Ce am reușit să văd din Lille

 

Experiența unei călătorii în vest începe bine imediat ce treci deasupra graniței dintre România și Ungaria. Potrivindu-ți ceasul de la mînă, cîștigi deja o oră. Și mai și profiți de Air Schengen, simțindu-te egal cu ceilalți europeni atunci cînd imediat după aterizare, singura ta grijă este să-ți recuperezi bagajul de cală. Din aeroportul Bruxelles/Charleroi plecăm cu un autobuz spre Lille. După o scurtă oprire în Mons, trecerea din Belgia în Franța îți poate scăpa dacă nu ești atent (ca o curiozitate, din autobuzul care mă ducea la Charleroi, am putut vedea că intrarea în Belgia era marcată cu inscripția Wallonie). Ne întîmpină în Lille, Gare Europe, situată în centrul orașului, așa că luăm pulsul străzilor direct în autobuzul care ne duce la Université Catholique. Bulevardul Vauban este unul dintre cele mai frumoase, de acolo poți ajunge repede în oricare dintre punctele de interes ale orașului. Am parcurs pe jos, în cele trei zile pline pe care le-am petrecut în Lille, peste 50 km, încercînd să văd cît mai mult din acest oraș fascinant. Am fost în Grand Place, cu monumentul care amintește de eroismul locuitorilor din Lille în 1792, am zăbovit aproape două ore în librăria Le Furet du Nord și cam tot atît printre anticarii din curtea interioară a vechii clădiri a Bursei. În librărie erau organizate standuri dedicate centenarului suprarealismului, cu Tristan Tzara și Victor Brauner printre protagoniști. Am vizitat casa memorială a generalului Charles de Gaulle, aflată în imediata apropiere a Vieux Lille, m-am odihnit pe o bancă la umbră în micuțul parc străjuit de statuia mareșalului Foch, am admirat le Palais de Beaux Arts și la Porte de Paris. Arhitectura franceză a nordului a împrumutat cîte ceva de la cea britanică, amintindu-mi de Muzeul de Artă Veche Apuseană din București, adăpostit într-o vilă construită în stil Tudor. Am bătut cu piciorul esplanada rîului Deûle, cheiul Vault, rue Nationale, boulevard de la Liberté, rue Solférino sau bulevardul Victor Hugo, aproape de rezidența Marguerite Yourcenar, unde am locuit și eu cu Felix, ca un student tomnatic. M-au impresionat Catedrala Notre-Dame-de-la-Treille, biserica St. André și, mai ales, biserica St. Étienne, în care am putut intra și în care am simțit starea de beatitudine dată de măreția construcțiilor baroce. Nu puteam pierde ocazia de a gusta un Chardonnay alb, sec și rece, diferite tipuri de brînzeturi, întinse pe o baghetă proaspătă și o cafea, savurată într-un bistro cochet, la o oră matinală, cînd orașul abia se trezea. Lille este un oraș foarte tînăr. Media de vîrstă a locuitorilor pe care i-am întîlnit este undeva la 25 de ani. Oameni politicoși, cu o bună dispoziție molipsitoare, gata să-ți sară în ajutor dacă nu te descurci. De o mare diversitate culturală, dar la fel de prietenoși indiferent de culoarea pielii sau de Dumnezeul căruia li se închină. În ultima zi am luat metroul spre Gare Europe, pe traseul căruia am ieșit și la suprafață, și unde mi-a atras atenția faptul că în stații există pereți de sticlă care se deschid odată cu ușile metroului, prevenind eventuale gesturi disperate. Dar cum să-ți treacă așa ceva prin minte, cînd trăiești într-un oraș atît de frumos?