într-un cîntec al lui dan spătaru
măicuța mea
nu aveam decît trei-patru
ani
plîngeam în hohote
cînd îl auzeam la radio
în seara de vară
cînd se recitau poeme
scrise de poeți
care muriseră foarte
tineri
nu știam că moartea pe
care o vedeam plutind
deasupra adunării aceea de
oameni
avea să treacă peste numai
cîteva ore
pe la mama
după ce am închis apelul
de care mă temeam cel mai
mult
și pe care speram
în ciuda tuturor evidențelor
să nu-l primesc niciodată
am început să fredonez
încet
în minte
cîntecul lui dan spătaru
și ochii mei
se umpleau de lacrimi
și creierul meu
se umplea de remușcări
rupeau din mine
bucăți de viață
viață pe care nu i-o mai
puteam prelungi
tocmai celei care îmi
dăduse
cu atîta dragoste
viață
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu