Rockerii

Diana Iepure: Când am vrut să folosesc în titlul interviului cu Doru Ionescu cuvintele lui: “Şi oricum, publicul de rock e calitativ mult deasupra celorlalte categorii de melomani (mă refer la dance, pop...), prin urmare, şi mai deschis la nou.”, ai zis că i-aş putea jigni pe cei care nu gustă acest gen de muzică. Acum, după ce am asistat la lansarea din ClubA, în compania protagoniştilor cărţii şi i-am ascultat vorbind aievea şi cântând în secvenţele de film din arhiva TVR, pot afirma chiar mai mult, parafrazându-l pe Doru Ionescu. Interpreţii de muzică rock sunt calitativ mult deasupra celorlalte categorii de interpreţi ( mă refer la dance, pop...) Excepţiile doar confirmă regula...Ca să fiu înţeleasă corect, precizez că am în vedere România.

Florin Hălălău: Da, rockerii au un orizont cultural larg. Şi îmi amintesc de nişte vorbe de duh spuse de Florian Pittiş. Invitat de Iosif Sava la o serată muzicală, a fost întrebat de amfitrion cum de un intelectual ca el ascultă rock, când există muzica lui Bach. Răspunsul a fost: “Diferenţa dintre noi, domnule Sava, este că eu ascult şi Bach’’. M-am bucurat să-l văd pe Florian Pittiş în seara asta vorbind despre rock.

DI Sunt sigură că Doru Ionescu nu a avut scopul să rămână în istoria rockului românesc, dar, oricum, va rămâne prin ce şi-a propus şi a reuşit să realizeze. Aşa cum numele unui critic literar rămâne lângă numele scriitorilor pe care i-a promovat sau desfiinţat, aşa numele acestui om, care scoate din arhivele televiziunii fragmente de muzică excelentă şi adună într-o carte roadele pasinii sale, va rămâne legat de numele celor care au făcut istoria rockului în România.

FH Ţin în mână primul volum, de peste 400 de pagini, dedicat istoriei rockului românesc şi mi-aduc aminte, la fel ca Robert Turcescu în prefaţa cărţii, cum vânam înainte de revoluţie informaţiile despre trupele rock în Săptămâna şi Viaţa studenţească. Era o sărbătoare la sfârşit de an, când apăreau almanahurile diverselor publicaţii, să devorez filele cu scurte articole ilustrate. În afara concertelor şi a discurilor, era singura modalitate de a afla câte ceva despre acest gen de muzică. Aşteptam un an să citesc trei rânduri.

DI Ei, acum multă lume va putea citi sute de pagini. E bine că sub egida Humanitas Educaţional au început să apară astfel de cărţi. Şi gusturile se educă. Aşa cum ziceai tu că îţi e dor de un Bucureşti pe care nu l-ai cunoscut, aşa îmi e dor mie acum de o muzică pe care, din păcate, nu am cunoscut-o. Crezi că poţi deveni rocker şi după 30?

FH Niciodată nu e prea târziu.

DI Eu totuşi sunt de părerea că, dacă astfel de muzică s-ar difuza mai frecvent la radio, la televiziuni, tinerii ar îndrăgi-o. Sau, cel puţin, ar înţelege că mai există şi altceva decât ce se promovează azi. Nu mai dau nume ca să nu zici că insult pe cineva.

FH Pentru mine este surprinzător faptul că rockul a intrat într-un con de umbră. Că sunt tot mai puţini tineri care se regăsesc în muzica aceasta. Invazia de muzică proastă din media românească nu este o explicaţie suficientă. Atunci când există oameni ca Florian Pittiş, Andrei Partoş, Doru Ionescu, Paul Nancă, s-ar putea organiza un circuit de conferinţe similare celor susţinute de dirijorul şi compozitorul american Leonard Bernstein, intitulate „Cum să înţelegem muzica”. S-ar câştiga în acest fel mulţi simpatizanţi.

DI Oare Ministerului Culturii ar respinge o asemenea de idee?

FH Mai ales că actualul ministru a fost, până de curând, preşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor şi face parte din această lume a muzicii de calitate...

DI Să revenim la atmosfera din ClubA, de la lansarea Timpului chitarelor electrice.

FH Mi-a făcut plăcere să-i văd şi să-i aud vorbind pe Iulian Vrabete, Mircea Baniciu, Andrei Oişteanu, Nicu Alifantis, Mircea Florian, Dan Chişu, Florin Silviu Ursulescu, Mişu Cernea, Mircea Drăgan, Doru Tufiş, Costin Petrescu, Doru Stănculescu, Nicoleta Păun şi pe Florian Pittiş moderând discuţiile.

DI La un moment dat, Florian Pittiş s-a întrebat de ce TVR nu ar propune celor interesaţi de rock CD-uri cu imagini de arhivă. Mulţi iubitori de rock din ţară şi din lume ar cumpăra istorie pe CD.

FH La mine istoria rockului românesc e pe discuri de vinil. Mă opream, în drum spre facultate, la magazinele Simfonia (astăzi desfiinţat) şi Muzica, având întotdeauna cu mine o pungă de mărimea unui LP. Aşa s-au adunat discuri cu Roşu şi Negru, Sfinx, Iris (primul lor disc l-am ascultat la colegul meu de liceu Andrei Hruban), Compact, Holograf, Metropol, Post Scriptum, Celelalte Cuvinte, Florian din Transilvania (Tainicul vârtej, cumpărat dintr-un magazin din Piaţa Lahovari, atunci Cosmonauţilor, cu prietenul meu Valentin Iordache), reeditările Phoenix, seria de discuri Formaţii rock, toate apărute la singura casă de discuri Electrecord. Îmi notam sârguincios într-un caiet nume de grupuri, de lideri şi solişti, titluri de cântece, pentru a suplini golul de informaţie. Acum, am cartea lui Doru Ionescu.

DI Avem cartea lui Doru Ionescu. Carte care i-a adunat, în seara lansării la clubA, pe mulţi dintre rebelii, nonconformiştii muzicii anilor ’60-‘70.. Mi s-a transmis şi mie emoţia şi bucuria lor.

26-27 ianuarie 2006