Ceea ce nu ni se poate lua

 

M-am convins încă o dată aseară că muzica este una dintre cele mai minunate forme de manifestare ale umanității, ea transmite stări care rămîn cu noi pînă la sfîrșit, ne dă ceea ce nimeni nu ne poate lua niciodată. Concertul susținut de London Philarmonic Orchestra la Sala Palatului în cadrul Festivalului George Enescu a fost de o frumusețe inegalabilă. Muzicienii conduși de Edward Gardner au transmis atîta bucurie sălii, cum numai marii artiști o pot face. Uvertura operei Tannhäuser de Wagner, Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră de Enescu, avându-l ca solist pe Nicolas Altstaedt și Simfonia a doua de Sibelius au fost interpretate exemplar, atingînd perfecțiunea. Au fost și bisuri, mai întîi un dialog al violoncelelor în care l-am recunoscut pe Bach, Kristina Blaumane alăturîndu-i-se lui Nicolas Altstaedt într-un moment în care emoția a atins limita cerului, iar în finalul concertului, Dansul ungar nr. 5 de Brahms a încununat cum nu se poate mai bine o seară încîntătoare.