ceasul meu de perete

şi-a luat mai întîi

o pauză

acum arată

ora japoniei

stau întins

într-un şezlong

o gheişă îmi va aduce

ceai verde cu ghimbir

apoi îl voi citi

în tihnă

pe kenzaburō ōe

Hai la sala de lectură!

Nu mă aflu printre cei care pot citi în orice condiţii. Am nevoie de linişte, de o ambianţă propice lecturii. Cînd m-am aşezat să citesc Biblidioteca lui Mihail Vakulovski (Casa de Pariuri Literare, 2012), am sperat să am parte de astfel de condiţii. Aş! Ba vine Dia care mă întreabă cîte-n lună şi-n stele, ba mă cheamă Vali şi Nadia în depozit, ba vine Dana să mă întrebe dacă nu am văzut-o pe Dia, ba au început să curgă cititorii, sunt prezenţi şi Sandra Brown, şi varianta braşoveană a lui Zenga în costum, în adidaşi şi cu şapcă, şi bătrîna care comandă numai cărţi foarte vechi, […] şi profu’ zen, care a intrat vorbind la telefon. Nu mai spun că toată treaba cu cartea de muncă mă stresează pînă peste cap, nu înţeleg cum de nu pot primi măcar o amărîtă de adeverinţă de la fostul loc de muncă. Doamna Tolev nu vrea să mă angajeze fără carte de muncă, ce folos cu diploma, cu doctoratul, aici la Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu”, contează doar vechimea în muncă. Sper să se rezolve pînă la urmă toate, ca să mă bucur în tihnă de lectură. Am auzit că e o carte foarte bună.

Alte amintiri din epoca de aur

Pînă de curînd, perioada vieţii trăită în comunism era încă mai mare decît cea trăită în libertate. Poate de aceea, poveştile Veronicăi D. Niculescu (Roşu, roşu, catifea, Casa de Pariuri Literare, 2012) nu mă puteau lăsa indiferent. Am petrecut revelionul în trenul Timişoara-Bucureşti, blocînd uşa compartimentului cu o bucată de sfoară, am suferit alături de domnul Teodorescu, căruia Sanepidul urma să-i arunce viaţa la gunoi, am depus jurămîntul de credinţă faţă de patrie, împreună cu Nadia şi Natalia. Aşa cum spunea Mihai Vakulovski la lansarea de la sala Oglinzilor, este o carte pe care o pot citi cu egală satisfacţie, atît bunicii, cît şi nepoţii. Pe trotuarul îngust, o fetiţă în rochie verde, de vreo cinci, şase ani, fuge fluturînd deasupra capului o cravată de pionier şi cîntînd întruna: „Roşu, roşu, catifea, / Ce se dă nu se mai ia!”Nouă celor care ni s-a dat să trăim în anii comunismului, nu ni se vor lua niciodată amintirile.