Sorin Theodoru

Era înalt, atletic, cu o mustaţă impozantă, iar cînd intra în clasă ne impunea instantaneu respectul. Niciodată la orele lui nu era gălăgie. Mi-a fost profesor de istorie şi diriginte în liceu. Unul dintre cei mai liberi oameni într-o perioadă cînd a fi liber era un delict. La ore, ne vorbea şi despre istoria care nu se învăţa în mod obişnuit la şcoală, despre regii României, despre partidele politice antebelice, despre Ion Antonescu. Se vorbea pe la colţuri că fusese profesor universitar, dar din cauza faptului că era incomod, fusese trimis (spre norocul nostru) la munca de jos. Era o încîntare să îl ascultăm în orice împrejurare, chiar şi la reprizele de sortat cartofi unde era pus întotdeauna pe glume împreună cu prietenul lui Îngeraş, profesorul de AMA. Am aflat că după 1989 s-a întors acasă în Banat, la Găvojdia, să-şi recapete cele 42 de hectare de pământ ale bunicului său. Nu le-a recuperat, dar a devenit directorul Casei de Copii, continuîndu-şi cariera de profesor pentru care a fost hărăzit. Dacă spun că a fost ca un tată pentru noi, poate suna ca un clişeu, dar cei care l-au cunoscut ştiu că nu este deloc aşa.