duminică, 15 iunie 2025

Veneția după 50 de ani

 


După ce l-am pierdut pe tata, am început să-i scriu scrisori pentru a-mi face mai ușoară despărțirea. În chiar prima scrisoare făceam referire la o imagine a Veneției: Îmi amintesc de unul dintre almanahurile Flacăra pe care le citeam în copilărie. Mi-ai spus atunci de Piaţa San Marco din Veneţia şi m-am minunat de mulţimea de porumbei care umblau fără nicio teamă alături de oameni. Imaginea Campanillei şi păsările ciugulind firimituri de pîine printre picioarele trecătorilor mi-a rămas pînă astăzi în memorie. Cu acest text începe și filmul pe care i l-am dedicat tatei și pe care l-am făcut în 2023 împreună cu Felix. Acea fotografie era ultima dintr-un album intitulat Orașe ale lumii, prefațat de Radu Cosașu și cea care m-a impresionat cel mai mult. Interacțiunea se întîmpla pe la începutul anilor ’70 (în 1969 eram prea mic să am aminitiri) și uite că după mai bine de 50 de ani am văzut Veneția și Piața San Marco pe viu, fără porumbei, dar alături de Diana, într-o excursie pe care probabil n-o voi uita niciodată.