȘtergere