Interviu cu Jean de Beer în România liberă din 13 aprilie 1967

 

Între roman, dramaturgie și publicistică

De vorbă cu scriitorul francez Jean de Beer, secretar general al PEN-Clubului

L-am întîlnit pe scriitorul francez Jean de Beer, secretar general al PEN-Clubului, la unul din spectacolele pe care Teatrul Tineretului din Piatra Neamț le-a prezentat în Capitală cu piesa domniei sale, „Tristan și Isolda”. Născut în 1911 în Flandra franceză, scriitorul a debutat de foarte tînăr, ca poet și romancier (Les eaux calmes), apoi ca dramaturg. Prezent de mai bine de treizeci de ani în cîmpul literelor franceze, Jean de Beer este, în acelașii timp, un reputat publicist, realizînd săptămînal la radio Paris o apreciată emisiune intitulată „Lumea contemporană”, în cadrul căreia sîmbăta trecută a fost retransmisă în direct din București, o masă rotundă despre cultura și știința României contemporane și la care au participat cunoscuți oameni de știință și cultură din țara noastră.

-          A fost o emisiune reușită și interesantă, ne spune Jean de Beer. Cred, de altfel, că în viitor, o să amplificăm și mai mult relațiile noastre cu oameni de știință și de cultură români, în așa fel încît cultura și știința românească să fie tot mai bine cunoscute în Franța.

 

-          Știm că lucrați în momentul de față la o carte despre România. Ce ne puteți spune despre ea?

-          În primul rînd că ea este rezultatul mai multor călătorii în țara dv. România este o țară pe care am început s-o cunosc bine și trebuie să mărturisesc că îmi place s-o consider ca pe a doua mea patrie. Dar cartea, pe care am numit-o deocamdată „Vacanțe în România” nu va fi nici un ghid, nici o carte de impresii, ci un roman. Și cum un roman se scrie mai greu decît un eseu critic, îmi va trebui încă ceva timp pentru a-l termina.

-          Dacă nu mă înșel, sunteți laureat al „Marelui premiu al criticii franceze”. Și tocmai pentru un eseu critic. Cel despre dramaturgia lui Montherlant…

-          Aceasta a fost cu totul altceva. Montherlant a fost primul om și evident și primul dramaturg pe care l-am cunoscut cînd am venit din provincie la Paris. Suntem prieteni de mulți ani, îl cunosc bine, opera lui îmi este de asemenea familiară. Apoi, deși mi s-a acordat pentru ea „Marele premiu al criticii franceze”, cartea despre Montherlant nu este propriu-zis o carte de critică. Pentru că, în general, nu-mi place să scriu critică. Nici literară, nici de teatru.

-          V-aș ruga totuși să vă înfrîngeți, să zicem, „antipatia” pentru critică, și să ne faceți o scurtă „cronică” a spectacolului cu „Tristan și Isolda”, realizat de Teatrul Tineretului din PiatraNeamț.

-          Trebuie să spun că ceea ce îmi place îndeosebi la oamenii tineri este capacitatea lor de a trăi fiecare lucru cu maximă intensitate, paroxistic, aș spune, ardent. Sub acest aspect mai ales, colectivul Teatrului din Piatra Neamț mi s-a părut deosebit de interesant. M-a bucurat îndrăzneala cu care acești foarte tineri actori au găsit, sub îndrumarea regizorului Dinu Cernescu, tonurile cele mai juste ale interpretării, descoperind cu fiecare replică complexitatea rolurilor ce le aveau de susținut. Au jucat cu ardoare, cu spontaneitate și în același timp cu o mare soliditate a stilului. Deosebit de mult mi-au plăcut decorurile și muzica. Ceea ce mi se pare însă semnificativ, și aceasta pentru întrega mișcare teatrală din țara dumneavoastră, este că un teatru mic și care nu lucrează în Capitală, cum este teatrul din Piatra Neamț, poate desfășura o muncă plină de căutări și rezultate creatoare. Și aceasta mă bucură în mod special.

Ne-am luat rămas bun de la secretarul general al PEN-Clubului, care ne-a asigurat că foarte curînd se va întoarce din nou în România – „Poate pentru vacanță”.

Mariana Pîrvulescu

România liberă nr. 6994, Carnet cultural, 13 aprilie 1967