Despre Nora Iuga

Am cunoscut-o pe Nora Iuga în 1990 la librăria Academiei, de lîngă biserica Zlătari de pe Calea Victoriei. Stăteam ore în şir în zona de poezie, citeam zeci de poeţi necunoscuţi încă mie şi descopeream cărţi extraordinare. Una dintre acestea este cea apărută în 1989 la Cartea Românească, Cîntecele Norei Iuga. Trompetele desenate pe copertă de Dan Stanciu îmi semnalau existenţa unei scriitoare formidabile. Am aflat mai tîrziu că şi lui Octavian Soviany îi plăcuse această carte „neserioasă”, în care Nora Iuga se juca cu rimele şi cu formele fixe, ca în minunata poveste despre Madame Fantine. Sexagenara şi tînărul am citit-o în două zile de mers cu tramvaiul prin Bucureşti. Unul dintre cele mai bune romane ale literaturii române. Apoi am fost lovit în plin şi pentru totdeauna de o Inimă ca un pumn de boxeur. Întîlnirea propriu-zisă s-a petrecut într-un mic magazin de cartier, în care Nora Iuga dansa printre rafturi, colora încăperea în cele mai frumoase nuanţe şi fredona şansonete ca Juliette Greco. Restul este literatură. La mulţi ani, Nora!