Caragiale în direct

Am citit prima carte din noua colecție de biografii romanțate ale unor celebri oameni de cultură români, apărută la Polirom. Am început cu Caragiale, pe care îl iubesc din copilărie. Bogdan-Alexandru Stănescu îl iubește cu siguranță și el. Caragiale. Scrisoarea pierdută, cartea publicată anul trecut, este o minunată dovadă. Scrisoarea pe care Caragiale i-ar fi adresat-o lui Paul Zarifopol, dar care nu ar mai fi fost trimisă niciodată, este pretextul perfect pentru BAS să facă o radiografie a vieții scriitorului, punîndu-se atît de bine în pielea lui, că am avut multe momente cînd eram convins că citesc chiar rîndurile lui Caragiale. Multe portrete memorabile, cum sînt cele ale lui Eminescu sau Mateiu Caragiale, multe pagini de un umor spumos și ironie vitriolantă definesc o carte reconfortantă, după a cărei lectură, cititorii de orice vîrstă vor redescoperi actualitatea literaturii lui Caragiale și vor descoperi, dacă nu au făcut-o pînă acum, mîna sigură de prozator a lui Bogdan-Alexandru Stănescu.

Poeți În Cântători

Am postat pe canalul meu de Youtube o înregistrare de la lectura pe care am avut-o la Trei Bețivi Bar în data de 18 decembrie 2019, alături de violonista Marina Pingulescu, în cadrul evenimentului Poeți În Cântători, organizat de Călin Torsan.

https://www.youtube.com/watch?v=8NBuomDaAL8

Omul cu fluier

Cine l-a văzut pe Călin Torsan pregătindu-și instrumentele de suflat înaintea unui concert, știe cîtă pasiune există în acele gesturi. Așa cum colegii lui de trupă, Marina Pingulescu, Andrei Bălan sau Alexandru Hegyesi, își acordează viorile și chitarele, Călin parcă își pregătește copiii pentru școală, asigurîndu-se că arată perfect atunci cînd ies pe ușă. Se vede că e un mețeriaș. Spectacolul începe înainte să se audă primele note. Fluierul este pentru el un prieten, pe care l-ar cinsti oricînd cu un păhărel de răchie sau de lapte bătut, așa cum a văzut că fac fluierașii de pe la stînele din Ardeal. Omul cu fluier, carte apărută la editura Martor în 2017, nu este doar o istorie a instrumentelor muzicale cu care omul s-a însoțit prin viață din zorii antichității sau o istorie personală a muzicantului Călin Torsan. Cartea de față este o excursie minunată prin toată lumea, de la Istanbul la Nagoya, trecînd prin Hamelyn sau Maastricht. Este memorabilă întîlnirea cu bătrînul japonez ce construia fluiere, care încîntat de colecția lui Călin îi trimite băiatului de dincolo de dealuri un instrument ieșit chiar din mîna lui. Aproape fantastică este și întîmplarea cu orbul din Istanbul a cărui lamentare fermecătoare din fluier îl duce la câțiva pași de podul peste strâmtoarea unde, ca două femei curioase, Europa și Asia se înghesuiau să pipăie metrajul bleumarin al panglicii de apă, fluierătoarea însăilată din două materiale diferite părea simbolul bun de pus pe efigia cetății. Călătoria ne poartă și prin literatura română și cea universală, de la poezia populară pînă la Caragiale, Macedonski, Arghezi sau Bacovia și de la Homer pînă la Rabelais și Turgheniev. Completarea grafică a textului cu fotografii din Arhiva de imagine a Muzeului Național al Țăranului Român și cu ștampile și desene alese de Cosmin Manolache întregește volumul. Îi știam umorul fin din Ulcele pe uluci, miniaturile cu smalțul la vedere apărute în 2015 la Casa de Pariuri Literare. Aici am descoperit pasiunea cercetătorului și a colecționarului de sunete, a omului care indiferent dacă face muzică sau literatură, o face cu dăruire. Ca să-l întrebi de sănătate, caută omul pe la casa lui. Dacă vrei să afli despre fluiere, mai nimerit este să le găsești în cântece. Acest volum nu bate la porți de teama ivărului. N-a întrebat nimic pe nimeni. Nu este tratat de muzică. Între copertele sale mijesc ochii mai multor cărți pe unde fluierul și-a nimerit popasul. Aici se poate citi cum s-a mai scris despre. Omul și trișca lui – sistem. Brânză cu roșii – alt sistem. Nu mai e loc, adică, de altceva. Se poate, cu fluierul la brâu, răzbi prin veacul de singurătate.