alerg prin oraşul ăsta cu străzi tăiate drept imitaţie de graniţe africane sau nord-americane să poată circula tancurile în voie îmi spuneai 31 august bucureşti kogălniceanu cozile născute dimineaţa la cinci în faţa departamentului de tehnologii informaţionale studioul silviei din clădirea ulim-ului întîlnirea de la casa diamant radmila purtînd bantik la şcoală visele lui andrei gamarţ înrămate în gardul bunicii şi expuse apoi la sala brîncuşi procesul lui kafka ju(de)cat la teatrul naţional librăria din hol
alerg prin oraşul care mă asaltează cu accentele lui ruseşti puşkin şciusev чистая линия veteranii sovietici depun coroane de flori la statuia lui lenin supravieţuitorii moldoveni de la cernobîl la ştefan cel mare sala cu orgă construită pentru fata lui bodiul retransmite în rutiere muzica moscovei paznicul patriot de la parcarea din telecentru mă întreabă de românia mare şi nu primeşte decît cinci lei moldoveneşti neconvertibili
alerg prin oraşul unde zebrele nu sînt animale ocrotite şi pietonii traversează strada ca la ruleta rusească непогода
Am auzit astăzi la Europa FM că importatorii de medicamente nu mai vor să aducă citostaticele necesare copiilor bolnavi de cancer pe motiv că afacerea nu este rentabilă. În România sînt 5.000 de copii suferinzi de această boală. Costul total al tratamentului ar însemna 60.000 de euro pe an. Nu poate da statul român aceşti bani? Chiar nu mai au nici un Dumnezeu cei ajunşi în funcţii de decizie? Se plătesc sume imense regilor asfaltului şi drumurile arată mai rău decît după război, se alocă bani pentru tot felul de sărbători insignifiante, dar aducătoare de voturi în campaniile electorale, se cheltuiesc bani publici pentru reclame turistice pe CNN, dar pînă şi turiştii români preferă Bulgaria. Şi nu avem 60.000 de euro pentru copiii bolnavi de cancer? Există Asociaţia P.A.V.E.L. (Primind Ajutor, Viaţa Este Luminoasă). Oamenii de acolo fac lucruri extraordinare, dar fără implicarea autorităţilor care să susţină financiar tratamentele medicale, este foarte greu. Iustin Panţa spunea într-un cuvînt înainte al unei cărţi de poezie: Diavolul nu este rău, este nesimţit. Aşa şi cu statul român. Care va muri de nesimţirea care i-a cuprins ca un cancer întregul corp de funcţionari.
În cel mai recent număr (dublu) al revistei Memoria, scriitorul Ion Lazu face un lucru mai rar întîlnit breslei căreia îi aparţine. A iniţiat ridicarea unui monument în amintirea scriitorilor încarceraţi sub regimul comunist. Nu este uşor. Scriitorii sînt împărţiţi şi după moartea lor. Grupurile sînt transcendente morţii. În plus, criza a fost motivul perfect pentru ca această iniţiativă lăudabilă să fie îngropată în faşă. Articolul domnului Lazu reprezintă o trecere în revistă a scriitorilor care nu au acceptat să se alinieze directivelor noului regim comunist. Unii au plătit cu viaţa, alţii cu tinereţea. Astăzi plătesc pentru criză. Din fericire, altă idee a lui Ion Lazu a fost pusă în practică, plăci memoriale pentru marii scriitori dispăruţi. E de sperat că tenacitatea scriitorului va învinge invidia confraţilor şi nepăsarea autorităţilor şi acest monument va deveni realitate.
În cursul anului trecut am făcut mai multe drumuri la Brăila şi am avut astfel ocazia să văd aproape toate punctele importante ale oraşului. Brăila are o stradă pietonală care merge pînă în Piaţa Traian, la Teatrul Maria Filotti şi care adună laolaltă clădiri mai vechi şi mai noi, restaurate sau în paragină. Casa în care s-a născut Ana Aslan,
Biserica Sf. Nicolae,
Hotelul Pescăruş,
clădirea superbă a Teatrului Maria Filotti,
statuia lui Traian şi ceasul din 1909 aflate în grădina publică din Piaţa Traian,
Biserica Sf. Mihai şi Gavril care a fost iniţial moschee şi care este una dintre puţinele biserici fără turlă din România,
Biserica Greacă,
faleza Dunării.
Îmi mai rămîn de descoperit casele memoriale ale lui Panait Istrati şi Nae Ionescu, sînt sigur doar de existenţa primeia.
Îmi place de Vito. Danny de Vito. Nu ştiu dacă are origini aristocrate, dar este un actor foarte bun. Îmi mai place Willis. Bruce Willis. Tot foarte bun. Dar nu pot spune îmi place de Willis, pentru că nu am date despre arborele lui genealogic şi nici el nu şi-a adăugat înaintea numelui particula cu pricina. Conului Alecu Paleologu îi plăcea mult de Montagne. Îi mai plăcea şi Sadoveanu, despre care a scris o carte. Cu siguranţă nu l-ai fi putut auzi că îi place de Sadoveanu. Aşa cum lui Alexandru Andrieş îi place Tamara, nu de Tamara. Aşa că îi sfătuiesc pe băieţii care vor să agaţe vreo fată cu magicele cuvinte îmi place de tine, să scrie mai bine o manea. Pe care s-o cînte de Vito. Adi de Vito. Sau de Minune. Sau cum l-o mai chema.
Născut la 13 aprilie 1967 în Bucureşti. Membru PEN Club România. Debut în Adevărul Literar şi Artistic, 1993. Cărți publicate: Asigurări de viaţă, Editura Brumar, 2011, Obiectele din oglindă sînt mai aproape decît par, Casa de Pariuri Literare, 2016, Pe cont propriu. un dialog cu Florin Hălălău (în colaborare cu un cristian), Casa de Pariuri Literare, 2017, Geniului 10 (în colaborare cu Mircea Ignat), Editura Vremea, 2020. Coautor la Cartea cu tați, Editura Trei, 2021. A alcătuit, coordonat și îngrijit antologia Fluture pe perdea de Alexandru Andrieș, Editura Paralela 45, 2023. Prezent în mai multe antologii și volume colective, printre care: Iubirea e pe 14 februarie, Editura Vinea, 2010, Cele mai frumoase poeme din 2011, Editura Tracus Arte, 2012, Cărţi, muzici, filme şi alte distracţii din comunism, Editura Polirom, 2014, Nora Iuga – 85, Editura Paralela 45, 2016, Ecouri din pădurea întunecată: evadări în Twin Peaks, Editura Tracus Arte, 2024, Antologia 30, Editura Paralela 45, 2024.
Întreg conţinutul acestui blog este protejat de Legea Drepturilor de Autor (8/1996) şi nu poate fi folosit pe alte bloguri, site-uri, posturi de radio sau tv, ziare sau alte canale media fără consimţământul scris al autorului.