joi, 22 octombrie 2009

Monarhie sau republică

Peste exact o lună vom avea primul tur al alegerilor prezidenţiale. În aceeaşi zi, conform decretului semnat astăzi de preşedintele în funcţie, ne vom exprima într-un referendum părerea despre reducerea numărului de parlamentari prin eliminarea uneia dintre Camere. Dacă cei care vor vota pentru schimbare sunt majoritari, va trebui schimbată Constituţia. Dar este acest lucru cea mai importantă modificare a Constituţiei? Nimeni nu mai vorbeşte astăzi de forma de guvernămînt a României. Republica a fost instituită la 30 decembrie 1947 de comuniştii sprijiniţi de sovietici. Funcţia de preşedinte a fost instituită de Nicoale Ceauşescu în 1974. Nu sînt întîmplări de care să ne aducem aminte cu mîndrie patriotică. De aceea, va întreb printr-un sondaj de opinie pe care îl puteţi vedea în partea dreaptă a paginii, dacă nu cumva un referendum pe tema monarhie constituţională, republică parlamentară sau republică prezidenţială ar fi mai potrivit.

2 comentarii:

  1. Tradiţia românească este a Parlamentului bicameral. Numărul parlamentarilor se poate reduce păstrînd ambele camere. Aşa că toată campania asta a lui Băse este un spectacol ieftin de populism.

    RăspundețiȘtergere
  2. Evenimentul Zilei de astăzi propune o dezbatere pe aceeaşi temă. Printre cei chemaţi să comenteze este şi istoricul Alin Ciupală, o autoritate în materie de istorie modernă şi contemporană.

    RăspundețiȘtergere