sâmbătă, 19 octombrie 2013

Sorin Theodoru




Era înalt, atletic, cu o mustaţă impozantă, iar cînd intra în clasă ne impunea instantaneu respectul. Niciodată la orele lui nu era gălăgie. Mi-a fost profesor de istorie şi diriginte în liceu. Unul dintre cei mai liberi oameni într-o perioadă cînd a fi liber era un delict. La ore, ne vorbea şi despre istoria care nu se învăţa în mod obişnuit la şcoală, despre regii României, despre partidele politice antebelice, despre Ion Antonescu. Se vorbea pe la colţuri că fusese profesor universitar, dar din cauza faptului că era incomod, fusese trimis (spre norocul nostru) la munca de jos. Era o încîntare să îl ascultăm în orice împrejurare, chiar şi la reprizele de sortat cartofi unde era pus întotdeauna pe glume împreună cu prietenul lui Îngeraş, profesorul de AMA. Am aflat că după 1989 s-a întors acasă în Banat, la Găvojdia, să-şi recapete cele 42 de hectare de pământ ale bunicului său. Nu le-a recuperat, dar a devenit directorul Casei de Copii, continuîndu-şi cariera de profesor pentru care a fost hărăzit. Dacă spun că a fost ca un tată pentru noi, poate suna ca un clişeu, dar cei care l-au cunoscut ştiu că nu este deloc aşa.

3 comentarii:

  1. Cristina Panaitescu20 octombrie 2013, 06:01

    Cred ca ai ales descrierea cea mai potrivita....ne-a educat ca un tata. Ne-a luat apararea indiferent de cite timpenii faceam...pentru ca nimeni nu ne stia mai bine ca "Dirigu"...

    RăspundețiȘtergere
  2. Gabriela Diaconescu17 noiembrie 2013, 19:36

    Este un om deosebit. Imi amintesc cu drag de reprizele de handbal pe care le jucam dupa ore. Din punctul meu de vedere, a stiut sa evidentieze ce a fost mai bun la fiecare dintre noi. M-a ajutat enorm si il respect din tot sufletul.

    RăspundețiȘtergere