Viețile domnului Lăzărescu

 

Tot fredonez în minte We Three, versiunea lui Paul Mc Cartney a cîntecului din 1939, de cînd am parcurs și ultima pagină a cărții. We three, we're all alone / Living in a memory / My echo, my shadow and me. Asta deși știu că Gelu Diaconu îl preferă pe John Lennon, dintre foștii membri Beatles. Romanul, scris acum zece ani și publicat abia acum, cînd a găsit oamenii potriviți să îl aprecieze la justa lui valoare, este despre această împărțire a personalității, despre oamenii pe care îi purtăm în interiorul nostru în diferite etape ale vieții, vîrste care devin, la rîndul lor, vieți de sine stătătoare. Cartea este un excurs prin labirinturile memoriei personajului principal, un bărbat trecut de 50 de ani, care încearcă să-și găsească rostul pierdut. Mizanscena este Bucureștiul ultimei jumătăți de secol, Gelu Diaconu ne conduce prin Drumul Taberei, Militari, Piața Romană, dar toate drumurile duc spre vila cu fronton triunghiular din Nicolae Iorga, vila cu pivniță, unde Lăzărescu cel mic și-a ascuns briceagul primit de la un necunoscut din subteranele orașului. Apoi se va juca cu mintea noastră și ne va purta printr-un carusel de întîmplări în care memoria și imaginația vor fi, pe rînd, la conducerea cursei. Nu vreau să vă stric surpriza și să vă spun cine va cîștiga pînă la urmă. Noi, care am trecut râul Lethe, Editura pentru Artă și Literatură, 2025.

Marcel Răducanu sau bucuria fotbalului

 

La fotbal eram de cele mai multe ori portar, pentru a-i lăsa pe alţii să-şi etaleze calităţile de dribleuri şi golgeteri. Dar cît mai trăiam miuţele acelea în poartă! Cînd jucam la şcoală, pe un teren incomparabil mai mare decît strada, eram în apărare şi îmi amintesc că îmi scriam cu creta pe şortul negru numărul 2, numărul lui Teo Anghelini, fundaşul dreapta de la Steaua, cu care speram în taină să semăn în joc. Vizavi de şcoală, în acelaşi bloc în care locuia George Marinescu, unul dintre colegii mei de clasă, stătea Marcel Răducanu, vedeta din atacul Stelei. Astăzi pare de necrezut că cel mai bun fotbalist român al vremii locuia într-un apartament de bloc în Balta Albă. Se întîmpla să mai vină în curtea școlii pentru o miuță cu băieții din cartier şi mă pot lăuda că am jucat în aceeaşi echipă cu el. Era un fotbalist excepțional, cu un dibling pe care l-au avut doar cîțiva în fotbalul românesc. Îmi amintesc că în oracolul pe care l-au completat colegii mei de clasă, a ieșit cîștigător detașat la cel mai iubit fotbalist. De neuitat este golul marcat cu zîmbetul pe buze după ce a driblat și portarul elvețienilor de la Young Boys Berna sau golul marcat Angliei în priva victorie a Naționalei împotriva inventatorilor fotbalului. 

La sfîrșitul anului 1980 era desemnat Cel mai bun fotbalist român în ancheta tradiționala a ziarului Sportul. Cel mai bun din RSR a fugit în RFG în 1981 și au urmat șapte ani de vîrf la Borussia Dortmund. În cartea pe care i-a dedicat-o George Coca și apărută la editura Neverland în 2022, se pot citi multe file din dosarul lui Marcel Răducanu de la Securitate, care l-a urmărit pînă la căderea comunismului. Mi-ar fi plăcut să îl mai văd o dată în tricoul echipei naționale la Campionatul Mondial din Italia 1990, cînd încă era în activitate la Zurich, dar n-a fost să fie. Astăzi, conduce o Școală de Fotbal la Dortmund și are aceeași pasiune de a-i învăța pe copii tainele fotbalului ca acum aproape 50 de ani, cînd venea să joace pe terenul unei școli de cartier. La mulți ani, Marcel Răducanu! Vă mulțumim pentru toată bucuria fotbalului pe care ne-ați dăruit-o!