Viaţă, carte & stuff

Cartea asta a lui un cristian (Morţii mă-tii, Casa de Pariuri Literare, 2012) este un reality-show. O cameră mobilă care îi transmite non-stop viaţa şi gîndurile. Inclusiv limbajul frust, neprelucrat. Gaşca, adică Cici, Aurică, Rahan, Tarzan, Albu, apoi tataia Anghel, moartea tatălui, visele premonitorii ale mamei, inserţiile din documentele Partidului, profa de română, Facultatea de Litere, discuţiile de pe acoperiş cu Chiva şi Zvera, literatura română scrie pe mine. Partea a cincea, In the army, aş vedea-o ecranizată, ceva în genul Marfa şi banii, cu Gheorghe Dinică, Dumnezeu să-l ierte, în rolul lui Bebe Stufeanu, un fel de Pavel Puiuţ din Filantropica. Povestea este în derulare. „Tac-tu şi-a îngropat toată familia, şi-a avut mulţi morţi, Dumnezeu să-i odihnească. Din partea asta, poţi să stai liniştit, ai scăpat. Da’ uite ce e nepoate, pe morţii mă-tii o să-i prinzi pe toţi. Nu-ţi bate capul de pe-acum. E timp destul.”