Străzile au amintiri cu scriitori

Din notele mele de lectură: Gib I. Mihăescu mort la 41 de ani, după un sejur la mare. Sicriul purtat pe umeri de Cezar Petrescu, Nichifor Crainic, Pamfil Şeicaru şi Ovidiu Papadima. La înmormântare s-a prezentat la Drăgăşani şi Cella Delavrancea, ca admiratoare a scriitorului. Recunoaşterea valorii. Solidaritatea de breaslă. Unde mai întâlneşti azi aşa ceva? Ion Lazu, autorul acestor rînduri, este contrazis chiar de Ion Lazu, care a avut iniţiativa de a fixa plăci memoriale pe casele unde aceştia au locuit. 160 la număr, faţă de 60 cîte pusese Uniunea Scriitorilor în ultimii 60 de ani. Odiseea plăcilor memoriale (Editura Biblioteca Bucureştilor, 2012) este periplul pe care Ion Lazu l-a făcut de-a lungul şi de-a latul Bucureştiului, lovindu-se adeseori de amnezia, răutatea sau indiferenţa vecinilor, a noilor proprietari sau chiar a familiilor scriitorilor. Alteori, schimbarea înfăţişării oraşului a făcut ca unele locuri să dispară definitiv. Din generaţia de dinainte de al doilea război abia de putem pune câteva plăci, nu numai oamenii se trec ci dispar şi casele, se şterg urmele. Rezolvarea tuturor detaliilor acţiunii a însemnat nu numai străzi bătute cu piciorul, dar şi ore petrecute în faţa computerului pentru găsirea celor mai bune şi ieftine soluţii practice. Lansez pe e-mail comenzi către vreo 25 de firme găsite pe net, în Pagini Aurii, ca să obţin cea mai bună ofertă pentru plăcile de marmoră albă tip Carara, lustruite pe faţă şi pe muchii, 150 la număr, de dimensiunile 40/60 cm şi grosimea 3 cm, cu patru perforaţii de 10 mm diametru, cu cca 85 litere de 3 cm pentru text şi 6 cm înălţime pentru numele scriitorilor, cu 3 mm adâncime, profil în V. Ion Lazu a făcut toate aceste lucruri pe bază de voluntariat. Singurul beneficiu a fost scrierea cărţii de faţă. Dedicată implicit lor. Celor ce au scris şi au mizat o viaţă întreagă pe litera tipărită, li se cuvine cu precădere litera scrisă […] pe o placă de marmoră.