Iosif Sava (1933-1998)

 

Îmi place mult să mă uit pe site-urile anticariatelor, chiar dacă nu caut o carte anume. Mă bucur să redescopăr cărți de care uitasem și pe care nu le-am cumpărat la timpul lor. Așa s-a întîmplat cu Radiografii muzicale a lui Iosif Sava, apărută în 1996 la Polirom și subintitulată 6 Serate TV. Îl urmăream pe Iosif Sava încă dinainte de 1990, duminica după-amiaza pe programul 2 al Televiziunii Române, împreună cu tata. În acei ani, seratele erau muzicale, iar Iosif Sava invita personalități ale societății românești mai puțin mediatizate, cu care vorbea despre muzică. Țin minte că evita apelativul tovarășe, altfel obligatoriu la televiziune și li se adresa invitaților, cu timbrul său de bas-bariton atît de cunoscut, cu doctore sau profesore. Era un inadecvat în acele vremuri, dar cît bine ne-a făcut construind o insulă de normalitate în acea mare de emisiuni cultivînd cultul personalității lui Ceaușescu. Cînd s-a desființat programul 2, la 6 ianuarie 1985, a dispărut și Iosif Sava de pe ecranele televizoarelor alb-negru. I-am simțit mult lipsa. După Revoluție, seratele s-au transformat în întîlniri care cuprindeau toate sferele culturii, emisiunile lui Iosif Sava redevenind cele mai propice locuri pentru spectacolul ideilor. Cartea despre care vă vorbesc a aparținut altei împătimite a seratelor. Cati, pentru că așa o cheamă pe cea care a cumpărat cartea în ianuarie 1997, a simțit nevoia să facă această însemnare, atît pe pagina cu prefața ca un laudatio a lui Costache Olăreanu, cît și pe penultima pagină. Mai mult decît atîta, la sfîrșitul biografiei autorului, a adăugat cu creionul m. 18.08.1998, data la care Iosif Sava avea să treacă dincolo. Cartea se deschide cu transcrierea seratei care l-a avut invitat pe Horia-Roman Patapievici, iar Cati a lipit la începutul dialogului, ca o copertă, fotografia filosofului apărută în Cotidianul, marți 23 septembrie ’97. Pe ultima pagină, unde sînt înșiruite alte cărți apărute în colecția Plural, a subliniat trei titluri, pe care urma, probabil, să le caute prin librării sau pe care le citise și îi plăcuseră: Vladimir Tismăneanu – Balul mascat, Testamentum Domini (ediție bilingvă) și Nikolai Berdiaev – Sensul istoriei. Scriu acest text ascultînd partea a treia din Simfonia a șasea, Pastorala, de Beethoven, dirijată de Herbert von Karajan, temă aleasă de Iosif Sava pentru genericul de început al minunatelor lui serate. Dragă Cati, oriunde te-ai afla acum, să știi că această carte, la care ai ținut cu siguranță, se află acum la cineva care l-a admirat la fel de mult pe Iosif Sava și căruia îi este recunoscător pentru toate cursurile de cultură și ținută intelectuală pe care le-a ținut la Televiziunea Română.