Prozele scurte din volumul Zilele după Oreste, apărut la Humanitas în 2019, mi-au dezvăluit un Vitalie Ciobanu diferit de cel care scrie cele mai lucide analize ale vieții politice din Basarabia. Prozatorul se simte ca peștele în apă imaginînd povești și construind personaje într-adevăr memorabile, așa cum scrie pe coperta a patra a cărții. Sînt oameni care tînjesc după plecare ca Ilona, care mi-a amintit de personajul cu același nume din Pădurea spînzuraților, scriitorul Radu Baltazar și aventura lui nocturnă cu taxiul sau Costică Vizir care visa cu ochii deschiși la America. Sînt apoi cei care chiar pleacă așa ca Oreste, profesorul de estetică devenit dughenar de antichități, Alexandru Palade, bătrînul traducător al lui Llosa sau Justin, tînărul plecat într-o croazieră exotică în care îi atrage și pe prietenii lui. Destinul tuturor acestora ridică un nor de tristețe care plutește deasupra celor șapte proze, semn că realitatea se strecoară hoțește în lumea imaginară a literaturii și ne amintește de vechiul dicton grecesc, Panta rhei.
Postări
