Primii au fost şaizeciştii. Nichita Stănescu, Marin Sorescu sau Ana Blandiana apăreau într-o perioadă de dezgheţ cultural, în care se încerca refacerea legăturilor cu poezia interbelică. Deşi o generaţie nu durează doar 10 ani, au apărut şaptezeciştii ca Nora Iuga, Ileana Mălăncioiu, Angela Marinescu, Virgil Mazilescu. Împărţirea literaturii în decade a continuat firesc (dacă acceptăm această
regulă) cu optzeciştii (cei mai importanţi dintre ei găsindu-se în antologia lui Alexandru Muşina), nouăzeciştii, cu Cristian Popescu, Ioan Es. Pop şi Iustin Panţa în prim plan şi douămiiştii, strînşi de Marin Mincu într-o nouă antologie generaţionistă. Conform teoriei, generaţia 2000 a expirat la sfîrşitul anului trecut, chiar dacă poeţii ei mai au multe de scris. Se naşte o nouă promoţie. Eu aş numi-o
zecistă.
Andrei Dósa cu cartea sa
Când va veni ceea ce este desăvârşit ar putea reprezenta un punct de plecare. Cine se mai aliniază la start? (ca s-o parafrazez pe optzecista Elena Ştefoi).