Cu trenul prin Europa

Ce e? Ce s-a-ntîmplat? De ce ai faţa asta? mă întreabă îngrijorată Diana. Nimic, îi răspund, doar îmi pare rău că am plecat din Lisabona. Mi-a plăcut foarte mult. Poate şi pentru că a fost prima staţie, iar eu sînt înnebunit după începuturi. Am părăsit cu mare părere de rău Portugalia, dar am fost repede cucerit de Paris. Mai greu mi-a fost la Kaliningrad, aşa cum au recunoscut aproape toţi companionii de drum. A fost ca o cădere în istorie, într-un timp pe care acum mi se pare că l-am părăsit cu secole înainte. Toate oraşele prin care am trecut, hotelurile prin care am stat, oamenii pe care i-am întîlnit, lecturile publice, toate mă făceau să îmi doresc ca drumul să nu se termine niciodată. M-am simţit bine lîngă elveţianca Corinne Desarzens, lîngă turcoaica Sezer Duru, lîngă azerul Cinghiz Abdullayev, lîngă Richard Wagner, Adrian Popescu, Andrei Bodiu, Nicolae Prelipceanu. Dar cel mai mult m-a încîntat compania celor doi prieteni de la Chişinău, Vasile Gârneţ şi Vitalie Ciobanu. Cu ajutorul lor am călătorit 7000 de kilometri de la Lisabona la Berlin, trecînd prin Madrid, Bruxelles, capitatele baltice, Sankt Petersburg, Varşovia, în doar cîteva ore. Citindu-le splendidul jurnal de călătorie, apărut în 2007 la Cartea Românească. Mulţumesc!