Instituția Memoriei

 

București, noiembrie 1990. Sfîrșitul unui an în care am învățat despre cum se conduce și cum nu se conduce o societate mai mult decît alții într-o viață. Și am citit aproape tot ce se publicase cu privire la istoria cenzurată. Eram student în ultimul an la Chimie și intrînd într-o zi în Librăria Ion Creangă de pe Calea Griviței (vecină cu facultatea) am descoperit o nouă revistă. Apăreau atunci diverse publicații, multe dintre ele efemere.

Memoria, revista gîndirii arestate mi-a atras atenția mai întîi prin eleganță. Încă de la acel prim număr am putut citi mărturii cutremurătoare despre calvarul românilor care nu au acceptat noua ordine instaurată de tancurile sovietice şi au luptat împotriva acesteia. Pagina cu harta înroşită de sînge a închisorilor şi lagărelor, care se numește pînă astăzi Geografia detenţiei, prezintă imaginea hîdă a gulagului românesc. Catalogul celor ucişi în lupta contra comunismului şi În căutarea omului pierdut sînt rubrici în care oameni cunoscuţi şi necunoscuţi formează lungi liste, în speranţa că printr-un miracol cei dispăruţi vor putea fi regăsiţi de familiile lor. Evocarea în paginile ei a ororilor petrecute în închisorile din Piteşti, Aiud, Gherla, Jilava, Sighet, Tîrgu-Ocna, Rîmnicu-Sărat, în lagărele de la Canal, Capul Midia, Poarta Albă, Insula Mare a Brăilei, Periprava ne ajută să nu uităm ce s-a întîmplat cu noi şi astfel istoria să nu se mai repete.

Mărturiile despre elita intelectuală și politică a României democratice, despre foştii ofiţeri ai Armatei Regale (organizatori ai Rezistenţei armate din munţi), despre ţăranii care s-au opus colectivizării sau despre preoţii de toate confesiunile au adăugat număr după număr file la dosarul pentru mult speratul proces al comunismului. Cercurile suferinţei, ca cercurile făcute în apa în care a fost aruncată o piatră, patru la număr, descriu patimile deţinuţilor politici în închisoare (primul cerc), ale familiilor acestora (al doilea cerc), ale deţinuţilor după „eliberare” (al treilea cerc) şi ale celor exilaţi în urma represaliilor (al patrulea cerc).

Banu Rădulescu, Micaela Ghiţescu, Gheorghe Derevencu, Ion Drescan, Claudia-Florentina Dobre, Oana Ichim, Nicolae Constantinescu, Cosmin Budeancă sînt cîțiva dintre cei care au transformat Memoria într-o instituție. O instituție care împlinește 100 de numere. Sper ca apariția revistei să continue și ca orice instituție respectabilă să ajungă să sărbătorească și 100 de ani de apariție neîntreruptă.

text apărut în Memoria nr. 100/2018