duminică, 3 ianuarie 2010

Româna anapoda XV

Atunci cînd spui în jur de şi nu ai motive serioase să scrii primele două cuvinte împreună, aproximezi, rotunjeşti. În tribune sînt în jur de 10.000 de spectatori care înjură. La reuniunea de la Bucureşti şi-au anunţat participarea în jur de 50 de şefi de stat şi de guvern. Nu ştim sigur cîţi vor veni, dar putem aproxima la 50, număr rotund. Însă putem fi şi extrem de precişi. În prima zi a anului, au fost şapte cazuri de toxinfecţie alimentară la spitalul din oraşul X. Nu în jur de şapte, că am fi spus şase sau opt. Nu e ruşinos să fim exacţi. Chiar dacă zece e un număr rotund, nu vom spune că avem în jur de zece degete la mîini.

2 comentarii:

  1. Ai dreptate, eu am zece degete fix. Cred ca in jur de se refera la numere mari care deja cer o aproximatie. Desigur, nu 45x23=1035, o chestie sigura. Dar daca 1035 se refera la cate stele pot eu numara cu ochiul liber intr-o noapte senina, atunci musai e in jur de 1035, chiar daca numaratoarea mea a dat fix 1035.

    RăspundețiȘtergere
  2. Numerele mari cer într-adevăr o aproximaţie. Sigur că computerizarea a dus la numărarea exactă a spectatorilor de pe un stadion, dar mie mi-e dor de circa 25.000.

    RăspundețiȘtergere