Impostura perpetuă

 

Se împlinesc 76 de ani de la proclamarea Republicii Populare Române, bunica republicii de astăzi (mama este republica socialistă, instaurată de Ceaușescu în 1965). Ziarele vremii aclamau această schimbare care avea să desăvîrșească victoria comunismului pentru totdeauna în România. Nu s-a suflat o vorbă despre șantajul la care a fost supus Regele Mihai de către Petru Groza pentru a semna abdicarea, în schimb s-a rostogolit minciuna trenului plin de bogății cu care a plecat din țară, minciună care continuă să se rostogolească pînă astăzi. După momentul 1989, republica a continuat firesc, ca și cum impostura instalată în 1947, fără temei juridic, ar fi fost perfect legală. Mai mult, în Constituția din 1991, alineatul 2 din articolul 1, statuează ca formă de guvernămînt a statului român, republica, consfințind schimbarea făcută cu pistolul, sub supravegherea tancurilor rusești. Nicio oficialitate nu a amintit în ultimii 34 de ani de această aniversare, deși toate guvernele și toți președinții au beneficiat de această stare de lucruri. Din jenă, probabil, unul dintre rale momente de jenă ale politicienilor români. Și totuși mergem înainte cu minciuna, iar o dezbatere reală despre disputa republică/monarhie, nu a existat niciodată pe agenda publică. Dar faptul că republica română s-a născut sub semnul secerei și al ciocanului este o realitate care nu poate fi contestată de nimeni.

Un model: Monica Lovinescu

 

Vocea Monicăi Lovinescu, pe care o ascultam la Europa Liberă în anii ’80, îmi este acum din nou aproape prin volumul apărut la Editura Casa Radio, Și am ales microfonul. Interviuri la Radio România (1993-2004), prefațat de Anca Mateescu, care a purtat în această perioadă mai multe discuții cu Monica Lovinescu. În emisiunea Teze și antiteze la Paris am auzit pentru prima dată poemele Marianei Marin, opozantă a regimului, dar și despre scriitori români stabiliți după război în Vest, ca Eugen Ionescu, Emil Cioran sau Mircea Eliade. Monica Lovinescu a fost vocea care simboliza libertatea, alături de Mircea Carp sau Neculai Constantin Munteanu. Impresionantă este evocarea mamei sale, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, asasinată de regimul comunist pentru vina de a fi refuzat colaborarea cu Securitatea. Într-un mereu amînat proces al comunismului, ar fi fost o probă nimicitoare. Mulțumesc, Gilda Rădulescu, pentru acest dar minunat, făcut în anul centenarului Monica Lovinescu, postul național de radio fiind, cred, singura instituție publică care a cinstit această aniversare. Primăria Capitalei mai așteaptă să redenumească bulevardul Primăverii și a străzii Herăstrău cu numele Monicăi Lovinescu și al lui Virgil Ierunca. Dacă tot e 1 decembrie și căutăm modele, Monica Lovinescu este unul dintre ele.