Am
avut privilegiul de a o cunoaşte pe Mariana Marin. Am locuit pînă de curînd în
acelaşi bloc „dintr-un celebru cartier proletar”. Nu am avut curajul să-i bat
la uşă înainte de 1989 şi să îi arăt susţinerea pentru disidenţa ei faţă de
regimul comunist. Este unul din lucrurile pe care mi le reproşez şi astăzi.
Monica Lovinescu îi amintea numele de multe ori în emisiunile sale de la
„Europa Liberă”. O admira ca poet şi ca om căruia îi pasă ce se întîmplă în
jurul lui. Şi mai ales care ia atitudine. Au fost atît de puţini în vremurile
acelea că îi poţi număra pe degete. Mariana Marin a fost unul dintre ei.
După
revoluţie i-am cumpărat cărţile:
Atelierele (1980-1984),
Cartea Românească 1990, Mutilarea artistului la tinereţe, Editura
Muzeul Literaturii Române 1999, Un război de o sută de ani, Editura
Axa Botoşani 2001 (reeditarea volumului de debut apărut în 1981).
Am fost la Mariana Marin acasă să-i arăt textele mele. M-a
încurajat în ceea ce făceam şi mi-a dat spre lectură cîteva cărţi de poezie.
Printre ele o antologie din poeţii americani. Pe pagina de gardă a
„Atelierelor” mi-a scris „în semn de prietenie şi curaj, 17 iunie 1996”.
Zilele trecute, trecînd pe la chioşcul de cărţi şi reviste
literare din faţa Muzeului Literaturii Române, am văzut o carte nouă a Marianei
Marin. Am intrat şi am răsfoit-o. Era o ediţie de autor, o strîngere între
coperţile unui singur volum a tuturor cărţilor sale. Nu credeam atunci să aflu
atît de repede despre stingerea sa.
Atunci cînd se duce cineva apropiat, simţi cum moartea ţi-a
zburat pe la ureche. Dumnezeu s-o odihnească şi să ierte o societate care nu
ştie decît prea tîrziu sau poate niciodată să-şi cinstească adevăratele valori.
10 aprilie
2003
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu